Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Poporul asta a fost condus numai de 4 clase si de hoti in ultimii 50 de ani. Romanii sunt atat de puternici. Daca ar gandi...

Poporul asta a fost condus numai de 4 clase si de hoti in ultimii 50 de ani. Romanii sunt atat de puternici. Daca ar gandi...
de Alina Neagu HotNews.ro
Duminică, 14 februarie 2010, 13:03 Actualitate | Cultură

Sorin Leoveanu e unul dintre actorii de top ai Romaniei, insa nu e unul din acei oameni pe care ii stiti de la televizor. La scurt timp de la iesirea de pe bancile facultatii, il juca deja pe Hamlet, in spectacolul memorabil al lui Vlad Mugur. Apoi, "satul de seminte si de vorbe", a vrut sa dea Romania pe Canada, insa a ajuns la concluzia ca "n-ar putea sa traiasca in alta parte". Are doua premii UNITER, dar e una dintre cele mai critice voci la adresa sistemului teatral: "Asta e realitatea din teatre. E haos. Dar haos asa, la modul cel mai distractiv cu putinta."


Care e prima ta amintire legata de teatru? Cum ai ajuns sa iti doresti sa faci asta?

Domnul Stefan Iordache in "Titus Andronicus", la Craiova. In anii '90. Asta e primul "cutremur", daca vrei. Asta a fost prima lovitura in plex pe care am luat-o, la modul cel mai adevarat. Spectacolele copilariei de la Craiova, facute in perioada aia mare a Craiovei din anii '90, alea sunt primele cataclisme.


Esti cunoscut ca un actor care se fereste de compromisuri.

Incerc, pe cat pot.


Si totusi, ai facut compromisuri? Si care e cel mai mare pe care l-ai facut in meserie?

Cel mai mare compromis? Pai cel mai mare compromis e ca nu pot sa ma las, cumva. Cel mai mare compromis sunt spectacolele proaste. Asta e un compromis pe care poate sa-l faca un actor cu buna stiinta - spectacolele derizorii. In momentul in care un actor le face cu buna stiinta, astea sunt cele mai mari compromisuri, practic. Eu cred ca compromisul cel mai mare e cel legat de profesie. Iar compromisurile mele, din care am avut foarte mult de invatat, sunt cele pe care le-am inghitit in spectacolele proaste.


Apropo de asta. Acum ai ajuns in punctul in care iti permiti sa refuzi un rol in teatru? Sau joci tot ce ti se ofera?


E un pic fortat zis ca imi permit sa refuz... practic nu e un refuz. Desi e un refuz, dar nu e un refuz. E pur si simplu o cautare si o cercetare pe cat de sincera se poate, a dorintei mele de a parcurge nu oricum un repertoriu. Faptul ca nu imi doresc sa intru in spectacolul X sau sa joc rolul X nu inseamna ca il refuz. Ci pur si simplu, sincer, nu cred ca... nu ca imi poate pune dificultati, ci nu am nevoie de el, structural vorbind, in momentul respectiv.


Cum se traieste din teatru in Romania? Cat e mit si cat e realitate in chestia aia cu veniturile mici ale actorilor?

Discutia e foarte simpla - e umilitor, nici macar umilitor nu e. Daca e sa vorbim de asta. Faptul ca de 20 de ani de zile nu se intampla absolut nimic cu Ministerul asta al Culturii - macar pe la ministerele celelalte mai auzi de o spaga, de un hot, de o... La Ministerul Culturii e o liniste perfecta de 20 de ani. Vad acum la televizor tot felul de legi si de actori care ies si care...pacat. Sunt foarte pozitiv astazi si din pacate nu pot sa raspund sincer la intrebare. Adica nu ca nu pot sa raspund sincer la intrebare, ca am atata ura pe ei... sunt foarte pozitiv azi si e un raspuns foarte cuminte.


Stiu ca esti una dintre vocile critice la adresa sistemului si voiam sa te intreb care sunt cele mai mari nemultumiri.

