Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Jucăm şi cartea South Stream

4-martie-2010

R

omânia pare să fie interesată de participarea la proiectul gazoductului South Stream, în ciuda implicării sale în ambiţioasa afacere europeană Nabucco.

România rămâne ataşată proiectului Nabucco, dar nu poate ignora iniţiativele care contribuie la securitatea sa energetică, a explicat premierul Emil Boc, înaintea unei recente reuniuni a şefilor guvernelor ţărilor din regiunea central şi est-europeană.
Spre deosebire de Nabucco, South Stream nu coagulează energiile Uniunii Europene şi nici banii acesteia, cel puţin cei potenţiali, astfel încât parteneriatul cu ruşii poate părea o aventură. Deocamdată nimeni nu a calculat costurile parteneriatului, care, dacă va exista, va fi oricum decis după un studiu de fezabilitate, la care lucrează specialiştii de la Transgaz.

Asocierea cu Gazprom nu ne pune însă în vreo dificultate faţă de partenerii europeni. În domeniul energiei, europenii dau dovadă de mare flexibilitate şi, implicit, de independenţă. Deşi retorica oficială a Bruxellesului critică dependenţa prea mare de gazele naturale ruseşti, în practică, marile puteri europene şi-au şlefuit propriile contracte cu gigantul rus Gazprom şi au schiţat trasee convenabile de conducte, altele decât South Stream.

„Este foarte bine ca România să facă parte din ambele proiecte, pentru că, în opinia mea, doar unul se va concretiza, anume acela care va fi terminat primul. Nu cred că vor fi viabile în paralel. Cel care se va face primul îl va anula pe celălalt. South Stream merge mai repede şi are şanse mai mari să se finalizeze şi este prudent să-ţi ţii o opţiune deschisă pe piaţa europeană a energiei“, consideră analistul economic Aurelian Dochia.

Incertitudini

Nabucco, gazoduct care are ambiţia de a crea independenţă faţă de gazul rusesc, are mari dificultăţi legate tocmai de asigurarea alimentării acestuia.

„Nabucco se bazează pe gazul din Caucaz, însă una dintre slăbiciunile proiectului este faptul că are o capacitate de transport mai mare decât pot oferi deocamdată ţările din zonă. Există idei potrivit cărora s-ar putea negocia alimentarea gazoductului cu Iranul sau chiar cu Irakul, însă incertitudinea este mare în această perspectivă“, spune Dochia.

Asigurarea alimentării cu gaze naturale a gazoductului proiectat să transporte anual 31 de miliarde de metri cubi de gaz natural este doar una dintre problemele pe care le are Nabucco. Deocamdată, niciuna dintre ţările riverane Mării Caspice, care tatonează aranjamente de afaceri cu Nabucco, nu are disponibilităţi suficiente pentru a alimenta gazoductul.

Deşi au rezerve de gaze naturale suficiente, ele au nevoie de investiţii pentru a asigura alimentarea gazoductului. Este cazul Azerbaidjanului, care şi-a arătat deschiderea faţă de proiect. La capătul celălalt al conductei nu există, deocamdată, suficientă cerere, care să justifice investiţia. Există voci sceptice în interiorul afacerii care au declarat răspicat că, dacă nu va exista cerere pentru consumul gazelor livrate prin Nabucco, proiectul nu se va realiza în veci. Aici geopolitica se desparte de afaceri, deoarece vise de acest calibru au nevoie de finanţare şi, mai ales în vremuri de criză, nimeni nu risipeşte bani.

Oferta rusă

Dar oferta rusească de a intra în parteneriatul pentru South Stream nu are doar miza unui câştig viitor din tranzitul gazelor ruseşti către Italia. O altă miză pentru România este eliminarea intermediarilor între Gazprom şi ţara noastră, deoarece existenţa acestora adaugă un cost suplimentar, care face ca ţara noastră să plătească o factură mai scumpă de gaze decât partenerii direcţi ai gigantului rus. „Ruşii au fost dispuşi ca, odată cu expirarea contractelor în 2012 cu intermediarii WIEE şi Imex Oil, România să importe direct gaze din Rusia“, speră ministrul Economiei, Adriean Videanu.Wintershall Erdgas Handelshaus Zug AG (WIEE) este o societate mixtă formată din compania germană Wintershall (Grupul BASF) şi Gazprom. Imex Oil este o casă de comerţ controlată de omul de afaceri rus Vitali Matsitski, care deţine şi combinatul de aluminiu Alro Slatina.

Oricum, criza a tăiat la jumătate afacerile româneşti ale celor două case de comerţ. România importa aproape o treime din necesarul său de gaze naturale de la Gazprom, însă reducerea activităţii industriale a micşorat anul trecut consumul de gaze naturale cu aproape 15% comparativ cu anul 2008. În aceste condiţii, România a importat doar 15% din gazele consumate.

