Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Viitorul românesc

29/12/2009

Ne trebuie «un program de viaţă comun», un «proiect pentru mâine».

Î n 1922, în prefaţa unei cărţi care s-a tradus şi în româneşte („Spania nevertebrată"), Ortega y Gasset observă că „spaniolul obişnuieşte să-şi facă iluzii asupra trecutului, în loc să şi le facă asupra viitorului său". Acest cult supradimensionat al trecutului e, în aparenţă, un principiu de coagulare naţională. În realitate, efectul e, mai curând, paralizant. Pentru ca o naţiune să se mobilizeze consecvent şi tenace e nevoie nu de o făloasă privire îndărăt, spre legendare zile de glorie, ci de un proiect comun, de o viziune asupra viitorului. Cu alte cuvinte, o perspectivă de construcţie comună e un factor de coeziune infinit mai vital şi mai eficace decât memoria unor împrejurări trecute. Nu e singurul pasaj din cartea gânditorului iberic a cărui potriveală cu realităţile româneşti de astăzi e spectaculoasă.

Şi la noi, „identitatea" naţională e definită, adesea, din unghi retrospectiv. Am văzut o sumedenie de politicieni, profesori de liceu, mătuşi patriotice şi literatori de provincie (chiar dacă trăiesc în Bucureşti...) perorând emoţionat, ori de câte ori e vorba de ţărişoară, despre „eroii neamului", de la Decebal la Avram Iancu şi Bălcescu, despre mari isprăvi istorice, despre imemoriale virtuţi strămoşeşti. Sunt prea conservator ca să dispreţuiesc trecutul şi să pun în umbră monumentalitatea vie a tradiţiei.

Dar ştiu, pe de altă parte, că un trecut nobil şi o tradiţie venerabilă (ingrediente invocate, de alfel, de patrioţii tuturor patriilor), nu constituie o garanţie cu privire la calitatea contemporanilor şi la valoarea prezentului. Da, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu, Maniu sau Brătienii au fost figuri excepţionale, dar asta nu se răsfrânge, ereditar, asupra oricărui Mitică de azi.

A crede că slava unor vremuri apuse justifică fudulia oricărui chefliu de-acum, a oricărui parlamentar de doi bani, a oricărui ministeriabil nu e decât o probă de orgoliu vid. Trecutul nu poate fi invocat pentru a legitima, sau ascunde, indigenţa şi derapajele prezentului. Iar când ne întrebăm - cum sugerează Ortega - „ce ne ţine laolaltă?", care e energia coagulantă a fiinţei noastre naţionale, e cu totul neproductiv să răspundem: „înaintaşii", istoria noastră comună, ascendenţa noastră daco-romană. Nu putem revendica nimic în numele lor, dacă nu avem ceva de oferit noi înşine. Acum. Şi de-acum înainte.

TAGURI
mihai viteazuortegapoliticieni
Nu e vorba să evacuăm din conştiinţa noastră memoria veacurilor anterioare, nu e vorba să renunţăm la statui. Trebuie însă să înţelegem, cum o face Ortega, că membrii unei comunităţi statale „nu convieţuiesc ca să stea pur şi simplu laolaltă", contemplând, pios, ample freşte istorice, ci „ca să facă ceva laolaltă". Ne trebuie, deci, „un program de viaţă comun", un „proiect pentru mâine".

Ce vrem să facem din România? Ce se poate face, realist vorbind, din România? Acestea sunt întrebările care ar trebui să marcheze începutul de an şi de mandat al noilor guvernanţi şi al oricărui cetăţean responsabil. Cum vrem să arătăm în deceniile următoare? Fără ca aceste întrebări să fie referinţa de fundal a fiecărui gest politic şi civic, vom agoniza în sterile „analize politice", în gesticulaţie de carnaval, în ambâţ privat. Sau, în cel mai bun caz, în soluţii conjuncturale, în mici ingeniozităţi de moment.

Nu de patriotismul de parastas al retorilor avem nevoie şi nici de descurcăreala şmecheră a „băieţilor deştepţi". Avem nevoie de un patriotism al viziunii. Inteligent. Lucid. Harnic.

sursa http://www.adevarul.ro/
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one