Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Criza lasă loc austerităţii

11 aug 2010

idia Moise Economie

Pe 9 august 2007, Banca Centrală Europeană (BCE) şi Federal Reserves, sistemul american de bănci centrale, au injectat, într-o singură zi, aproape tot atâţia bani cât produce România într-un an: 112 miliarde de euro. BCE a pus la bătaie 95 de miliarde de euro, iar Federal Reserves, 24 miliarde de dolari. Calmul relativ s-a instalat mai târziu, după ce Federal Reserves a aruncat în piaţă încă 40 de miliarde de dolari, iar BCE a pompat în bănci, câteva zile la rând, suma totală de 133,7 miliarde de euro.

Era într-o joi, zi tradiţional ghinionistă pentru pieţe şi ceea ce a urmat se numeşte acum „Marea Recesiune“, nume oarecum inspirat din cealaltă criză, care a zguduit lumea începând din octombrie 1929.

Ceea ce a urmat se ştie. Marile bănci centrale au intrat în tranşeele crizei şi au pus la dispoziţia băncilor bani ieftini, însă criza mocnea. Târziu, ezitant şi lent, au sărit în acţiune şi guvernele ţărilor pe care criza financiară le pârjolea. În paralel, au apărut tentative de protecţionism, în care americanii, de pildă, insinuau că ar trebui găsite mecanisme prin care banii contribuabililor aruncaţi în bătălia împotriva crizei ar cam trebui să susţină producţia locală, nu pe a altora. Discursul, intens politicianist şi populist, a tentat pe mai toată lumea, însă globalizarea e o realitate şi nici măcar marile ecomomii ale lumii nu se mai pot izola. În 2009, guvernele „greilor“ şi-au stimulat economiile cu măsuri de susţinere financiară ample, continuate în 2010.

Germania, de pildă, care este acum avocatul austerităţii, cheltuieşte în acest an 2% din produsul său intern brut pentru susţinerea economiei, sub diverse forme şi în diverse programe. Liderul de necontestat al susţinerii economice este guvernul de la Beijing, care îşi revigorează economia cu un pachet de stimulente financiare egal cu 2,7% din PIB-ul său. China însă, ca de altfel mai toată Asia, a înţeles ceva din criza regională din finalul anilor 90 - şi anume să pună bani albi pentru zile negre şi şi-a construit rezerve de dimensiuni giganteşti. Statele Unite ale Americii cheltuiesc în acest an pentru resuscitarea economiei o sumă echivalentă cu 1,8% din PIB. Pare un efort mai mic, însă socoteala este complicată de efortul, mai puţin vizibil, de a susţine bugetele cvasifalimentare ale celor 52 de administraţii „locale“. Efectele implicării statelor în susţinerea economiilor a dat roade. Germania a depăşit cu succes recesiunea, China mişcă economia lumii, iar în Statele Unite pârjolul a fost limitat, însă flacăra mocneşte.

Tragedia datoriilor Greciei a inflamat pieţele financiare, a pus în pericol moneda europeană unică şi a tras cortina peste ideea de risipă bugetară de dragul economiei. Silită să caute bani pentru a-şi plăti urgent o mare parte a imensei sale datorii publice, Grecia a apelat la ajutorul frăţesc al Uniunii. Însă Germania şi-a amintit că Grecia a măsluit statisticile oficiale privind deficitul fiscal şi a reacţionat dur, condiţionând ajutorul de tăierea risipei.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a extins apoi avertismentele legate de pericolul deficitelor fiscale în exces către toate ţările cu probleme actuale sau viitoare, cerând Uniunii reguli mai severe în chestiunea risipei bugetare.

Grupul informal de ţări, cunoscut deja sub acronimul PIIGS, care include Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia şi Spania, s-a văzut silit să încerce să intre în era austerităţii. Mă rog, fiecare după posibilităţi. În ciuda unui loc fruntaş în clasamentul datornicilor lumii, Italia, ca şi Japonia, are şansa unei economii solide în competiţia mondială şi astfel găseşte finanţatori fără mari probleme.

