Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Virusul A/H1N1 „prinde puteri”

Virusul A/H1N1 „prinde puteri”


Mihaela Năftănăilă
Joi, 14 Ianuarie 2010

EVOLUŢIE. Epidemiologii din Ministerul Sănătăţii susţin că virusul gripei noi a devenit mai puternic şi a suferit „mici mutaţii”, dar că vaccinul a rămas eficient şi capabil să protejeze.

Virusul A/H1N1 devine mai virulent în comparaţie cu virusurile gripale sezoniere, fiindcă a suferit „mici mutaţii”. Din cauza acestor schimbări, A/H1N1 nu se mai fixează pe bronhii, ci are capacitatea de a trece direct în plămâni.

„Totuşi , nu e cazul să vă speriaţi. Vaccinul e încă eficient, aceste «mici modificări ale virusului», nu-l fac ineficient”, a precizat epidemiologul Amalia Canton, director în Ministerul Sănătăţii. Astfel de mutaţii au fost confirmate şi în ţări din Europa de Vest.

Vaccinarea previne mutaţiile virusului

Secretarul de stat Adrian Streinu- Cercel a declarat că rata de fatalitate în gripa cu virusul A/H1N1 a crescut în ultimele şase săptămâni de la 0,1% la 1,32%. „Asta înseamnă că un român dintr-o sută poate să moară din cauza A/ H1N1”, a precizat specialistul.

Potrivit datelor centralizate la MS, rata deceselor cauzate de infectarea cu virusul gripei noi a depăşit-o pe cea a gripei sezoniere. „În gripa obişnuită, rata de fatalitate a fost de 0,01%-0,1%. În cea pandemică a ajuns la 1,32%”, afirmă Streinu-Cercel.

Medicii susţin că pentru a mai împiedica virusul să capete mutaţii pe teritoriul ţării noastre o soluţie ar fi ca populaţia din grupele de risc să continue să se vaccineze. Imunizările reuşesc să împiedice virusul să treacă prin mai multe gazde şi, în acest fel, să sufere schimbări.

„Există nouă tipuri de mutaţii. Unele sunt minore, altele sunt majore. Dacă principalele componente ale virusului (antigenele majore, de tip H şi N) se modifică, situaţia va deveni greu de controlat”, a avertizat Molnar Geza, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie.

Tinerii - ţinte sigure

Peste 500.000 de români s-au vaccinat împotriva A/H1N1, iar din februarie vor fi imunizaţi şi copiii, deoarece fac parte din grupele de risc. Practic, până acum s-a vaccinat doar 2,27% din populaţia României, majoritatea vârstnici între 50 şi 60 de ani. La începutul campaniei de vaccinare, obiectivul MS era să imunizeze până la 60% din populaţie. „Ideal ar fi să se vaccineze şi tinerii pentru că ei sunt ţinte sigure - circulă mult, stau în colectivităţi, intră în contact cu mulţi oameni”, a amintit Canton.

Părinţii semnează dacă nu vor vaccinarea copilului

Oficialii din MS au anunţat că vaccinurile pentru copii vor fi gata la sfârşitul acestei luni, momentan acestea fiind în faza 1 de studii clinice. „Vaccinul a fost verificat întâi pe grupele mari de vârstă, a continuat cu cei de 15 şi 14 ani şi tot aşa până se va ajunge la vârsta de şase luni”, a explicat Viorel Alexandrescu, şeful Centruluide Referinţă pentru Gripă, pentru Mediafax.

Testele făcute la vaccinul pentru copii sunt teste de siguranţă, care urmăresc efectele secundare, şi vor fi verificate inclusiv de o firmă din Germania. „Vaccinarea copiilor va decurge asemeni altor campanii care se fac în şcoli. Părinţii vor fi informaţi cu o săptămână înainte că se efectuează vaccinarea şi îşi vor da sau nu acordul. Dezacordul se va exprima în scris”, a precizat directorul Amalia Canton.