Toata lumea se pricepe la absolut orice cand e vorba de teatru, si cei care-l fac si cei care nu-l fac, toata lumea isi permite sa blameze pe toata lumea sau sa critice pe toata lumea. Toata lumea stie ce e bine, toata lumea stie ce e prost... Si cand toata lumea stie ce e bine despre celalalt si cum trebuie sa joace si cat de bun e sau de prost deja intram in zona amatorismului. E foarte simplu daca un actor sau o actrita sau daca cineva stie sa faca si poate sa faca lucrurile mai bine decat tine, nu inteleg care mai e sensul sa te mai critice sau sa te mai injure sau sa te mai barfeasca, cum facem noi in tara noastra. E foarte multa vorbarie si nu curge sange si transpiratie deloc. Si teatrul nu se poate face altfel. Suntem enorm de multi care ne pricepem, enorm de multi care stim ce e mai bine pentru celalalt, cat e de bun, cat e de prost, si pur si simplu te scarbeste asta. Si asta dureaza la nesfarsit, de zeci de ani, tot asa. Nu e penibil deja? Toata lumea cred ca e satula de chestia asta, dar toata lumea nu face nimic altceva decat acelasi lucru. Cred ca e obositor sa faci acelasi lucru. De-aia cateodata iti vine sa ii bagi in p**** ma-sii pe toti si sa iti vezi de treaba ta.

Pana la urma, tot ce conteaza este cel din sala. Intotdeauna. Indiferent daca faci asta ca sa ajungi vedeta, sa te duci la telenovele, sa-ti vezi poza prin reviste, ziare si asa mai departe. Tot ce conteaza e cel care te priveste si care te ia in sufletul lui sau vine cu tine in lumea pe care i-o propui si asa mai departe. Asta e tot ce conteaza. Si cata vreme n-o sa intelegem lucrul asta, ca teatrul e pe facut, si nu pe vorbit... Teatrul nu e o chestie de mondenitate sau de barfa. Sigur, poate fi, dar n-are nicio legatura cu structura lui, cu ceea ce l-a facut pe el pe lume. Ceea ce l-a adus. Citeam acum, tarziu, acuma am gasit, " O calatorie fara sfarsit" a lui Lev Dodin si acolo spune foarte simplu si foarte sincer, si nu cred sa fie cineva care sa nu il creada pe Lev Dodin, spune cum e de fapt. Si cum ar trebui sa fie si cum a fost inainte. Numai ca toate s-au imbolnavit.


Ai multi prieteni in lumea teatrului? Se spune ca e o breasla plina de orgolii.

Prietenii nu mi-i aleg dupa meserie. Prietenii nu se aleg. E ca si in dragoste. Se intampla, se potrivesc, se intalnesc prietenii, prieteniile se nasc asa, fara a le programa. Prietenii, daca te referi la actori, sunt cei care nu le stiu pe toate. Astia sunt prietenii mei din teatru. Daca vorbim de prieteni. Daca vorbim de colegi si de cunostinte...


Tu esti un actor deja consacrat, cel putin pentru publicul de teatru. Ce vine dupa tine? Cine iti place din generatia tanara?

Pai nu stiu, sper sa vina oameni pe care sa-i intereseze. Cred ca sunt foarte multi talentati. Problema nu e de talent, problema e de cum sunt invatati. Problema pleaca din scoala. Si cu cat scoala le ofera mai putine "libertati" si ii obliga mai mult la ceea ce inseamna teatru, cu atat lucrurile sunt mai castigate. Daca din scoala lucrurile sunt subtiri, daca anii de facultate trec la modul distractiv, vorbim de teatru acuma, in haosul care e, si in lipsa totala de interes - si a sistemului, si a teatrelor fata de actori - se pot pierde in maximum doua stagiuni. Si daca am vorbi de doi-trei, e ca pe principiul razboiului - daca mor doi e ok, dar daca mor un milion e mai nasol, mai bine mor aia doi. Stai si te gandesti ca sunt sute, zeci, ies ca eugeniile pe banda. Ar trebui sa le pese mai mult, ar trebui sa fie mult mai rai, mai zgarciti ei cu ei insisi, cu munca lor. Ma refer la tineret. Cred ca ar trebui sa aprofundeze mult mai mult lucrurile si sa incerce sa scape de autosuficienta, de privit lucrurile la suprafata. Important e sa nu ii lasi din mana de cand incep si sa ai foarte mare grija de ei. Ceea ce nu se intampla, evident, deloc. Nu cred ca exista actori de care sa aiba cineva grija, artistic vorbind. Nu cred ca exista, sau exista oare vreun teatru care se gandeste la ce-a jucat absolventul X cand a intrat acum trei luni in teatru sau un an, ce va juca dupa? Asa se face, asa e scoala veche de teatru in Romania.

