Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Clienţii contractelor cu statul, în topul sponsorilor PDL

2 aprilie 2010
Autor: Anca Simina, Clarice Dinu

55 de milioane de euro a contractat, în ultimele luni, de la Finanţe, Interne şi STS doar consorţiul omului de afaceri Sebastian Ghiţă, după ce a cotizat la partid.

Cu o mână au dat bani la partid, cu cealaltă şi i-au recuperat, cu vârf şi îndesat, de la stat. Aceasta este reţeta aplicată, în an electoral, de principalii sponsori ai PDL, după cum arată datele financiare, publicate pe 31 martie în Monitorul Oficial.

De departe, cel mai câştigat sponsor al partidului care l-a sprijinit pe Traian Băsescu la prezidenţiale este omul de afaceri Sebastian Ghiţă, patronul consorţiului Asesoft, finanţator care, de altfel, de-a lungul timpului, n-a ratat niciun partid aflat la guvernare.

Ghiţă a luat, de la Finanţe până la Interne, în an de criză, contracte de nu mai puţin de 55 de milioane de euro. Din acelaşi grup al privi legiaţilor mai fac parte firme ca UMR Rovinari şi Titan Echipamente Nucleare, clienţi indirecţi ai Ministerului Economiei, Lukoil sau Transilvania Construcţii SA, firmă ţinută în braţe de Emil Boc încă de când era primar la Cluj-Napoca.

Asesoft, în afaceri cu MAI

Banii de la Sebastian Ghiţă au ajuns în PDL, în mai 2009, la distanţă de două zile, prin două firme ale consorţiului său: Teamnet International (55.000 de lei) şi Asesoft (80.000 de lei). Ulterior, au venit şi contractele sub PDL.Din iunie 2009 până în martie 2010, firma Asesoft a fost contractată, pe rând, de Ministerul Fi nanţelor Publice, pentru 9,15 milioane de euro, de Serviciul de Te le comunicaţii Speciale, pentru 2,8 milioane de euro, şi de Jandarmerie, pentru 4,5 milioane. De departe, cel mai gras contract a fost încheiat, în ultimele zile ale anului, cu Ministerul Ad ministraţiei şi Internelor de 2K Telekom şi Asesoft, în valoare de 34,1 milioane de euro. Parte a grupului Asesoft International, 2K Telecom a primit ca „bonus” încă un proiect de 4,7 milioane.

De la Cluj vin banii

În topul sponsorilor PDL conduce Transilvania Cons trucţii SA, răsfăţata Primăriei Cluj- Napoca.

Firma afaceristului Ioan Timofte a cotizat oficial cu 435.000 de lei. I-a recuperat ulterior din contracte de 665.000 de euro, în urma mai multor negocieri fără anunţ de participare, de la Spitalul Clinic de Urgenţă, Institutul Oncologic şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii din Cluj.

Lukoil, pe de altă parte, a cotizat cu 429.500 de lei, în noiembrie 2009, după ce în iulie câştigase un contract de 6,2 milioane de lei (1,5 milioane de euro) numai de la Serviciul de Ambulanţă Prahova.

Ulterior, a devenit client al mai multor instituţii de stat, între care Romsilva, semnând contracte de aproape 6 milioane de euro.

Contracte în energie

Din domeniul energiei, în PDL a pompat UMR Rovinari (300.000 de lei în noiembrie-decembrie 2009), firma lui Constantin Popeci, furnizoare de echipamente pentru companiile energetice Turceni, Rovinari, Craiova.

Numai de la începutul anului, UMR a recuperat în acest mod 1,4 milioane de euro. Ace - laşi Popeci, prin firma Popeci Utilaj Greu SA, a plusat în campania lui Băsescu cu 90.000 de lei.

Pe acelaşi sistem, Titan Echipamente Nucleare a dat 70.000 de euro la PDL, primind însă 5,2 milioane de euro prin contracte cu Nuclear Electrica.

SPONSOR „AGER”

Artizanul afacerii „Logan de 70.000 de euro”, pe lista donatorilor

Dintre sponsorii PDL nu lipseşte nici artizanul celebrei afaceri „Logan de 70.000 de euro” pentru Poliţia Română. Bogdan Mihail Savin a donat, prin firma Ager Business Tech, 15.000 de lei în conturile democrat-liberalilor.

Compania este însă una dintre favoritele Nuclearelectrica, aflată în subordinea Minsiterului Economiei, cu care a semnat, în urma negocierii directe, contracte de peste 6,3 milioane de euro, din 2009 şi până în prezent.

De altfel, Bogdan Savin şi grupul de firme Ager sunt abonaţi la bani publici. O altă firmă din grup, Ager Leasing, este artizana celebrului contract „Logan de 70.000 de euro”, încheiat cu Inspectoratul General al Poliţiei Române. Acesta nu este însă singurul contract al Ager cu IGPR, firma livrând, în repetate rânduri, între 2004 şi 2008, autoturisme pentru poliţie, în valoare de zeci de milioane de euro.

Este vorba despre 1.500 de bucăţi de Dacia Solenza, 6.000 Dacia Logan, VW Passat, BMWuri, microbuze şi autobuze. Firmele omului de afaceri Bogdan Savin nu au fost „agreate” numai pe mandatul PDL, ele fiind „abonate” la contracte cu statul încă din 2002, situaţie care se regăseşte şi în prezent.

Printre „beneficiarii” autoturismelor sau tehnicii de calcul oferite de firmele lui Bogdan Savin în ultimii opt ani s-au mai numărat Serviciul de Protecţie şi Pază, UM 0251, UM 0929, Baza Centrală pentru Asigurarea Tehnică a Misiunilor, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, CFR Călători, Compania Naţională pentru Administrarea Porturilor Dunărene, Banca Naţională a României, Electrica, Ministerul Dezvoltării şi chiar Societatea Română de Televiziune. (Cristian Vasilcoiu)
sursa http://www.evz.ro
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one