Alte 34 de cazuri de gripă şi două decese s-au adăugat statisticilor, unul fiind la Arad. „În urma infecţiei cu A/H1N1, pacientul a făcut «plămân de şoc»” au spus medicii de la Spitalul Judeţean din Arad. Totalul cazurilor înregistrate este de 6.255, din care 96 sunt decese.

SCĂPĂRI LA MEDICINĂ LEGALĂ

Certificatele de deces, inexacte

Cazul familiei actorului Toni Tecuceanu, care nu crede că decesul acestuia a fost provocat de gripa nouă, întrucât pe certificatul de deces nu scrie asta, nu este singular în România. Sunt în ţară şi alte familii care au refuzat să accepte că i-au pierdut pe cei dragi de pe urma acestui virus.

Un bărbat din Iaşi, a cărui nevastă a murit după ce a născut cel de-al optulea lor copil, spune că nu crede că femeia a fost răpusă de acest virus, cu toate că pe certificatul ei este scris asta.

Procedură: „Se scriu întâi leziunile făcute de virus”

Medicii anatomo-patologi susţin însă că nu există reguli clare care să spună că pe aceste certificate trebuie menţionat virusul gripei noi şi că, practic, nu sunt obligaţi să treacă prezenţa virusului, ci „leziunile directe pe care acesta le-a provocat”.

„În primul rând, se completează leziunile observate, apoi se fac anumite corelări, dacă ai la dispoziţie rezultatele de laborator”, explică medicul Ligia Bărbării, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML).

OMS cere date precise

Totuşi, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, medicul Molnar Geza, susţine că, mai nou, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut României să transmită date mai exacte în certificatele de deces.

„Din câte ştiu, OMS a cerut clarificări în certificatele de deces româneşti”, ne-a declarat Molnar Geza. Specialistul consideră important ca prezenţa virusului să fie specificată în astfel de documente deoarece ajută la raportări mai bune.

Pentru că este vorba despre un virus nou, medicii nu cunosc încă toate detaliile „administrative” pe care trebuie să le aibă în vedere, atunci când se ocupă de astfel de cazuri, şi se ghidează după reguli mai vechi.

De exemplu, nici atunci când un pacient moare de hepatita B sau C, medicul anatomo- patolog nu este obligat să treacă virusul, ci leziunile pe care acesta le-a provocat ficatului. „Aşa şi cu gripa nouă: trebuie trecute leziunile plămânului, dar nu şi prezenţa virusului A/H1N1. E opţional”, adaugă Bărbării.

De altfel, medicul care face autopsia nu poate depista dacă virusul se află sau nu în organism. „Virusul trăieşte cât trăieşte şi omul. Foarte puţine virusuri rezistă şi după moartea omului. Practic, tot pe analizele de laborator ar trebui să ne bazăm, iar acestea nu sunt întotdeauna gata în momentul în care are loc un deces”, precizează Bărbării.

Important în statistici

Medicii care fac autopsii mai spun că trebuie să fie extrem de precişi şi că, de regulă, un certificat de deces trebuie să fie un rezumat al cauzelor morţii unui pacient, nu „un roman al istoricului medical al acestuia”.

„Nu este atât de important ca virusul A/H1N1 să se regăsească în certificatul medico-legal. Mai important este ca laboratoarele de analize să raporteze detaliat cazurile către Organizaţia Mondială a Sănătăţii”, susţine medicul Ligia Bărbării.

DECIZIE

Medicii, obligaţi să se imunizeze

Printr-o adresă trimisă prin intermediul direcţiilor de sănătate publică către spitale, medicilor li se cere să se vaccineze împotriva virusului A/H1N1.

În adresă se arată că „personalul medical care refuză vaccinarea riscă să i se interzică prestarea de activităţi medicale ce presupun prezenţa pacienţilor”.

În plus, medicii de familie care nu vor să facă vaccinul pandemic pacienţilor sunt ameninţaţi că li se vor desface contractele încheiate cu casele de asigurări.

