Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Modernizarea PD-L presupune schimbarea la vârf

Modernizarea PD-L presupune schimbarea la vârf
Cristian Preda Interviu

Şi preşedintele Traian Băsescu, şi PD-L au câştigat, fiecare în parte, alegerile, promiţând reforma statului. Este posibilă această reformă, fără o modernizare a partidelor?
La 20 de ani după căderea comunismului, avem încă un stat care are legături, în logica lui de funcţionare, cu statul comunist. Suntem în UE şi avem nevoie de un instrument, pentru că statul asta este: un instrument mai puternic pentru a gestiona treburile publice. Or, această modernizare nu poate fi făcută de nişte partide care nu sunt ele însele altceva decât au fost în momentul imediat următor căderii comunismului.

Se poate afirma acest lucru despre PD-L?
Toate partidele din România au această problemă. La PNL şi PSD o asemenea modernizare nu e percepută. În cazul PSD, de curând, Ion Iliescu a vorbit despre viitorul acestui partid în termeni de eficienţă şi stabilitate, nu în termeni de schimbare, de reamenajare. La PNL nu e nicio mişcare semnificativă în acest sens. Impresia mea este că PD-L poate profita de pe urma acestei relative decuplări a PSD şi PNL de ceea ce reprezintă o cerinţă a societăţii.

De regulă, modernizarea partidelor a fost doar o simplă luptă pentru putere. Nu se va întâmpla acelaşi lucru şi la PD-L?
O modernizare a PD-L presupune o dezbatere pe cel puţin trei teme esenţiale: relaţia cu societatea, structurarea organizaţională a partidului şi identitatea doctrinară. Un partid nu mai poate fi o oligarhie, în sensul în care acest termen a funcţionat de-a lungul secolelor, adică o mică grupare de oameni bogaţi care iau deciziile politice. Eu am vrut să trag acest semnal de alarmă că PD-L riscă să se ducă, la 20 de ani după căderea comunismului, spre această formulă. A doua chestiune e o problemă de structură organizaţională. Eu o văd în mod foarte direct. Eu sunt ales european şi nu văd niciun fel de mecanism la nivelul PD-L pentru a interacţiona cu elitele parlamentare naţionale, cu elitele guvernamentale, iar această joncţiune nu poate fi gândită în termeni strict financiari. Pentru că nu numai PD-L gândeşte în termeni strict financiari: avem nişte aleşi locali pe care îi ţinem aproape, dacă le dăm bani, în condiţiile în care ajungem la buget. Adaug aici o a treia dimensiune: e vorba de indentitatea doctrinară. PD-L este azi legat de destinul, de parcursul unui partid provenit din FSN, Partidul Democrat, şi el a inclus, de-a lungul timpului, o importantă componentă liberală şi împrumuturi venind dinspre creştin-democraţie. PD-L are nevoie de această structurare doctrinară, pentru a şti dacă e un partid care include toate aceste sensibilităţi sau defineşte una singură.

De ce acum? Este cazul Prigoană junior un pretext?
E un simptom.

De ce atunci aţi tăcut în alte cazuri cel puţin la fel de flagrante, mă refer la Elena Udrea, la Oprea?
În ce mă priveşte, n-am tăcut nici în cazul Elenei Udrea, nici în cazul Oprea. Acuma, există o raţiune de ordin tactic şi mi-o asum. Mi s-a părut că, imediat după intrarea în PD-L, e firesc să văd mai îndeaproape ce înseamnă în detaliu acest mecanism şi mi s-a părut că nu era legitim să intervin ca nou venit. În al doilea rând, mi s-a părut că o asemenea critică, în contextul în care aveam alegeri prezidenţiale, nu se justifica, pentru că s-ar fi întors împotriva unui preşedinte care, cred eu, trebuia să fie reales. Am amânat momentul unei asemenea analize şi eu văd lucrurile într-o perspectivă instituţională, a construcţiei unui partid modern.