Toti vorbim de actori mari, dar niciodata nu vorbim de scoala pe care au avut-o si de

Sorin Leoveanu
Foto: HotNews.ro

mentalitatea pe care o au si de felul in care lucreaza si de felul in care vin la repetitii. Nimeni nu spune asta. Toti spun ca sunt mari. Dar ca sa ajungi acolo, iti trebuie un oarecare regim, militarizat daca vrei. Ori lucrurile astea nu exista, concret. E ca si la orice alta meserie. In momentul in care te apuci s-o faci, ea are niste reguli. Si teatrul fara reguli nu exista, sau daca exista este prost. Si nu cred ca exista nimeni care sa aiba grija de actori in Romania, indiferent ca se cheama ministru sau sistem sau director sau manager de teatru. Nu cred ca exista niciun manager de teatru in Romania pe care sa il doara, din punctul asta de vedere al repertoriului unui actor, nu cred ca exista niciun director. Ma doare-n ceaun daca cineva are alta parere, deocamdata nu vad un director pe care sa-l doara viata unui actor, la modul artistic vorbind. Nu ma refer la salarii, program, ci concret: de unde o ia, cu actoria, cu teatrul, cum a intrat in teatru, unde se duce, ce-a jucat, cum a reactionat in rolul ala, ce tip de roluri a jucat, ce o sa joace stagiunea viitoare, ce i se potriveste, ce-l pune-n dificultate si-asa mai departe. Asa se face. Asa au facut toti marii despre care vorbim. Dar uitam ca ei au fost niste oameni care au fost asa, la regula, ca altfel n-ai cum, fara disciplina in teatru. Disciplina insemnand chiar lucruri care nu-ti convin. C-asa e, asa se face, nu-i nici inventia lui Leoveanu, nici a nimanui, asa e el. Si nu se poate face altfel. Sau poti sa-l faci altfel, dar, intr-o juma' de ora am uitat, dupa prima bere.


Acum cativa ani ai plecat din tara. Ce te-a determinat sa faci pasul asta?

M-am saturat de toata cloaca asta, de inutilitatea, de sentimentul asta al inutilului. Indiferent cat muncesti, si acum ma refer la actori, indiferent cat muncesti, daca iti spargi capul la propriu pe scena, daca iti dai sangele, daca slabesti, daca te imbolnavesti, a doua zi o iei de la capat. Si sentimentul asta al inutilului si al faptului ca nu se intampla nimic si ca trece viata si ca, indiferent ce faci... Daca nu esti intr-o gasculita, daca nu te intelegi bine cu ei, daca... Dar se poate si fara. De-asta am plecat. Satul de seminte si de vorbe.


Si a fost bine sau rau? Ca te-ai intors?

A fost foarte bine. Dovada ca nu pot, eu personal, sa joc in alta limba teatru. Si doi, m-am linistit, m-am intors si gasesc lucrurile la fel, numai ca incerc sa le dozez altfel, sa ma comport altfel cu ele. Dar e foarte bine ca m-am intors. N-as putea sa traiesc in alta parte.


Ai facut si teatru si film. Ce preferi?

Teatrul.


Dar ce zici de faptul ca in Romania se fac atat de putine filme si de multe ori se fac cu oameni care nu sunt actori?

