Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Wall Street a ajutat Grecia să îşi mascheze datoriile, alimentând astfel criza europeană

Wall Street a ajutat Grecia să îşi mascheze datoriile, alimentând astfel criza europeană
16-feb-2010

Tacticile Wall Street, asemănătoare celor care au generat criza ipotecilor subprime, au agravat criza financiară care a clătinat Grecia şi a subminat moneda euro, permiţându-le guvernelor europene să îşi ascundă datoriile în creştere, notează cotidianul american The New York Times.
Pe măsură ce grijile în privinţa Greciei zguduie pieţele mondiale, o serie de înregistrări şi interviuri arată că Atena, cu ajutorul Wall Street, s-a angajat într-un efort de un deceniu în timpul căruia a testat limitele europene în ceea ce priveşte datoriile.
Unul dintre aceste cazuri a implicat o propunere făcută de bancherii de la Goldman Sachs, care au ajutat să se ascundă miliardele de euro acumulate în datorii de supervizorii bugetari de la Bruxelles.
Chiar şi atunci când criza se apropia de apogeu, băncile căutau modalităţi de a ajuta Grecia să îşi ascundă datoriile. Potrivit mărturiilor a două persoane care au fost înştiinţate cu privire la concluziile întâlnirii cu echipa de la Goldman Sachs, la începutul lunii noiembrie a anului trecut – cu 3 luni înainte ca Atena să devină epicentrul îngrijorărilor financiare la nivel global – ea a sosit în oraşul istoric cu o propunere foarte modernă pentru un guvern care se chinuia să îşi plătească datoriile.
Bancherii, conduşi de preşedintele Goldman, Gary D. Cohn, au prezentat un instrument de finanţare care ar fi împins datoriile din sistemul de sănătate din Grecia în viitorul îndepărtat, într-un mod similar celui în care proprietarii strâmtoraţi fac o a doua ipotecă pentru a plăti datoriile acumulate pe cardurile de credit.
Soluţia funcţionase şi în trecut.
În 2001, imediat după ce Grecia fusese admisă în uniunea monetară europeană, Goldman a ajutat discret guvernul de la Atena să împrumute miliarde, susţin persoane apropiate de tranzacţie. Înţelegerea, ascunsă de ochii publicului, a ajutat Atena să respecte normele europene în ceea ce priveşte deficitul, continuând să cheltuiască dincolo de posibilităţile sale.
Potrivit New York Times, chiar dacă Atena nu a acceptat ultima propunere venită de la Goldman Sachs, în condiţiile în care Grecia se clatină sub povara datoriilor, iar vecinii săi mai bogaţi pretind că sar în ajutorul ei, acordurile încheiate în ultimii 10 ani ridică numeroase întrebări cu privire la rolul jucat de Wall Street în ultima dramă financiară importantă din lume.
Aşa cum s-a întâmplat în criza subprimelor din America şi în cazul imploziei “American International Group” (AIG), instrumentele derivate financiare au jucat un rol în creşterea datoriilor Greciei.
Instrumentele dezvoltate de către Goldman Sachs, JPMorgan Chase şi de către multe alte bănci au permis politicienilor să mascheze împrumuturile suplimentare făcute de ţări cum ar fi Grecia, Italia şi posibil şi alte state.
În cadrul mai multor acorduri încheiate pe continentul european, băncile au împrumutat bani în schimbul unor plăţi guvernamentale în viitor. Grecia, spre exemplu, a cedat în schimbul acestor bani drepturile la taxele percepute pe aeroporturi şi profituri obţinute la loterie.
Criticii susţin că, în condiţiile în care nu sunt înregistrate ca împrumuturi, astfel de înţelegeri duc pe o pistă greşită investitorii şi autorităţile de reglementare în privinţa datoriilor unei ţări.
Potrivit ziarului american, criza din Grecia reprezintă cea mai semnificativă provocare de până acum la adresa monedei europene euro şi a scopului unităţii economice a continentului. În argoul bancar, ţara este prea mare pentru a i se permite să se prăbuşească. Grecia datorează lumii 300 de milliarde de dolari, iar băncile importante sunt responsabile pentru acumularea acestor datorii.
Un eşec al Greciei ar trimite unde de şoc pe tot globul. O purtătoare de cuvânt a Ministerului elen de Finanţe a declarat că, în ultimul timp, guvernul s-a întâlnit cu multe bănci, dar că nu s-a angajat faţă de vreuna din oferte. Toate aspectele legate de metodele de finanţare a deficitului ’sunt conduse într-un efort de transparenţă’, a precizat aceasta. Goldman şi JPMorgan au refuzat să facă însă orice comentariu.
sursa http://www.financiarul.ro/
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one