Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Admitere de criză la facultate: locuri în funcţie de joburi

17 iunie 2010


Autor: Andreea Archip
Universităţile româneşti încearcă să-şi adapteze oferta la piaţa muncii şi pun "la bătaie" mai multe locuri subvenţionate decât cu taxă. În plus, taxele de înscriere au fost "îngheţate".

Locurile de muncă în administraţia publică, una dintre cele mai căutate specializări în anii trecuţi, nu mai sunt sigure, în contextul crizei economice şi al restructurărilor anunţate de executiv.

Iar administraţia nu este singurul astfel de exemplu, valurile de concedieri şi reducerile salariale din domenii ce păreau ofertante până anul trecut vor schimba opţiunile tinerilor care vor să intre la facultate, cred specialiştii din universităţi.

Prin urmare, aceştia încearcă să-i ademenească pe absolvenţii de liceu la admitere (care începe, în majoritatea instituţiilor de învăţământ superior din ţară pe 5 iulie) fie cu mai multe locuri subvenţionate, fie menţinând taxele la valoarea din anii trecuţi.

Mai puţine locuri cu taxă

În concluzie, pentru prima dată în acest an, universităţile încep să ţină cont şi de dinamica pieţei muncii când vine vorba de admitere. "Nu doar criza economică, dar şi rezultatele unor proiecte de cercetare diseminate în universităţi pentru orientarea în carieră - despre care s-a tot vorbit - au început să fie puse în practică", a explicat Mihai Korka, profesor la Academia de Ştiinţe Economice.

Fie că ţin cont de implicaţiile crizei, fie că iau în calcul orientarea în carieră, instituţiile de învăţământ superior fac totul pentru a atrage în continuare studenţi. La Universitatea din Bucureşti (UB), spre exemplu, unde anul trecut concurenţa acerbă a fost la Administraţie Publică, Jurnalism şi Limbi Străine, conducerea a hotărât să ofere mai multe locuri subvenţionate de la buget şi mai puţine cu taxă.

"Absolvenţilor de liceu sau celor care doresc să-şi continue pregătirea într-o instituţie prestigioasă de învăţământ superior, Universitatea din Bucureşti le pune la dispoziţie 4.485 de locuri la buget (cu 100 mai multe faţă de 2009) şi 7.777 de locuri cu taxă (cu 738 mai puţine decât anul trecut)", a subliniat Anca Goga, purtătoarea de cuvânt a UB.

În ceea ce priveşte adaptarea la piaţa muncii, UB are chiar un proiect realizat în colaborare cu Universitatea Catolică din Leuven (Belgia) şi cu alte instituţii româneşti. "UB şi-a regândit constant oferta educaţională în funcţie de dinamica pieţei de muncă. (...) Au loc schimburi de informaţii şi cresc ofertele pentru studii de IT, marketing, limbi străine", a adăugat Goga.

Şi la Politehnica Bucureşti oferta a fost adaptată la piaţa muncii. Dacă până acum un an, Politehnica însemna în mare parte Automatică şi Calculatoare (domeniu care absorbea foarte mulţi specialişti până "să lovească" recesiunea), acum şi celelalte facultăţi par să-şi fi găsit menirea.

Domenii profesionale de viitor: Ingineria şi Transporturile

"Investiţiile masive în energia verde, în special în zona eoliană şi fotovoltaică cer în continuare forţă de muncă bine calificată, iar absolvenţii Facultăţii de Inginerie Electrică, Energetică sau Electronică sunt foarte căutaţi. Industria constructoare de maşini e încă între primii trei exportatori, cu randamente foarte bune, Universitatea Politehnică fiind privilegiată în acest domeniu. Asta, deoarece are laboratoare comune cu concernul Dacia - Renault, precum şi cu alţi jucători importanţi pe acestă piaţă", au arătat oficialii instituţiei.

Specialiştii cred că nu vor avea probleme în a-şi găsi un loc de muncă nici cei care aleg Facultatea de Transporturi, având în vedere demararea proiectelor "Autostrada fluvială Dunăre - Rihn" şi "linia de metrou Bucureşti - Otopeni". În plus, celor care se gândesc la o carieră peste hotare li se recomandă Facultatea de Inginerie în Limbi Străine.

CRITERII

Numărul de locuri, stabilit la cerere

Cu toate că universităţile încearcă să-şi adapteze într-o oarecare măsură oferta la cererea de locuri de muncă, Ministerul Educaţiei nu le impune încă să facă asta.

Prin urmare, hotărârea privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar şi superior de stat în anul şcolar/universitar 2010-2011 are la bază următoarele criterii:
numărul estimat al absolvenţilor de liceu cu diplomă de bacalaureat din promoţia 2010 şi din promoţiile anterioare;

propunerile înaintate de conducerile universităţilor, pe baza capacităţii lor de şcolarizare;

crearea premiselor pentru asigurarea unui echilibru corespunzător între studiile de licenţă şi studiile de masterat;

propunerile înaintate de asociaţiile nonguvernamentale, misiunile diplomatice ale României pentru etnicii români din afara graniţelor, cetăţenii români, de origine etnică română, cu domiciliul stabil în străinătate şi cetăţenii străini.

700 de locuri cu taxă
au fost "tăiate", în acest an, de pe lista de admitere a Universităţii din Bucureşti, care încearcă astfel să atragă mai mulţi studenţi la facultăţile sale

REPARTIZARE PE CALCULATOR

Înscrierea la liceu, bătaie de cap şi pentru elevi, şi pentru părinţi

Ziua de 5 iulie nu este un reper doar pentru viitorii studenţi, ci şi pentru absolvenţii de gimnaziu. Motivul: atunci se va încheia repartizarea computerizată la licee.

"Nebunia" admiterii în clasa a IX-a începe însă astăzi. De acum şi până pe 24 iunie, elevii de clasa a VIII-a, împreună cu părinţii şi îndrumaţi de diriginţi, vor completa fişele de înscriere la liceu. Mai exact, vor înscrie pe formularele primite de la şcoală primele trei licee - în ordinea preferinţei - la care ar vrea să înveţe din toamnă. În paralel cu completarea fişelor, datele vor fi introduse în computer.
Iar drumul la şcoală pentru completarea fişelor nu este singurul pe care părinţii vor trebui să-l facă. Motivul: vor fi nevoiţi să verifice apoi dacă datele introduse în computer sunt corecte.

Aproape o lună până la afişarea rezultatelor

Şi asta, până pe 28 iunie, când datele centralizate vor fi trimise de la centrele de înscriere (adică, de la şcoli) la centrele de admitere (adică, la licee). Aşa se face că emoţiile vor trece abia la începutul lui iulie, după ce rezultatele se vor afişa.

Problema înscrierii şi repartizării computerizate la liceu s-ar putea rezolva peste doi ani, când, potrivit noii Legi a educaţiei, directorii unităţilor de învăţământ vor putea organiza examen de admitere. Ei vor fi însă obligaţi să anunţe cu un an înainte probele la care doresc să organizeze examene.

În noua lege se arată că şi înscrierile fără examen s-ar putea schimba. "În cazul în care numărul de candidaţi nu depăşeşte numărul locurilor oferite de liceu, admiterea se va realiza pe baza portofoliului educaţional al elevului", arată actul normativ aflat acum pe masa Senatului.

Portofoliul va cuprinde, pe lângă mediile generale ale anilor de studiu şi cele de la examenele naţionale, şi rezultatele extraşcolare.
sursa :http://www.evz.ro/
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one