Premierul rus Vladimir Putin a promis încă de anul trecut că Rusia este gata să livreze gaze României fără a recurge la intermediari, însă a legat oarecum ideea de intrarea ţării noastre în South Stream.

De ce pierd bulgarii

Ideea de a invita România în South Stream pare să fi încolţit în mintea oficialilor de la Kremlin de îndată ce bulgarii au cerut ca tronsonul gazoductului care trece pe teritoriul naţional să aparţină statului. Pretenţia bulgarilor îi irită pe ruşi, deoarece poate crea situaţii similare cu tensiunile apărute între Gazprom şi Ucraina, legate de tariful de tranzitare a gazului. Pentru ei, logic ar fi ca tranzitul să fie controlat de compania care deţine conducta, după modelul Nabucco, ceea ce ar duce la stabilirea unui comision de tranzitare uniform pentru tot gazoductul, indiferent de ţara prin care trece.

Deocamdată, invitaţia este formală, compania românească Transgaz nefiind parteneră oficială în afacere, însă ruşii zoresc proiectul şi au ambiţia de a începe lucrările în toamna acestui an, ceea ce va lămuri lucrurile rapid. Contraatacul seductiv al Gazprom nu a rămas fără replică dinspre partea proiectului Nabucco. Francezii şi-au reluat tentativele de a intra în afacere. Gaz de France a lansat o nouă ofertă de a intra în consorţiul care construieşte gazoductul Nabucco, primită cu entuziasm de reprezentanţii acestuia. „Uşile sunt deschise pentru Franţa şi o posibilă participare a GDF Suez în acest proiect va fi categoric bine primită“, a declarat Michaela Huber, oficial al austriecilor de la OMV. Mai mult, nemţii de la Bayerngas GmbH au afişat planuri de a comanda gaz din conducta Nabucco, dacă aceasta se va construi. Va’, pensiero!

Preţul gazului, un calcul politic

Preţul gazului natural este o chestiune de geopolitică, susţinea un analist al pieţei energiei. Parţial, are dreptate. În Europa şi în general în contractele în care Rusia furnizează gazul, preţul este rodul unor ecuaţii complicate care implică negocieri, interese de afaceri sau cu substanţă politică. Germania, bunăoară, nu are doar aranjamente favorabile ca preţ pentru factura de gaze, însă a devenit chiar partener de negustorie cu ruşii, astfel încât aproape că nu s-a mai mirat nimeni când fostul cancelar Gerhard Schröder a preluat conducerea proiectului Nord Stream (în care Gazprom e acţionar majoritar). În memoriile sale afişează multă tandreţe faţă de Vladimir Putin, la care a simţit o sensibilitate europeană, însă presa germană a dezvăluit legături ceva mai pragmatice. Se pare că nu simpatia reciprocă a stat la baza invitării sale la cârma Nord Stream, ci miliardul de euro prin care statul german garanta, pe când Schröder era cancelar, proiectul cu pricina.

Noi, românii, nu avem capacitatea de seducţie a Germaniei, probabil nici nevoile ei de importuri de combustibili, oricare ar fi aceia, deoarece avem propriile rezerve. Din păcate, rezervele noastre nu ne mai asigură posibilitatea de a exporta, iar piaţa noastră internă are o capacitate relativ mică de consum, ceea ce nu ne dă alura unor clienţi importanţi. Motiv pentru care noi suntem clienţii nemţilor, care, printr-un aranjament dibace, îşi împart cu ruşii o parte din comisioanele de vânzare a gazului. Unul dintre intermediarii care au vândut scump gazul în România este o casă de comerţ germano-rusă. Preţul gazului este deci geopolitic, adică diferit de la ţară la ţară.

Ruşii joacă această carte cu mare siguranţă, deoarece ştiu că orice eforturi ar face europenii, inclusiv proiecte faraonice de tipul gazoductului Nabucco, tot ei au oferta convenabilă. Până la un punct, în care vin americanii şi, cu spiritul lor ceva mai pragmatic, explică europenilor că preţul gazului este dictat, la ei, de piaţă, nu din biroul oval din Casa Albă. Pentru a reuşi însă să faci o piaţă pe care preţul gazului să se mişte nedirijat de Kremlin, este însă complicat şi chiar de s-ar articula proiectul Nabucco, tot nu s-ar putea face asta fără Rusia. Iată de ce câştigul imediat al României nu este parteneriatul South Stream, ci negocierea facturii de gaz direct cu Gazprom.
sursa http://www.revista22.ro/
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one