Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Cum scapă de concedieri rudele şi pilele de partid

11 aug 2010

n timp ce restructurările vor micşora considerabil numărul angajaţilor din administraţia locală, în multe cazuri clienţii politici şi rubedeniile primarilor şi ale şefilor de consilii judeţene vor rămâne în funcţii.

Până la jumătatea lunii august, autorităţile locale trebuie să prezinte no¬ua organigramă a angajaţilor, pe baza normativelor de cost cuprinse în Ordonanţa 63/2010. Potrivit acesteia, localităţile de până la 3.000 de locuitori trebuie să aibă numai 33 de angajaţi, cele până la 50.000 cel mult 190 de angajaţi, iar oraşele mari cu până la 400.000 de locuitori maximum 800 de angajaţi. Primăria Capitalei nu poate depăşi 4.400 de oameni, iar primăriile de sector 950.

Simirad şi-a făcut fiul consilier

La Iaşi, Lucian Simirad, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean, va fi în continuare consilier la Compartimentul Informatizare al instituţiei conduse de tatăl său. El a ocupat această funcţie, în vara anului 2008, la puţin timp după ce părintele său a câştigat şefia Consiliului Judeţean. S-a organizat concurs, fără însă ca Lucian Simirad să aibă competitor. El lucrase pentru instituţiile locale, fiind o scurtă perioadă de timp, tot în 2008, angajat al firmei Salubris, aflată în subordinea administraţiei locale din Iaşi. De asemenea, la Primăria Iaşi rămâne pe post şi familia Tiron: Vasile - soţul, şeful centrului de informaţii pentru cetăţeni, iar Lenuţa - soţia, referent superior la Direcţia de finanţe. În acelaşi timp, scapă de disponibilizare şi fraţii Stănică: Cristinel, şeful Direcţiei Pieţe, şi Virgil, inspector la aceeaşi Direcţie. Până acum, la Consiliul Judeţean şi la primărie, s-a luat decizia disponibilizării a 14 angajaţi, în majoritatea lor de la Direcţia de Evidenţă a Populaţiei, dar şi din instituţiile de cultură ale judeţului. În final vor rămâne şomeri peste 100 de angajaţi ai instituţiilor locale din acest judeţ. Preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Simirad ne-a declarat că nu vor fi daţi afară din instituţia pe care o conduce „vreo şapte cercetători de la Muzeul de literatură care lucrau cu jumătate de normă" şi „câţiva care au vârsta de pensionare", subliniind că el a făcut restructurările necesare imediat după ce a ajuns în fruntea CJ. Simirad a confirmat că fiul său va rămâne în funcţie. „Băiatul mă ceartă că nu l-am lăsat să lucreze la o firmă privată. La noi câştigă doar 900 de lei, iar la particular lua 2.400 lei pe lună", a mai spus Simirad. La rândul său, primarul Iaşiului susţine că în următoarele trei luni vor fi disponibilizate, la 30 de zile, 30 de persoane.

Secretara de la partid, şefa şcolilor

La Târgu-Mureş, Gabriela Oşan, fosta secretară a organizaţiei PDL Mureş, rămâne angajată a primăriei din acest municipiu. Potrivit unor surse democrat-liberale, Oşan, din consilieră a viceprimarului Claudiu Maior, va fi avansată pe postul de director al Departamentului „Şcoli" din primărie. Aceleaşi surse mai spun că acest compartiment s-ar fi creat special pentru „pupila" PDL. În schimb, vor fi daţi afară din Primărie 50 de angajaţi, din care 30 de la poliţia comunitară şi 20 de la „Cimitire". De asemenea, aproape 90 de artişti din acest judeţ de la ansamblurile folclorice vor fi disponibilizaţi. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Mureş, Aurel Trifu, a refuzat categoric să stea de vorbă cu noi despre criteriile în funcţie de care se păstrează în funcţie anumite persoane.