„Nu suntem sub dictatura sănătăţii publice”

Medicii condamnă intenţiile Ministerului Sănătăţii (MS). „Vaccinarea contra gripei noi e, deocamdată, una voluntară, şi nu obligatorie. În aceste condiţii, fie care cetăţean are dreptul să aleagă dacă vrea sau nu să se imunizeze, medicii sunt şi ei cetăţeni şi au aceleaşi drepturi”, comentează medicul Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România, care este de părere că doctorii care refuză să se vaccineze şi îşi asumă riscul de a se îmbolnăvi nu trebuie forţaţi pentru că „nu suntem sub dictatura sănătaţii publice”.

De partea cealaltă, oficialii MS reclamă faptul că doctorii de familie descurajează imunizarea pacien ţilor şi nu ştiu care sunt categoriile de risc ce ar trebui vaccinate contra gripei noi.

„În cabinete ale doctorilor de familie controlate în Bucureşti am găsit medici care îşi propuseseră să vaccineze mai mult vârstnici, cu toate că tinerii sunt în pericol mai mare din cauza gripei noi”, afirmă Maria Niţescu, director al Direcţiei de control din MS.

În plus, sunt medici de familie acuzaţi de pacienţi că îi trimit să-şi cumpere seringi pentru a fi vaccinaţi. „Părerea mea e că doctorii care imunizează mai ales bătrâni nu au suficient vaccin şi sunt obligaţi să facă o oarecare prioritizare. În Bucureşti şi Ilfov au început să apară deficienţe în distribuirea vaccinului”, spune medicul Rodica Tănăsescu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie.

În ceea ce priveşte faptul că unii pacienţi sunt trimişi după seringi, medicul spune că „cele trimise de MS sunt de o calitate extrem de proastă, am pierdut câteva doze de vaccin pentru că seringile se rup”. (Geta Roman)

ATITUDINE

„Panica a dus la neîncredere”

Avalanşa de informaţii contradictorii pe care le-au primit românii despre gripa nouă nu a dus la nimic bun. Oamenii nu ştiu dacă să creadă sau nu în existenţa gripei provocate de virusul A/H1N1, dacă e sănătos sau nu să se vaccineze.

Totul se reduce la panică şi la reacţii extreme. O spun atât medicii epidemiologi cu experienţă, cât şi psihologii. „Oamenii care au privit la televizor nu au avut parte de dezbateri civilizate, cu argumente pro şi contra, din care să înţeleagă ceva. Au avut parte de informaţii politizate şi bagatelizate”, este de părere psihologul Bogdan Lucaciu, membru al Asociaţiei Române de Psihoterapie.

Pe de altă parte, mulţi dintre români nu au o relaţie apropiată cu medicul de familie sau cu specialiştii la care se tratează. Astfel nu pot cere o părere avizată, argumentată ştiinţific şi medical. „Sunt mulţi români care se bazează mai degrabă pe ce spun vecinii şi prietenii”, comentează psihologul Bogdan Lucaciu.

TENDINŢĂ ÎN EUROPA

Multe ţări renunţă la vaccinul A/H1N1 comandat
Serbia a anunţat ieri că suspendă achiziţionarea de doze suplimentare de vaccin contra gripei A/H1N1 de la compania elveţiană Novartis, din cauza interesului scăzut al populaţiei pentru vaccinare.

Belgradul cumpărase deja 850.000 doze de vaccin şi oficialităţile plănuiseră să mai cumpere alte două milioane. S-au vaccinat însă doar 130.000 de persoane din 7,5 milioane. Tendinţa e similară şi în state din vestul Europei, care comandaseră cantităţi foarte mari de vaccin.

Germania a anulat 30% din cele 50 de milioane de doze comandate. „Populaţia nu alear gă să se vaccineze, şi o singură doză e suficientă pentru imunizare”, justifică decizia Roland Jopp, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Până acum, doar 10% din populaţie s-a vaccinat. Şi Franţa, unde s-a vaccinat circa 8% din populaţie, a anulat mai mult de 50% din comandă. Marea Britanie, Elveţia, Olanda şi Spania vor să returneze şi ele o parte din comenzi sau să vândă altor ţări. (Ramona Dragomir)
sursa http://www.evz.ro/
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one