Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Cel mai scump dolar. Cine pierde, cine câştigă

8 iunie 2010

de LUCIAN DAVIDESCU 857 VIZUALIZARI | COMENTARII 2
În doar doi ani, dolarul s-a scumpit cu 50% faţă de leu.
Cotaţia dolarului faţă de leu a atins ieri cel mai ridicat nivel din toate timpurile: 3,5243 lei, după ce moneda europeană a coborât sub pragul psihologic de 1,2 dolari pentru un euro. În raport cu euro, leul a atins cel mai ridicat nivel de după 4 ianuarie: 4,218 lei.

Ajută asta România sau o încurcă mai mult? „Depinde cum reacţionează leul. Ar putea să ne ajute prin prisma exporturilor. Trebuie să ţinem cont şi de aspectele energetice, care cresc costurile importurilor. Depinde de ce va face BNR", răspunde economistul Matei Păun, managing partner BAC Investments.

În urmă cu doi ani, când criza financiară abia dădea primele semne în România, dolarul se putea cumpăra cu 2,3 lei. Asta înseamnă că deprecierea totală a leului în această perioadă ajunge la peste 50%! Această cifră se aplică importurilor plătite în dolari, dar şi creditelor şi depozitelor în monedă americană. Invers, aprecierea dolarului faţă de leu este de aproape 35%, ceea ce înseamnă că statele care plătesc în dolari produsele exportate de România plătesc acum cu o treime mai puţin. Totuşi, din cauza ponderii diferite a dolarilor în comerţul exterior românesc, aprecierea mai mult încurcă decât ajută. „Importurile noastre sunt în dolari, exporturile sunt în euro. Deci, cu cât se apreciază dolarul, cu atât e mai rău", spune Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România.

Depozite

Principalii câştigători ai aprecierii dolarului sunt românii care îşi ţin măcar o parte din economii în moneda americană. Astfel, un depozit de 10.000 de dolari valorează acum cu 50% mai mult decât în 2008, asta, fără a lua în calcul dobânzile acumulate, care sunt de obicei nesemnificative.

Credite

În cazul împrumuturilor acordate în dolari, oferite masiv până în urmă cu aproximativ 5 ani, ratele sunt astăzi cu 50% mai mari. Pentru o rată de 100 de dolari, un împrumutat plătea 230 de lei în 2008, iar acum plăteşte 350 de lei. Efortul este şi mai mare dacă împrumutatul vrea să ramburseze creditul integral. La 10.000 de euro, restituie acum 35.000 lei, cu 12.000 mai mult decât în 2008.

Importuri

Teoretic, importurile sunt şi ele cu 50% mai scumpe. Practic, importurile în dolari cu piaţă de desfacere bună în România este posibil chiar să se fi ieftinit. De exemplu, un telefon iPhone costa în 2008 500 de do lari, adică 1.150 de lei. Acum el costă 300 de dolari, adică doar 1.050 lei. Aproape la fel stau lucrurile în cazul importurilor de petrol. Un baril costa în prima parte a anului 2008 120 de dolari. După un vârf de 150 de dolari, barilul se vinde acum cu mai puţin de 80. În lei, nu este nici o schimbare. Totuşi, comparativ cu toamna anului trecut, când dolarul costa 2,8 lei, iar barilul oscila tot aproape de 80 de dolari, petrolul este acum cu 25% mai scump, ceea ce s-ar putea traduce într-o creştere de până la 10% a preţului benzinei.

Exporturi

Puţinii producători români care au găsit pieţe în afara Uniunii Europene au acum cel mai mult de câştigat. Este vorba în principal de companiile industriale din sectoarele chimic, al echipamentelor industriale sau al construcţiilor de nave. De exemplu, un şantier care a contractat în 2008 construcţia unei nave în schimbul a 10 milioa ne de dolari va obţine de la bancă 35 milioane de lei în loc de 23 milioane, cât îşi planificase. Pe de altă parte, dacă în 2008 nu a reuşit să vândă nimic din cauza preţului prea mare, şantierul poate acum să construiască aceeaşi navă cu 35% mai ieftin, pentru doar 6,5 milioane de dolari, şi să încaseze aceeaşi sumă în lei.
sursa ;http://www.romanialibera.ro/
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one