Grecia a intrat sub supravegherea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi, în ciuda tensiunilor din stradă şi a numeroaselor greve, a demarat într-o dietă severă, aplaudată, iată, recent de Fond. Italia, Spania şi Portugalia au declanşat, şi ele, programe de reduceri ale cheltuielilor bugetare. Polonia, performera Uniunii, ţara care a evitat recesiunea, nu a putut evita însă criza financiară şi intenţionează să umble la cheltuieli, să majoreze TVA şi să scoată nişte bani din privatizări, pentru a nu-şi ridica datoria publică peste nivelul de 55% din PIB. Croaţia a încercat să aplice o taxă de criză, respinsă de parlament. Premierul Marii Britanii, David Cameron, şi ministrul său de Finanţe au cerut tăierea bugetelor ministerelor cu 40%. Toată această frământare arată că economia globală continuă să rămână într-un echilibru fragil, iar guvernele responsabile trebuie să reducă punctele vulnerabile. //

Revolta maghiară

Ungaria a dat cu tifla austerităţii, sfaturilor FMI-ului şi cerinţelor Bruxellesului. Motivul ascuns este politic, deoarece în octombrie vin alegerile locale, care ar putea aduce rezultate favorabile partidului extremist Jobbik, sugerează Lars Christensen de la Danske Bank. Într-un anume sens, Ungaria a obosit. Ea derulează un program de austeritate început înainte de criză, după ce, în 2006, deficitul său a explodat, din cauza pomenilor acordate înainte de alegeri. Ungaria ar fi trebui să-şi aducă deficitul fiscal până la 3% din PIB în 2008, însă a primit o păsuire deoarece izbucnise criza financiară globală.

În primăvara lui 2007, pe câmpul de luptă din faţa Parlamentului din Budapesta, mii de demonstranţi protestau împotriva măsurilor de austeritate luate de coaliţia socialist-liberală condusă de Ferenc Gyurcsány. El a tăiat cheltuielile sectorului public, a redus subvenţiile şi a mărit taxele. „Popularitatea nu este obiectivul meu principal. Vom vedea efectele în 2010“, declara Gyurcsány. Austeritatea n-a convins electoratul, însă, în 2010, economia Ungariei şi-a revenit suficient cât să reziste fără banii FMI. Până la suspendarea negocierilor cu FMI şi UE, Ungaria a reuşit însă să-şi consolideze bugetul, având cea mai bună performanţă în termenii reducerii deficitului structural din toată Uniunea, consideră analiştii de la Erste Bank. Deficitul său fiscal a fost redus de la 9% din PIB, cât era în 2006, până la 4%, în 2009.

Declaraţiile extravagante ale politicienilor şi suspendarea acordului stand by au lovit forintul, care s-a devalorizat, în ultimul an, cu 22%, însă o monedă slabă susţine exporturile. Aproximativ 80% din PIB-ul Ungariei este creat de exporturi, estimează o analiză a Jynske Bank.

Însă două treimi din creditele ipotecare ale populaţiei sunt acordate în valută, în special în franci elveţieni şi în yeni japonezi şi guvernul suspendă împrumuturile în aceste monede şi ar putea prelua aceste obligaţii. În plus, Ungaria ticluieşte să taxeze băncile, măsură care a enervat Uniunea şi FMI-ul poate mai mult decât indisciplina fiscală. Ţara vecină încearcă să ignore dimensiunea alarmantă a datoriei sale publice, iar agenţiile de evaluare financiară ar putea reduce ratingul, ceea ce va scumpi împrumuturile. Taxarea băncilor irită investitorii şi nu va compensa amânarea reformelor. Cu cea mai mare cotă de TVA din regiune, Ungaria va fi silită să taie cheltuielile începând de anul viitor. Factura sa de pensii consumă mai mult din economie decât cea românească. Cheltuielile sociale reprezintă peste 12% din PIB, iar cele cu salariile în spaţiul public 11,2%. //

