Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Uninominalul lui Băsescu bulversează partidele politice

14 aprilie 2010

Scris de Sebastian Rusu
După 20 de ani de tranziţie de la comunism la democraţie, sistemul electoral uninominal majoritar cu două partide mari ar fi o soluţie fezabilă care să răspundă la necesităţile electoratului, în contextul în care multitudinea de partiduleţe şi alianţe s-a dovedit falimentară în toţi aceşti ani. Pe de altă parte, jocul politic făcut pe rotativa democratică între două partide mari, unul de stânga şi unul de dreapta, ar eficientiza actul legislativ şi, implicit, ar elimina jocurile subterane făcute de partidele mici în bătălia dintre putere şi opoziţie. În acest sens, preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri la B1 TV că este un susţinător al pragului electoral de 10% pentru intrarea în Parlament sau al unui sistem electoral care să permită existenţa a două partide mari, care să alterneze la guvernare cu sprijinul unui partid mai mic. „Eu sunt un partizan al pragului de 10%. Dar, cel mai corect, dincolo de prag, de neprag (n.r. - ar fi nevoie de), uninominal într-un singur tur sau în două tururi. Asta va crea două mari partide care vor alterna la putere cu sprijinul unui partid mai mic, eventual. Cât timp vom sta tot în coaliţii, nu vom avea guvernări coerente“, a spus şeful statului. Pe de altă parte, lipsa unor ideologii clare în actuala bătălie politică determină incoerenţă în actul de guvernare şi sporeşte jocurile de culise dintre putere şi opoziţie, permiţând crearea unor blocaje legislative. În acest sens, dacă s-ar creşte pragul electoral de la 5% (n.r. - aşa cum este prevăzut în actualul sistem electoral) la 10%, s-ar elimina din jocul politic o serie de formaţiuni politice mici, cum este cazul PC-ului şi al UDMR-ului, şi s-ar consolida politic partidele mari: PDL şi PSD. La rândul său, PNL-ul ar deveni un arbitru serios în rocada politică dintre dreapta şi stânga în caruselul guvernării.

Temeri şi frustrări

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, a menţionat ieri pentru Mediafax că social-democraţii susţin introducerea unui prag electoral de 10%, precizând faptul că propunerea preşedintelui este „o pistă falsă“. La rândul său, deputatul independent Eugen Nicolicea a afirmat, pentru „Curentul“, că independenţii nu se tem de pragul electoral de 10% şi susţin iniţiativa şefului statului. „În ceea ce mă priveşte, eu sunt iniţiatorul proiectului de lege a votului uninominal în două tururi, amintit de Băsescu“, a spus Nicolicea. De cealaltă parte a baricadei, deputatul UDMR Petru Lakatos a precizat pentru „Curentul“ că ridicarea pragului electoral la 10% „ar transforma România într-un poligon de încercări“. „În momentul de faţă suntem prea puţin experimentaţi în astfel de formule democratice (n.r. - sistemul electoral uninominal majoritar)“, a concluzionat deputatul PNL Adriana Săftoiu.
sursa http://www.curentul.ro/
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one