Şi Udrea, şi Oprea, şi Ridzi, ca să nu mai vorbim de liderii de pe plan local. Toţi fac parte din acelaşi fenomen...
În ceea ce mă priveşte, am spus foarte clar şi în cazul Ridzi, şi în cazul Oprea care era poziţia mea. M-am pronunţat şi în cazul Udrea, de asemenea, foarte clar. Dar nu e vorba de o chestiune personală, cât de o construcţie instituţională. Vreau să pun accentul pe ceea ce putem să construim, pentru că viaţa politică din România nu poate fi ameliorată doar printr-o critică, chiar temperată şi moderată. Şi sunt acolo, eu, împreună cu alţii, pentru a face posibilă o asemenea redesenare a partidelor, a partidului politic din care facem parte. Nu vreau să transform acest angajament, această mobilizare într-o vendetă,
într-un mic război personal. Există riscul ca partidele politice din România să fie simple instrumente ale unor oameni care, întrucât sunt foarte bogaţi, sunt şi foarte influenţi şi nu mai lasă acces nimănui în partidele politice. Există riscul ca aceste figuri reproduse în toate zonele spectrului politic să constituie o serioasă piedică în articularea unui stat care să răspundă exigenţelor timpului de astăzi.

Nu e necesară schimbarea garniturii la vârf? Mă refer la triada Blaga-Videanu-Berceanu, în principal?
O modernizare a PD-L presupune, evident, schimbarea garniturii de la vârf. Cred că toţi aceşti oameni ar trebui să participe la această dezbatere. Dacă nu vor intra în dialog, cred că vor pierde ocazia de a defini statutul real pe care îl au în acest partid. Indiferent de garnitură şi indiferent de chipuri, lucrurile nu se vor schimba, dacă regulile, procedurile, această relaţionare cu societatea, structurarea organizaţională nu sunt altele. Deci problema mea nu sunt neapărat nişte nume, ci nişte structuri. Pentru că dacă îl pui în locul unui oligarh prăfuit pe unul ceva mai puţin ofilit, nu vei rezolva absolut nimic. Chestiunea cu Prigoană jr. este că evocă închiderea acestei oligarhii a partidelor la relaţii strict clientelare. Eu văd trei lucruri: 1) trebuie să remarci şi oligarhia din curtea ta; 2) dacă vrei să ieşi din această logică oligarhică, trebuie să te uiţi către societate şi către experienţa alternativă; 3) dacă nu faci asta, nu numai că nu vei moderniza statul, dar îl vei introduce pe el într-o logică a prizonieratului oligarhic.

Având în vedere zonele din care au venit aceste reacţii – Cristian Preda, Sever Voinescu, Theodor Stolojan –, pare a fi mai mult o mişcare a grupării civico-liberale.
Reţinerea partidelor politice faţă de lumea intelectuală vine din această veche credinţă, absolut stranie din perspectiva modernizării politice, că „prea multă carte strică“, deci că cineva care are o experienţă intelectuală semnificativă e nu doar periculos, ci e dăunător. Şi atunci, am spus şi eu, şi alţii ca mine, care au intrat în partide politice, că nu intrăm pentru altceva decât pentru capacitatea noastră de a stimula o aşezare sănătoasă a acestora, a organizaţiilor cu societatea. Că o facem în numele valorilor liberalismului, în numele creştin-democraţiei. Dacă PD-L va şti să facă sinteza acestor aspiraţii, sunt convins că va avea de câştigat, pentru că nimeni n-a pierdut atunci când a cultivat diversitatea. Toţi au pierdut, indiferent de culoarea politică, atunci când au crezut că totul se poate face pe o voce, că totul se poate face la comandă, că dialogul trebuie diminuat.

Cristian Preda, presupunând că se va crea această masă critică care să ducă spre modernizarea, reformarea partidului, va fi ea posibilă într-un partid ajuns la putere?
Sigur că PD-L poate amâna, până la viitoarele alegeri din 2012, orice reflecţie despre modernizarea lui. Un an înseamnă foarte mult pentru societate şi înseamnă cu atât mai mult pentru noi, care suntem intraţi de curând în UE, fără un proiect colectiv, deci fără aceste instrumente capabile să aducă într-o logică asemănătoare celei comunitare aspiraţiile cetăţenilor din România.

Susţine oare Traian Băsescu sau ar trebui să susţină aceste demersuri de modernizare a partidului şi cum ar trebui să o facă?
Preşedintele, deschizând această dezbatere despre modernizarea statului, a pus implicit problema transformării, reamenajării partidelor politice. Şi, dacă aş mai fi consilierul său, aş sublinia nevoia ca, din perspectiva reformării statului, să fie pusă în termeni foarte simpli şi această a doua problemă. Nu poţi reforma statul fără partide – insist asupra pluralului –, partide care să intre în logica modernizării. //

Interviu realizat de ANDREEA PORA


SURSA :http://www.revista22.ro/
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one