Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Atacul speculativ al politicienilor

16 iunie 2010
Lidia Moise Economie
Săptămâna trecută toate monedele est-europene s-au aflat sub presiunea unui adevărat atac speculativ, devalorizator, evident. Cine a condus asaltul speculativ? Soros, cumva? Nici vorbă! Nişte politicieni locali au injectat panica în piaţa financiară.

Spre deosebire de politică, lumea banilor are reguli mai clare, funcţionează logic, deşi este şi ea vulnerabilă în faţa incertitudinilor. Lăcomia poate provoca derapaje brutale ale economiei de piaţă, însă aici au şi guvernanţii lumii rolul lor, de a crea reglementări capabile să evite exagerările şi să ţină în frâu sistemul financiar şi economia reală, fără să le sufoce. Dar ambele lumi – atât spaţiul politic, cât şi cel financiar – ţin cont de sentimentul pieţelor proprii. Piaţa politicienilor este masa de alegători, care poate consuma discursurile lor ca şi când ar fi un produs susţinut de o dibace campanie de reclamă. Şi ar mai fi un lucru: în vreme ce pieţele financiare stau cu ochii holbaţi pe declaraţiile, gesturile şi faptele politicienilor, aceştia rămân autişti, uneori sunt perfect indiferenţi faţă de lumea finanţelor.

Criza care a zdrobit pieţele financiare în 2008 dă încă târcoale Europei, care a crezut că o înfrânge printr-un efort susţinut al banului public. Statele lovite acum de criza datoriilor publice nu au intrat în dificultate anul trecut. Pericolul plana, era latent şi bine ascuns sub umbrela monedei unice. Statele Europei Centrale şi de Est cu economii mai fragile, cum sunt România, Ungaria şi Bulgaria, sunt afectate de problemele ţărilor bogate din grupul Uniunii Europene, însă plătesc acum preţul numeroaselor dezechilibre, al reformelor incomplete şi al slabei capacităţi a economiilor lor de a rezista competiţiei europene.

Cu excepţia Bulgariei, a cărei monedă a fost exilată într-un batalion disciplinar după un colaps în anii 90, restul monedelor regiunii sunt legate ca printr-un cordon ombilical unele de altele. Investitorii privesc regiunea ca pe un grup compact, de foste ţări comuniste, şi din această perspectivă ce se petrece la Budapesta sau la Bucureşti, în bine, dar mai ales în rău, are efecte şi la Varşovia sau la Praga.

Săptămâna trecută o declaraţie nefericită a unui lider al partidului de guvernământ din Ungaria, Lajos Kósa, a inflamat pieţele financiare şi a pus presiune pe toate monedele din regiune. El a spus că Ungaria are puţine şanse să evite un scenariu de tip grecesc, deoarece finanţele ţării sunt într-o formă mai proastă decât se aşteptau noii guvernanţi. Declaraţia sa a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Péter Szijjártó, care a spus că discuţiile despre intrarea în incapacitate de plată nu sunt exagerări. Ungaria, ca şi România, se află în chingile unui acord stand-by cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). Premierul ungar, Victor Orban, a sedus electoratul ungar promiţând că va reduce fiscalitatea şi că nu va reduce cheltuielile de dragul deficitului mic.

Probabil comentariile îngrijorate ale colegilor săi de partid erau de fapt partitura de serviciu după preluarea puterii, cu care ne-am obişnuit şi la Bucureşti, aceea de a arunca vina pe guvernările anterioare. Sau poate era o partitură de rezervă, în care se încerca emoţionarea publicului, astfel încât să poţi negocia mai relaxat cu finanţatorii. Oricare ar fi fost raţiunile unui asemenea discurs, în care politicienii îşi smulg părul din cap, un lucru nu a contat: reacţia pieţelor financiare. Declaraţiile privind posibile catastrofe au efectul imediat de a speria investitorii, iar banii fug din regiune sau o ocolesc. Politicienilor nu le pasă însă de asta, întrucât cu ochii pe bani stau bancherii centrali, care, nu-i aşa, au la dispoziţie chiar dolăreii împrumutaţi de la Fond pentru a lupta cu asalturile speculative. De îndată ce politicienii fac vreo gafă şi investitorii fug cu banii, operaţiunea este de obicei prezentată publicului a cărui monedă s-a devalorizat brutal ca fiind „un atac speculativ“.

Într-un anume sens însă, a declara că ţara ta poate intra în incapacitate de plată este, la rândul său, un atac speculativ asupra propriei monede.

La Bucureşti, viitorul economic este incert, sindicatele şi politicienii întreţin o presiune socială constantă, la intensităţi electorale, iar pieţele financiare internaţionale dau semne de nervozitate. Programul de austeritate promis Fondului se lasă aşteptat.

Sindicatele şi partidul de stânga cer sânge pe pereţi, adică mărirea taxelor, în paralel cu promisiunea menţinerii salariilor la acelaşi nivel şi păstrarea locurilor de muncă în spaţiul public. Cabinetul Boc pare ezitant şi ineficient, dar îşi menţine determinarea de a tăia salariile şi pensiile, sub tripla presiune a Fondului, a Uniunii Europene şi a lipsei de bani.

Comunicarea guvernanţilor noştri e şi mai nefericită, când nu e confuză. Ministrul de Finanţe „en titre“ dă declaraţii fără să-i pese că orice cuvânt al său este interpretat de analişti şi stors de toate înţelesurile. La finalul săptămânii trecute, Sebastian Vlădescu a lansat lupta cu băncile, în încercarea de a coborî dobânda pe care acestea o cer pentru banii pe care statul vrea să-i împrumute de la ele. Ministrul Finanţelor ar trebui să ştie că, deocamdată, guvernul nu a livrat pieţelor vreun motiv de relaxare, dimpotrivă. Cabinetul Boc se străduieşte de vreo lună să pună la punct un pachet de măsuri de austeritate pe care foarte multă lume consideră că nu va fi în stare să-l aplice, date fiind precedentele acţiuni ezitante. Vlădescu ar trebui să ştie că ingredientele riscului nu sunt descrise exclusiv de rating, care, fie vorba între noi, ar putea coborî dacă isteria politică va continua. Când anunţi că ritmul actual de cheltuieli poate produce un deficit fiscal cât 9,1% din economie, să nu te mire că bancherii te penalizează, câtă vreme nu ai luat măsuri de corectare a acestei risipe. Riscul politic asociat României este imens, deoarece politicienii au mecanisme de a inflama criza. De altfel, costul asociat asigurării riscului de default în cazul obligaţiunilor emise de statul român pe pieţele financiare internaţionale a urcat mai mult decât dublu de la începutul lunii iunie, mişcându-se de la 150 puncte de bază până la 370.

Plătim totuşi mai scump decât suntem dispuşi să înţelegem şi să admitem acest risc politic ridicat. Limbajul agresiv, încăpăţânarea de a subevalua efectele crizei şi sentimentul că suntem cumva izolaţi de restul influenţelor negative care ar
veni dinspre Europa domină discursul public. //

sursa :http://www.revista22.ro/
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one