Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Cât te costă spitalizarea la privat?

Cât te costă spitalizarea la privat?
Autor: Simona Roşu
Publicat: 28 Ianuarie 2010


Şpăgile pentru medicii din spitalele de stat, condiţiile inadecvate şi uneori incompetenţa personalului îi îngrozesc pe români. Pentru unii dintre aceştia soluţia ideală pare a fi spitalele private, însă aici se ridică problema preţurilor piperate.

Pe o piaţă de peste 450 de milioane de euro, operatorii de servicii medicale private nu au întârziat să pună bazele primelor spitale private. Astăzi, lista este destul de lungă, iar marile reţele de servicii medicale vin în întâmpinarea celor mai pretenţioşi clienţi. capital.ro a făcut o trecere în revistă a tarifelor percepute în spitalele private.

Medlife, până la 580 de lei pe noapte

Medlife, cel mai mare operator de servicii medicale private din România după cifra de afaceri, are mai multe opţiuni pentru pacienţii care sunt spitalizaţi în cadrul Life Memorial Hospital din Capitală. Potrivit lui Silviu Predoi, directorul medical al unităţii, “tarifele pentru spitalizare diferă în funcţie de rezerva pentru care optează pacientul la internare”.

Astfel, internarea într-o rezervă cu un sigur pat scoate din buzunarul pacientului 580 lei pe noapte. Pentru rezerva cu două paturi, tariful perceput de Medlife este de 290 de lei.

În baza acestor preţuri, pacienţii primesc o serie de servicii. Astfel, o dată cu achitarea taxei de internare sunt efectuate câteva investigaţii de laborator (hemograma completă, VSH, Proteina C reactiva şi analize medicale uzuale ca HLG sau glicemie). La acestea se adaugă toate manevrele terapeutice şi de îngrijire medicală efectuate de personalul sectiei la recomanadarea medicului. De asemenea, pentru materialele sanitare nu se percepe nicio taxă în plus. Pacienţii au asigurată şi masa zilnică, prin intermediul serviciul de catering, cât şi administrarea, în limita a 100 de lei, a tratamentului adecvat.

Dincolo de toate acestea, pacientul trebuie să scoată din buzunar noi sume pentru restul serviciilor. Astfel, intervenţiile chirurgicale au tarife proprii iar medicamentele şi analizele suplimentare costă şi ele.

Pentru o operaţie simplă de apedicectomie (procedeul chirurgical prin care se extirpă apendicele) costurile care trebuie suportate sunt de 2.540 de lei. Cea mai scumpă intervenţie medicală din cadrul spitalului Medlife ajunge la 32.000 de lei, pentru tratamentul chirurgical al prognatismului.

Cu toate acestea, pentru pacienţii internaţi prin intermediul CAS, nu sunt percepute decât taxele aferente internării.

Tarife speciale pentru copii

Life Memorial Hospital dispune şi de o secţie de pediatrie, unde tarifele sunt diferite. Astfel, în cazul internării prin Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), pentru o perioadă de spitalizare mai mare de 3 zile, tariful perceput este de 410 lei pentru copil şi însoţitorul său. În cazul în care internarea nu se face prin CAS, preţul este de 620 lei.

CMU: spitalizarea, la pachet cu intervenţiile chirurgicale

În cazul Centrului Medical Unirea, un alt mare jucător de pe piaţa locală a serviciilor medicale private, tarifele de spitalizare nu sunt calculate individual în cazul spitalului de chirurgie Arcul de Triumf. După cum spune Bogdanka Militescu, director medical al unităţii, costul pentru o zi de internare este inclus în costul intervenţiei chirurgicale.

În plus, aceste tarife includ şi medicaţia, consumabilele, personalul medical şi alimentaţia. “Bineînţeles, există un preţ diferenţiat în funcţie de specialitate şi de tipul intervenţiei de medicaţia şi consumabilele folosite. Dacă spre exemplu, sunt necesare antibiotice speciale, de ultimă generaţie, preţul va fi mai mară”, a declarat Bogdanka Militescu.

Aceasta a subliniat, de asemenea, că intervenţiile efectuate în spitalul Arcul de Triumf sunt interveneţii “la rece”, adică programate, şi mai puţin urgenţe.

Spitalul CMU dispune de rezerve cu trei, două sau un singur pat, însă aspectul hotelier este identic pentru toate acestea. Rămâne doar ca pacientul să opteze, în funcţie de gradul de ocupare, pentru locul pe care îl doreşte.

În ceea ce priveşte preţurile practicate în cadrul spitalului de chirurgie Arcul de Triumf, Bogdanka Militescu a declarat pentru capital.ro că cel mai mic preţ este pentru intervenţii simple, ce nu necesită spitalizare, având un tarif cuprins între 100 şi 200 de euro (410 – 820 de lei). În acelaşi timp cel mai mare preţ este plătit pentru cura chirurgicală a obezităţii, 5.400 euro (22.144 de lei).

În ceea ce priveşte o operaţie de apedicectomie, CMU percepe plata unui tarif cuprins între 900 şi 1.200 de euro (3.690 – 4.900 de lei).

600 de lei pe noapte, în situaţii neprevăzute

Cu toate că, odată cu internarea în cadrul unităţii CMU, medicul decide care este perioada necesară spitalizării, există şi excepţii. “Sunt situaţii în care starea pacientului impune o durată de spitalizare prelungită. În acest caz, preţul unei zile de spitalizare este de 150 de euro (610 lei)”, spune Bogdanka Militescu.

Spitalul de chirurgie Arcul de Triumf al CMU efectuează şi intervenţii chirurgicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti. Aceste lucru înseamnă că preţul poate fi mai mic atunci când pacientul este asigurat CASMB şi se prezintă cu documentele necesare decontarii, în funcţie de intervenţia la care este supus.

Euroclinic, tarife de la 325 de lei

În cadrul Spitalului Euroclinic preţurile percepute pentru spitalizare sunt independente de costul intervenţiei chirurgicale. Astfel, pentru o zi petrecută în spital, pacienţii trebuie să plătească cel puţin 325 de lei. În cazul unei rezerve de lux preţul poate ajunge la 870 de lei. Pentru internarea la terapie intensivă, tariful pe care îl suportă pacientul este de 1.240 de leu pe noapte.

Cu toate că tarifele zilelor de spitalizare sunt mai puţin piperate comparativ cu alte spitale private, intervenţiile chirugicale au preţuri destul de ridicate. Astfel, în cadrul spitalului Euroclinic o intervenţie de apendicectomie ajunge la un tarif de 7.000 de lei.

200 de lei, spitalizarea la stat

Spitalele de stat nu impun tarife pentru internare, însă orice român ştie că este necesar să scoată din buzunar nişte bani pentru a fi tratat bine. Mai mult chiar, aceste unităţi au învăţat să profite şi ele de pe urma pacienţilor care vor linişte şi curăţenie.

Astfel, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, tariful pentru fiecare noapte de spitalizare în cadrul unei rezerve de o singură persoană este de 50 de euro (210 lei). Suma este plătită de către pacienţi sub formă de donaţie.

Si de această dată, cei 50 de euro acoperă nu numai internarea ci şi alimentaţia şi îngrijirea.
sursa http://www.capital.ro/
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one