Depinde. E ca la teatru. Depinde ce inseamna pentru tine ceea ce faci, rolul respectiv sau spectacolul respectiv, ce vrei sa spui cu el si ce inseamna pentru tine profesional in sensul de inauntrul tau, de interiorul tau. Adica la teatru, rolurile in spectacole nu se bifeaza. Ele nu sunt niste lucruri pe care trebuie sa le faci. Teatrul pentru un actor inseamna in primul rand o lupta foarte deschisa, si pentru public, si pentru colegi, si pentru el, o lupta, cand lucrezi la un rol, nu sa fii bun, nu sa fii nu stiu cum, ci tu cu tine. E o lupta a ta, de interior, si un proces al tau cu tine, de crestere, de evolutie, sunt temeri pe care le castigi, sunt lucruri pe care le gandesti datorita rolului care-i diferit de celalalt. Asa e si la filme. Depinde ce vor sa spuna cu filmul ala. Daca lor li se pare ca ideile lor din film sau mesajul lor catre univers, pe care il contine filmul - ca si-o semnatura, asta am facut in viata, filmul asta, asta ma reprezinta pe mine, piesa asta, rolul asta - la film ramane, la teatru nu ramane nimic, dupa 2-3 stagiuni, ca nu e ca la film. Daca ei considera ca profesionist sau neprofesionist, actorul ala care apare pe pelicula, daca asta il reprezinta pe el... Depinde ce vrea sa spuna cu asta. Daca l-a luat ca n-are bani, e o cu totul alta discutie, dar daca l-a luat strict pe motive ca aia e fata care ii trebuie si ala e omul care exprima sentimentele alea cel mai bine, atunci e fine by moi.


Un vis nerealizat pana acum? In cariera?

In cariera? N-am. A nu se intelege ca mi s-au realizat dar...incerc sa nu-mi fac vise. Adica singura dorinta, nu vis, singura dorinta - care nu se va realiza pana voi iesi eu la pensie - e sa se respecte calitatea. Asta e visul meu.


Apropo de calitate. Te uiti la televizor?

Da, ma uit.


Te deranjeaza ca oamenii aia sunt uneori mai cunoscuti decat tine?

Nu, mi-e mila de cei care-i cunosc. Nu, n-as dormi bine daca... Depinde prin ce esti cunoscut. Depinde foarte mult pentru ce esti cunoscut, prin ce esti cunoscut. Daca faci porno sau faci tiganie si vrei sa fii cunoscut prin asta, nu stiu... Habar n-am de fapt... Sa faca ce vor toti, dar prea multa tiganie este. Ce sa zic de televizor? M-am uitat astazi, sa vad daca e zapada la noapte, daca ploua, daca ajung la Craiova. Jur, sa mor, nici acuma n-as putea sa-ti spun daca e. N-am inteles nimic. Pe cuvantul meu de onoare daca am inteles ceva. Jur. Ce sa inteleg de la televizor? Te-ai uitat la ei sa vezi ca de fapt nu spun nimic? Groaznic.


Ce iubesti si ce detesti cel mai tare la Romania de azi?

Ce iubesc cel mai tare? Cel mai tare iubesc ca nicaieri in lume, dar chiar nicaieri... Iubesc cel mai tare ca tot ceea ce vine din Romania, insemnand absolut orice, nu mai gasesti nicaieri in lume. Suntem unici din punctul asta de vedere. E o tara in care se intampla lucruri, in care exista gandiri care nu mai exista nicaieri in lumea asta. Daca ar fi asa, sa comparam toate tarile de pe mapamod, cu cate-o piesa diferita - Franta o piesa, Germania o piesa, Anglia o piesa, Luxemburg o piesa, si asa mai departe - Romania, clar, de departe, ar fi o piesa total diferita de toate celelalte. Daca la celelalte mai gasesti asemanari, la Romania nu. Asta iubesc cel mai mult la Romania. Pestritismul asta al oamenilor, al obiceiurilor.

Iar de detestat...Ne putem ori la acelasi subiect. De detestat e puturosenia asta si lenea asta si frica asta de a-ti trai propria viata, de a spune ce te face sa te simti prost. Teama asta, frica asta, prostia asta de a crede in oricine iti promite marea cu sarea non-stop. Faptul ca, cu buna stiinta, vezi ca lucrurile sunt inspre haos, sau haos, si in acelasi timp nu faci nimic, absolute nimic, ca popor, ca mase, ca tagma. Ce n-avem noi, in Romania, ca actori? Sindicat.