* * *

Lecţia germană

Germania a rulat două programe de stimulare a economiei în valoare de 80 de miliarde de euro, un altul de împrumuturi şi garanţii financiare pentru companiile care au dificultăţi de finanţare de la bănci, în valoare de 115 miliarde de euro şi a injectat 480 de miliarde de euro în băncile sale cu probleme. A fost un asalt financiar care a dat roade.

Banul ieftin

Dobânda cheie a Federal Reserve, situată între 0 şi 1%, este simultan un stimulent pentru economie şi un argument împotriva unor cheltuieli guvernamentale. Piaţa financiară se aşteaptă ca Fed să menţină jos costul creditului, însă deponenţii se plâng, deoarece dobânda plătită de bănci este foarte mică şi nu stimulează economia.

* * *

O chestiune de dozaj

Dilema austeritate fiscală versus stimularea economiei de către stat s-a resuscitat, după ce preşedintele Barack Obama, în replică la apelurile Angelei Merkel, a încercat să tempereze tendinţele europenilor de a tăia sever cheltuielile, deoarece consideră că actuala criză este doar atenuată, nu şi depăşită. Cheltuind mai puţin, în condiţiile în care consumul nu şi-a revenit, Uniunea ar putea opri revirimentul fragil al economiei globale, consideră preşedintele SUA.

Paul Krugman şi Joseph Stiglitz, laureaţi ai Premiului Nobel pentru Economie, i-au furnizat lui Obama muniţie intelectuală în favoarea intervenţiei statului în economie. Ei avertizează că austeritatea creează un cerc vicios: va slăbi economia, va reduce în consecinţă încasările din taxe şi nu-şi va justifica scopul, deoarece deficitele fiscale se vor menţine la nivele inconfortabile. Un fel de tango fatal argentinian, ca să ne reamintim de o ţară care a intrat în faliment. Numai că o încetinire sau chiar amputare a creşterii economiei blocului european ar avea efecte negative asupra întregii lumi, declanşând o severă recesiune globală.

Germania consideră că s-a terminat cu risipa şi va urma un program de reducere treptată a cheltuielilor statului: anul viitor va rula cu un deficit de 3,3% din PIB, va intra în limitele înţelegerii de la Maastricht în 2012, iar în 2016 va respecta litera Constituţiei, care prevede că deficitul structural al guvernului federal nu poate depăşi 0,35% din PIB.

În acest an însă Germania îşi continuă programele sale consistente de susţinere a economiei, în condiţiile unor cheltuieli care vor depăşi cu 65,2 miliarde de euro încasările bugetului. Guvernanţii se aşteaptă chiar la un deficit de 86 de miliarde de euro, iar analiştii pieţelor financiare pariază pe 100 de miliarde de euro, cam 4,4% din PIB.

Rigoare nemţească

Germania a rulat două programe de stimulare a economiei în valoare de 80 de miliarde de euro, un altul de împrumuturi şi garanţii financiare pentru companiile care au dificultăţi de finanţare de la bănci, în valoare de 115 miliarde de euro şi a injectat 480 de miliarde de euro în băncile sale cu probleme. A fost un asalt financiar care a dat roade: industria şi-a revenit cu un ritm de creştere de 5% în al doilea trimestru al anului, când exporturile s-au mărit şi ele cu 9% faţă de primul trimestru din 2010. În asamblu, economia pare să fi crescut cu 1,5% în acelaşi interval, iar şomajul a atins cele mai joase cote din ultimii nouă ani.