Fata prefectului de Neamţ, angajata prefectului de Cluj

Prefectul de Cluj, Florin Stamatian, a angajat-o în plină criză financiară şi sub presiunea ordonanţei de restructurare, la începutul lunii iunie, pe fiica prefectului de Neamţ, Mihai Arhip. Abia absolventă de facultate, Maria Arhip a primit un post de consilier la biroul de Integrare Europeană. Prefectul Stamatian susţine că nu ştia că Maria Arhip este fiica prefectului de Neamţ şi că avea nevoie de un angajat pe acel post.
În schimb, prefectul trebuie să disponibilizeze din instituţia sa 31 de angajaţi pentru a respecta standardele de cost stabilite prin lege. De asemenea, la Primăria Cluj-Napoca, şef al departamentului de comunicare şi protocol devine Florin Moroşanu, fostul şef de la Protocol, un tânăr membru PDL, fidel fostului primar, Emil Boc, dar şi actualului edil, Sorin Apostu. În urma restructurării, departamentele Comunicare şi Protocol au fuzionat, iar din organigramă a dispărut postul directorului de Comunicare, Raimonda Boian, despre care surse din instituţie susţin că era un personaj incomod. Primarul spune însă că tânărul Moroşanu are experienţă în primărie şi că la Cluj reducerea schemelor de personal a început din ianuarie şi că până acum au fost daţi afară 279 de oameni.

Ciuhandu nu se atinge de consilierii lui

Nici la Primăria Timişoara restructurările nu afectează prietenii şi rudele politicienilor. Spre exemplu, nu va fi atins de disponibilizări, Culiţă Chiş, şeful Direcţiei Transporturi, unul dintre apropiaţii primarului Gheorghe Ciuhandu, promovat din rândurile tineretului PNŢCD. De asemenea, Ciprian Cădariu, un prieten al lui Ciuhandu, va ocupa în continuare funcţia de arhitect-şef al oraşului, numit de curând în acest post, în plină criză financiară. Fina edilului, Mihaela Mârza, îşi va păstra fotoliul de şef al Corpului de Control, la fel ca longevivul Nicuşor Miuţ, aflat în funcţia de director al Departamentului Patrimoniu de 20 de ani. Primarul Ciuhandu nu dă explicaţii în faţa acestor probleme, dar declară că vor fi daţi afară 209 funcţionari, din care 107 chiar din aparatul propriu, 48 din departamentul fiscal, 34 de la Poliţia Comunitară. „Ordonanţa încalcă grav autonomia locală", ne-a spus primarul Timişoarei.

Directorul turnător rămâne pe scenă

La Galaţi, controversatul director al Teatrului Muzical, Florin Melinte, rămâne în organigrama Primăriei. Protejat al primarului Dumitru Nicolae, el a fost deconspirat de CNSAS ca fiind colaborator al Securităţii, turnându-şi colegii actori. Melinte a rămas în funcţie şi atunci când procurorii de la Tribunalul Galaţi l-au cercetat penal în 2008 pentru abuz în serviciu şi deturnare de fonduri, fiind acuzat de un prejudiciu adus teatrului pe care îl conducea, în valoare de 4 miliarde de lei vechi.
În plină reducere a cheltuielilor locale, Melinte primeşte în continuare „spor de solicitare nervoasă" şi „spor de fidelitate", ajungând la un venit lunar de 6.500 lei . Dar Primăria Galaţi trebuie să facă restructurări, iar purtătorul de cuvânt al primăriei, Nicoleta Manole, ne-a declarat că Teatrul Dramatic şi cel de Păpuşi vor fuziona. Mulţi artişti urmează să fie daţi afară. De asemenea, vor avea loc restructurări în special de la departamentele Evidenţa Populaţiei şi Poliţia Comunitară.

RESTRUCTURARE

Potrivit premierului Boc, până la sfârşitul anului vor fi concediaţi 73.075 de angajaţi din sectorul bugetar (vor dispărea 88.067 de posturi deoarece peste 14.000 sunt acum neocupate). Dintre aceştia, 15.000 vor pleca începând cu 1 septembrie din învăţământ. Ministrul Administraţiei şi Internelor a declarat luna trecută, la adoptarea ordonanţei de urgenţă privind standardele de personal din administraţia locală că, până la sfârşitul lunii august trebuie să plece din instituţiile care ţin de primării şi consilii judeţene 53.432 de angajaţi. Responsabilii locali au termen până la 16 august să definitiveze organigramele reduse. În condiţiile în care unele primării au de dat afară între 25% (Braşov) şi 40% (Iaşi) din personalul actual, primul-ministru s-a dovedit ceva mai flexibil decât ministrul Blaga, declarând că nu s-a pornit de la o cifră prestabilită a concedierilor: „Trebuie ca statul român să aibă atâţia bugetari de câţi are nevoie statul şi cetăţeanul pentru a putea funcţiona corect şi pentru a face ceea ce trebuie pentru cel care merge în raporturile cu administraţia".
sursa :http://www.romanialibera.ro/
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one