Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Brainstorming în Modrogan pentru „torpilele” lui Băsescu

Marţi, 20 Aprilie 2010.
Autor: Anca Simina
Criticile prezidenţiale au fost întoarse pe toate feţele de „celula de criză” convocată duminică seară de Emil Boc să caute o soluţie la problema „bolşevizării”, cu cât mai puţine pierderi de imagine.

Criticile televizate ale lui Traian Băsescu au intrat în dezbatere în regim de urgenţă la vârful PDL. Şefii partidului au evitat însă disecarea tezei „bolşevizării” în cerc larg, la şedinţa BPN de ieri, Emil Boc convocând în schimb, un fel de celulă de criză redusă la liderii de prim rang, duminică seara, în sediul din Aleea Modrogan.

Subiectul principal au fost, potrivit unor surse din partid, variantele de legitimare a „găşcuţei” – cum a etichetat Băsescu garnitura celor patru prim-vicepreşedinţi şi a secretarului general ai lui Boc – cu cât mai puţine pierderi de imagine.

Din brainstormingul din Modrogan a ieşit, deocamdată, doar concluzia că până în luna mai va trebui găsită o variantă ca nici pildele lui Băsescu să nu fie complet ignorate, nici partidul să nu-şi răstoarne, peste noapte, propriul vot.

„Torpilele” prezidenţiale au bântuit PDL şi ieri. Raluca Turcan şi Vasile Blaga s-au contrat în Biroul Permanent din cauza postărilor de pe bloguri pe marginea criticilor lui Băsescu.

Variantă de compromis: dosare de candidaţi

Noua dilemă a liderilor PDL este cum să iasă totuşi bine după ce Băsescu i-a şifonat săptămâna trecută, la B1: „fac o gaşcă a preşedintelui”, „e o struţo-cămilă”, „sunt o dezamăgire pentru mine”. Din calculele PDL-iştilor, supărarea lui Băsescu li s-ar trage din faptul că au omis să-l invite la şedinţa unde şi-au votat statutul.

Varianta 1– ca totul să rămână neschimbat – a primit cele mai multe bile negre din cauza impactului public. Nici alternativa avansată în presă de apropiaţii lui Băsescu după ieşirea sa - introducerea votului uninominal direct în Convenţia Naţională din iulie – nu ar aduce însă avantaje de imagine, au contabilizat PDL-iştii.

Răsturnarea bruscă ar da prost şi, în plus, ar neglija opinia liderilor cu vechime care admit că Băsescu a adus PDL la guvernare, dar şi PDL l-a făcut a doua oară preşedinte.

Între cele două tabere – Boc- Blaga-Videanu pe de o parte, Anastase-Stolojan-Udrea pe de altă parte – a apărut şi o nouă variantă, de compromis: introducerea, la Colegiul Director din mai, a unor criterii sau chiar dosare de candidatură pentru prim-vicepreşedinţi din care Boc să facă o selecţie.

„Puteţi scrie pe bloguri până obosiţi”

Absentă la sfatul de duminică, Raluca Turcan a încercat să deschidă subiectul ieri în şedinţa BPN, după ce cu o zi înainte îşi postase pe blog opiniile despre „dilema PDL”.

„Puteţi să scrieţi pe bloguri până obosiţi, deciziile tot, aici, în partid se iau”, i-ar fi replicat Vasile Blaga. Dezbaterea a fost însă rapid încheiată de Emil Boc, pe motiv că nu se mai poate discuta în lipsa unor lideri deja plecaţi din şedinţă. În public, subiectul e tabu. „Nu s-a discutat nimic”, şi-a dat cuvântul Gheorghe Flutur.

Tot în prespectiva schimbărilor interne, liderii PDL au decis ieri să trimită „tutori” de la Bucureşti în 13 filiale considerate neperformante, unde alegerile ar putea fi amânate chiar după 11 iulie.

Pe lista neagră se află Argeş, Botoşani, Brăila, Călăraşi, Covasna, Harghita, Hunedoara, Galaţi, Ialomiţa, Iaşi, Teleorman şi Vaslui, lipsind însă Doljul lui Radu Berceanu sau Buzăul lui Cezar Preda.

DIZGRAŢIE

Oprea, opozantul din guvern

Tensiunile sunt în creştere şi la nivelul guvernului. Motivul: iritarea PDL-iştilor că ministrul apărării, Gabriel Oprea, ar susţine păstrarea pensiilor speciale pentru militari în scopul de a-şi apropia electoral rezerviştii din armată.

Potrivit unor surse din PDL, premierul Boc l-a avertizat chiar pe Oprea că, dacă independenţii nu votează legea pensiilor în forma trimisă de guvern, fără pensii speciale, l-ar paşte chiar remanierea.

Cu toate acestea, ministrul apărării a susţinut pensiile speciale ieri, în plenul Senatului, contrându-se chiar cu cel al muncii, Mihai Şeitan. Disputa a fost speculată de PSD care a cerut, prin Miron Mitrea, ca legea să fie amânată pe astăzi ca să se discute în prezenţa lui Boc.

În plus, liderul senatorilor independenţi, Liviu Câmpanu a declarat pentru EVZ că grupul său va vota legea în forma amendată de comisia de apărare, care a inclus pensiile speciale.
sursa http://www.evz.ro/
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one