Paradoxal, nemţii au criticat măsurile de sprijinire a economiei, considerând că au dus la risipă. Ei spun, de pildă, că varianta germană a programului Rabla, care a costat 5 miliarde de euro, ar fi susţinut mai degrabă cumpărarea de maşini ieftine, cum ar fi Dacia sau Suzuki, deşi au profitat de acesta şi mărci germane mai accesibile, ca Opel sau Volkswagen. Mai mult, statul ar fi împrăştiat cu bani în devălmăşie, ajungând să renoveze şcoli care nu mai au elevi sau, aproape balcanic, să plătească 7,5 milioane de euro din banii contribuabililor pentru construcţia unui habitat arctic pentru urşii polari la grădina zoologică din Hamburg.

Anul viitor, Germania va reduce subvenţiile cu 2 miliarde de euro, îşi va ajusta cu 3 miliarde de euro cheltuielile de protecţie socială şi cu 2,3 miliarde de euro pe cele administrative. În 2009, cheltuielile de protecţie socială, care includ şi pensiile, au reprezentat cam 11,6% din PIB, cotă superioară celei a României, de pildă, a cărei factură de pensii este de 9,9% din economie. Pentru a-şi finanţa în continuare cheltuielile sociale, Germania pregăteşte majorarea contribuţiei pentru şomaj, care va urca de la 2,8% la 3%. Şi contribuţia pentru asigurări de sănătate obligatorii urcă la 15,5%, de la 14,9% din venitul brut. În esenţă, fiscalitatea pe muncă plătită de angajaţi şi angajatori va depăşi 40%.

„A lamericaine“

Aparent, Statele Unite se situează la antipodul austerităţii, însă în America profundă are o altă dimensiune. De la începutul crizei, mai mult de 30 de state federale au majorat taxele şi impozitele, iar fenomenul continuă, potrivit unei analize a Unicredit Bank. Multe state federale plănuiesc să majoreze taxele pe ţigări şi băuturi răcoritoare. Statele depind de ajutorul bugetului Administraţiei de la Washington, iar dacă acesta nu vine, cum s-a întâmplat recent, când Congresul a respins o extindere cu şase luni a plăţilor alocate programului Medicaid, apar problemele, în cazul de faţă un deficit total de 16 miliarde de dolari, care trebuie acoperit. De altfel, de la mijlocul lui 2008 şi până în prezent, măsurile de austeritate pe care le-au luat statele federale şi autorităţile locale au avut ca efect eliminarea a 250.000 de locuri de muncă.

Vreo 30 de state federale au introdus restricţii care reduc accesul familiilor sărace la asistenţă medicală, alte 25 de state au tăiat programe de protecţie a pensionarilor şi a persoanelor cu handicap, iar 51 de state au redus cheltuielile alocate colegiilor şi universităţilor, ceea ce a dus atât la concedieri în corpul profesoral, cât şi la scumpirea facturilor de educaţie. Sistemul public de pensii este în alertă, deoarece se consideră că există un gol de finanţare undeva între 1.000 şi 5.000 de miliarde de dolari.

Ca atare, 10 state federale au reacţionat ridicând vărsta de pensionare şi reducând beneficiile noilor pensionari, în timp ce alte 10 state au majorat contribuţiile pentru pensii, notează economistul Harm Bandholz de la Unicredit, care observă că această mărire a fiscalităţii pe muncă va încetini revirimentul consumului populaţiei. În acest an fiscal, statele federale au un deficit de 140 de miliarde de dolari, iar măsurile de austeritate necesare ar putea cântări cât 1% din PIB, cifră care reflectă în piaţa nuncii americane cu un milion de concedieri. De altfel, săptămâna trecută, cifrele dezastruoase ale şomajului generat de statele federale au îngrozit pieţele financiare şi au redus din optimismul indus de reluarea creşterii economiei.

Este şi motivul pentru care Obama a pus pe primul loc, la egalitate, stabilizarea economiei şi crearea de noi locuri de muncă. El luptă însă cu o rezistenţă din ce în ce mai mare a adversarilor politici faţă de majorarea cheltuielilor statului. Criticii săi îi reproşează că în 2020 datoria publică a SUA va depăşi 100% din PIB, iar deficitul fiscal va urca la 9.000 de miliarde de dolari.

