Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Senatorul Catalin Voicu a primit mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile

de Redactia Stiri HotNews.ro
Marţi, 30 martie 2010, 18:52 Actualitate | Politic


Catalin Voicu
Foto: Agerpres
Magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au aprobat cererea DNA privind arestarea preventiva, pentru 30 de zile, a lui Catalin Voicu. Senatorul poate face recurs in termen de 24 de ore.

Catalin Voicu este acuzat de trafic de influenta si fals in inscrisuri sub semnatura privata.

In stenogramele din dosarul DNA prin care se cere arestarea sa, publicate de HotNews.ro, apar numele unor politicieni precum Gabriel Oprea, Ludovic Orban, Marian Vanghelie, Miron Mitrea, magistrati - Florin Costiniu, dar si de oameni de afaceri - Costel Casuneanu si Marius Locic, pentru care Catalin Voicu ar fi intervenit pe langa magistrati ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie si la IGP. Din stenograme reiese si intentia senatorului Voicu de a fi devenit, in cazul in care Mircea Geoana ar fi castigat prezidentialele din 2009, ministru al Internelor, dorinta acestuia privind arestarea lui Neculai Ontanu si "intocmirea unor dosare" pe numele lui Gabriel Oprea.

Catalin Voicu ar fi intervenit folosindu-si influenta asupra magistratilor nu doar in cazurile Casuneanu, Mazare si Locic, dar si pentru Marian Oprisan, vicepresedintele PSD Dolj, Maria Schutz, judecati pentru coruptie, pentru sotia lui Miron Mitrea si in cazul accidentului lui Ludovic Orban.


Conducerea Senatului a respins cererea lui Voicu de a relua procedurile in cazul sau

Catalin Voicu solicitase, saptamana trecuta, sa fie audiat in plenul Senatului, sustinand ca decizia senatorilor de a da aviz DNA pentru a putea cere arestare sa este "lovita de nulitate", in conditiile in care el a lipsit de la respectiva sedinta, din cauza unor probleme de sanatate, si nu a putut fi audiat.

Biroul Permanent al Senatului a decis, insa, marti, ca procedurile in acest caz au fost respectate si nu vor fi reluate.

In documentul depus la Biroul Permanent, Voicu a solicitat sa ii fie "respectat dreptul constitutional, legal si regulamentar de a fi ascultat in plenul Senatului Romaniei in vederea incuviintarii cererii de arestare preventiva", in prima sedinta de plen. El a amintit ca s-a aflat intr-o situatie de "imposibilitate obiectiva de a fi prezent in plenul Senatului in vederea ascultarii", avand in vedere ca, in noaptea de dinaintea sedintei de plen a fost internat pentru probleme cardio-vasculare, iar in ziua de 24 martie i s-a facut iar rau si a fost din nou internat, chiar inaintea inceperii sedintei de plen.

Catalin Voicu a mai aratat in cererea sa ca hotararea Senatului "este lovita de nulitate absoluta, intrucat nu a fost indeplinita conditia prealabila si obligatorie a ascultarii" sale in sedinta de plen.

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat, duminica, pentru Agerpres, ca cererea senatorului Catalin Voicu a fost inregistrata la cabinetul sau si ca o va inainta Biroului Permanent pentru a fi discutata.

Liderul senatorilor democrat-liberali, Traian Igas, a sustinut, insa ca nu exista niciun motiv si nicio incalcare a Regulamentului care sa permita intoarcerea dosarului Catalin Voicu in plenul Senatului.

Senatorul PDL a explicat ca, in cazul in care Catalin Voicu ar fi dorit sa se adreseze cu orice pret plenului, ar fi putut sa transmita, in cursul zilei de miercuri, un document prin care sa demonstreze ca este bolnav. Traian Igas a precizat ca, miercuri, inaintea sedintei de plen in care s-a luat decizia incuviintarii arestarii, presedintele Senatului, Mircea Geoana, anunta posibilitatea amanarii acesteia in cazul in care Catalin Voicu va prezenta un document medical care sa ateste imposibilitatea participarii sale la sedinta.
sursa http://www.hotnews.ro/
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one