Altcineva la un interviu mi-a spus ca sunt, si inca puternice in teatre.

Care sindicate? Despre ce sindicate vorbim? A, noi intre noi aicea ca spunem: aoleu, iar ne-au luat astia banii, iar isi bat joc de noi, iar repetam nu stiu cate zile, iar iese un cacat, iar nu jucam… Asta-I adevarul. Asta e realitatea din teatre. E haos. Dar haos asa, la modul cel mai distractive cu putinta, daca se poate spune asa. Asta urasc cel mai mult. Lasitatea acestui popor. Si lasitatea individuala. Si-a mea, dar macar am bunul simt fata de mine sa recunosc asta. Asta urasc cel mai mult. Faptul ca suntem creduli pana la prostie. Oricine care are gura mare sau o pozitie si vine in fata noastra, inseamna ca ne spune adevarul. Ori, ne arata istoria ca poporul asta a fost condus numai de patru clase si de hoti in ultimii 50 de ani. Gresesc? Ei, asta ma scarbeste cel mai mult la acest popor. Care e de fapt atat de puternic. Daca ar gandi…


Si o ultima intrebare: ce le-ai spune romanilor care nu au mers niciodata la teatru? Sunt foarte multi. In jur de 80% - am vazut eu un sondaj.

(Uimit) Cat? 80%? Nu, pe bune. E sondaj pe bune asta? Care n-au venit la teatru? Pai nu stiu. Sa gaseasca ceva in viata lor, rapid, ca sa nu traiasca degeaba. Nu stiu, inseamna ca nu au dorinta de a se cunoaste ei pe ei. Pur si simplu nu stiu. Habar n-am. As fi rautacios daca le-as zice ceva, da… Si ce? Si ce daca n-au venit? Daca atata pot, daca n-au nevoie, nici sa nu vina vreodata. Sa se uite la televizor pana se fac paianjeni pe ei. Acolo sa stea. Bine ca sunt liberi si au puterea de a a alege. Dar ce fac altfel? Ce fac ei timp de 70 de ani sau 60 de ani? Astia? Milioanele astea de oameni? Milioane, 80% sunt milioane. Aoleu! Nu stiu ce sa zic. Sa fie sanatosi. E soc asta. Intrebarea asta.

Ma, dar cred ca e normal. E normal, e foarte fireasca aceasta cadere a tarii. De 20 de ani incoace. Eu sunt unul din cei care isi doresc sa se aleaga praful, dar in asa fel incat sa se ajunga nu la fundul sacului, sub fundul sacului, daca se poate. Ca macar poate asa se intampla un lucu bun dup-aia. Poate dupa aia exista unul care poate sa puna, acolo, 2-3 fraze pe hartie care sa insemne o lege fireasca, normala, pozitiva, care sa aiba in vedere bunul simt, dreptatea, calitatea, lucruri pe care se bazeaza, de altfel, asa-zisa democratie. Democratia in primul rand se bazeaza pe civilizatie. E normal sa fie 80% care nu merg la teatru. Pai nu vezi? Sunt copii care nici acum n-au cu ce sa se duca la scoala in Romania, n-au curent, prin munti p-acolo, uitati de lume si de Dumnezeu. Sunt oameni care n-au bani, oameni care... le iau viiturile casa. E normal sa fie asa. Suntem o tara nedezvoltata. Nu suntem? Suntem, pe bune. Nu credeti. De ce-s diferentele astea intre noi? De ce unii cred ca suntem o tara nedezvoltata iar altii nu vor sa accepte asta? Daca ne-au condus toti betivii si toti hotii si toti patru clase si totii...Marin Sorescu avea o vorba - nam aflat-o de la colegii de la Craiova, mai in varsta: la una din primele iesiri ale lui Marin Sorescu afara, fusese in Germania. Si intors din Germania, a venit la Craiova, s-a intalnit cu cunostintele, cu prietenii, care l-au intrebat cum a fost in Germania. Si Marin Sorescu a zis urmatoarele lucruri: romanul cand spune o vorba, ramane vorba. Cand neamtul spune o vorba, ramane cuvant. Cam asa e.
sursa http://www.hotnews.ro/
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one