Nicio problemă, spune Krugman, SUA este o economie mare care împrumută bani cu o dobândă de 3,5%, dolarul rămâne stăpânul pieţelor financiare, se va întări şi va stimula importurile, iar supremaţia tehnologiei americane va îmbunătăţi creşterea economiei şi va crea locuri de muncă.

Stiglitz şi Krugman sunt însă de acord că deficitele mari sunt periculoase, dezbaterea se învârte în jurul marilor economii, de calibrul Statelor Unite, care-şi permit, nu-i aşa?, să ruleze o vreme cu deficite masive. //

Evaziunea fiscală, cheia bugetului

Austeritatea este cuvântul care descrie tăierea cu 26% a salariilor bugetarilor şi tentativa eşuată de a reduce cu 15% pensiile.

Un înţeles similar poate căpăta şi majorarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) cu 5%, deoarece scumpirile sunt aproape inevitabile. Însă pentru salariile şi mai ales pentru pensiile româneşti nu aceasta este perioada de austeritate. În 1993, de pildă, pensia medie era de 8.759 de lei vechi, sumă echivalentă cu 35 de dolari. Euro nu apăruse încă. Pensia medie a unui român nu trecea de pragul de sărăcie absolută, trasat de Banca Mondială, situat la 2 dolari pe zi.

Nu evoc aici inflaţia galopantă care prăbuşea, în fiecare zi, puterea de cumpărare a românilor. În 1994, al doilea an al Cabinetului social democrat condus de Nicolaie Văcăroiu, pensia medie creştea de mai bine de trei ori. Era doar o aparenţă, deoarece suma de 27.079 de lei era echivalentul lunar a 37 de dolari americani! Nu doar pensionarii trăiau auster în acei ani, ci şi salariaţii. Politicienii de azi par să fi uitat că în 1992 salariul mediu în România era de 20.140 de lei vechi, sumă echivalentă cu 65 de dolari!. Adică vreo doi dolari pe zi, deci puteam fi material de studiu pentru o analiză privind efectele sărăciei într-o ţară cu anotimpuri. Lucrurile s-au târât de aceeaşi manieră până în pragul aderării la UE, când investiţiile străine, cota unică de impozitare şi leul greu au schimbat traiectoria salariilor. Astăzi, pensia medie echivalează cu 196,50 de dolari, iar salariul mediu net cu 410 dolari.

E o altă austeritate. Însă, în chestiunea consolidării fiscale, nu austeritatea este cheia, adevărata problemă a bugetului nu este taxarea fiecărui leu amărât câştigat prin muncă salariată, ci amploarea evaziunii fiscale. Grecia, de exemplu, şi-a intensificat eforturile de a reduce imensa evaziune fiscală, deoarece a devenit clar că nu mai poate face rost de bani pentru a-şi susţine cheltuielile, chiar în condiţiile măsurilor de austeritate aplicate.

În presa română, a răzbătut doar chestiunea veselă a impozitării piscinelor, însă grecii au trecut serios la treabă: au înfiinţat un nou institut de statistică pus sub patronajul parlamentului, pentru a evita intervenţia interesată a politicienilor aflaţi vremelnic la putere şi au creat un organism de urmărire a criminalităţii financiare cu scopul de a reduce evaziunea fiscală. Noua instituţie a găsit nereguli la peste 4.300 de cabinetele medicale, a penalizat vreo 5.340 de afaceri turistice, a depistat 6.000 de greci care au maşini de peste 100.000 de euro, dar declară venituri anuale sub 10.000 de euro şi a virat bugetului, în primele şase luni ale anului, 1,8 miliarde de euro. Nu se vede încă un efort serios în România. //
sursa ;www.revista22.ro
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one