Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Fidelitatea României ar putea fi testată în mai puţin de un an. Se pregăteşte Israelul să bombardeze Iranul? Ipotezele si mizele unui scenariu capital

1aug 2010

Autor: Vlad Stoicescu

Loialitatea promisă de preşedintele Traian Băsescu Israelului, în eventualitatea unui conflict armat cu Iranul, s-ar putea transforma, în mai puţin de un an de zile, dintr-un angajament verbal într-o realitate politică. Dacă programul nuclear al Teheranului nu este sugrumat definitiv de ultimele sancţiuni economice impuse ţării lui Mahmud Ahmadinejad, atunci Israelul îşi va asuma o acţiune militară împotriva Iranului, chiar cu riscul de a sfida politica diplomatică a Casei Albe. Iată ipotezele unui plan care ar putea schimba lumea.

* Shimon Peres (stânga), la Cotroceni, alături de Traian BăsescuSursa: Codrin Prisecaru
* Facilitatile nucleare iraniene ar putea fi atacate de aviatia militara israeliana, daca Teheranul nu renunta la ambitiile sale atomice. Desi o serie de locatii unde Iranul desfasoara activitati de imbogatire a uraniului sunt cunoscute (precum cele de la Natanz, din imagine), temerea oficialilor evrei este ca liderii teocratiei islamice ar putea dispune de tehnica nucleara in locuri necunoscute.

1 /2.
Shimon Peres

"Respingem ideea că un stat ca Iranul ar putea să deţină armament nuclear", i-a spus joi preşedintele României Traian Băsescu omologului său israelian, Shimon Peres, aflat într-o vizită de două zile la Bucureşti.

“Ce veţi face dacă Israelul va ataca Iranul?”, a scormonit suplimentar întrebarea din sală. “România va fi un partener loial al Israelului, dar nu e momentul să vorbim de un conflict. Noi sperăm ca sancţiunile impuse Teheranului să ducă la soluţia corectă”, a detaliat Traian Băsescu.


„Soluţia corectă” e o nebuloasă cu suficient de multe variabile încât nimeni să nu poată spune, la momentul actual, cum va arăta peste un an de zile controversa din jurul celui mai fierbinte subiect aflat pe agenda internaţională.

Pentru că perspectivele înarmării nucleare iraniene chiar asta sunt: dilema principală, nu doar pentru cancelariile occidentale, ci pentru întreaga securitate globală.

Variantele unui joc periculos

E posibil ca sancţiunile economice invocate de preşedintele Băsescu să-i determine pe liderii iranienii să renunţe la presupusa latură militară a programului nuclear pus pe picioare de Teheran. La fel de posibil e ca „pionii” spionajului occidental, extrem de activi în zona Orientului Mijlociu, să reuşească sabotarea totală sau parţială a ambiţiilor atomice iraniene.

Sau poate că locatarul de la Casa Albă, confruntat cu perspectivele certe ale unui Mahmud Ahmadinejad înarmat nuclear, va ordona igienizarea ordinii globale printr-o operaţiune militară chirurgicală. Analizate la rece însă, niciuna din variantele menţionate nu are şanse să devină realitate.

Axa Teheran-Moscova-Beijing

În iunie, când SUA au decis impunerea unui embargo economic sufocant asupra Teheranului, liderii teocraţiei islamice au râs. Zâmbiseră ironic şi la precedentele sancţiuni, ştiind că Rusia şi China sunt de partea lor. De data aceasta, Moscova a susţinut sancţiunile, dar jocul Kremlinului e la fel de imprevizibil ca traiectoria unei mingi plecate din piciorul brazilianului Roberto Carlos.

Nu mai departe de vineri, oficialii ruşi au anunţat că vor demara pe 21 august operaţiunea de alimentare a reactorului nuclear de la Bushehr, deşi, cel puţin hârtie, Iranul s-a obligat să trimită în Rusia reziduurile rezultate în urma activităţilor atomice (prin procesarea cărora s-ar putea obţine plutoniul necesar fabricării unei bombe atomice).

Eşecul are un nume: Mossad

Pe de altă parte, posibilitatea ca spionajul statului evreu sau cel occidental să reuşească lovituri „sub centură” suficient de puternice pentru deturnarea programului nuclear iranian este extrem de mică. Dacă ar fi fost capabili, super-agenţii israelieni, americani sau germani ar fi făcut asta până acum.

După ultimele estimări, Iranul mai are nevoie de maxim trei ani pentru a deţine tehnologia necesară fabricării bombei. Prognozele cele mai pesimiste (puteţi citi realiste) avansează însă termenul de un an.

Filosofia Obama: fără violenţă

Mai e, desigur, scenariul unui atac american îndreptat asupra facilităţilor nucleare iraniene. SUA deţin toate mijloacele necesare pentru a face asta: au capacitatea militară, ar reuşi să coaguleze suportul internaţional şi, mai mult decât atât, ar indica fără recurs faptul că sunt dispuse să-şi asume un război pentru a împiedica non-proliferarea nucleară.

Un singur obstacol stă în calea unui astfel de script: Barack Obama. Deşi a declarat în repetate rânduri că un Iran înarmat cu bomba atomică este de neacceptat, preşedintele american şi-a dus întreaga politică externă în contrapondere cu stilul predecesorului său, George W. Bush.


Premierul israelian Beniamin Netaniahu este încă dispus să joace după partitura diplomatică a președintelui american Barack Obama. Eșecul Casei Albe de a tempera ambițiile atomice iraniene ar putea sfârși însă printr-un atac aerian israelian asupra facilităților nucleare ale Teheranului. FOTO: Reuters

Un război în Orientul Mijlociu e, într-o logică paradoxală, şi mai inacceptabil pentru Obama. Decât să împiedice militar Iranul să intre în posesia bombei, actuala administraţie de la Casa Albă ar prefera să împiedice pe căi diplomatice utilizarea ei, în cazul în care Teheranul chiar reuşeşte s-o construiască.

Lecţia unui trecut care nu mai trece: 1938, Germania – 2010, Iran

Pentru Israel însă, opţiunile diplomatice se opresc acolo unde încep ameninţările directe la adresa existenţei statului evreu. Pur şi simplu, gândirea strategică a Ierusalimului nu permite paritatea de forţe în Orientul Mijlociu.

Când Israelul a decis, la nici un deceniu de la confirmarea statalităţii sale, să se înarmeze nuclear pentru a se proteja în faţa oricărei „Germanii” de tipul celei ieşite din laboratoarele naziste, această idee a îmbrăcat miezul doctrinei militare evreieşti: e de nepermis înarmarea nucleară a „duşmanilor” din Orientul Mijlociu.

Orice ameninţare la adresa ideilor înşurubate de tragedia Holocaustului în raţiunea de stat a Israelului va fi contracarată armat, aproape indiferent de consecinţe. Imaginaţi-vă că este 1938, iar Germania planifică cu fervoare exterminarea evreilor.

În zorii celui de-Al Doilea Război Mondial, nimeni nu le-a putut oferi protecţie celor şase milioane de evrei dispăruţi în lagărele naziste. Şapte decenii mai târziu însă, Israelul e o realitate militară ultra-capabilă. Lecţia istorică e mai puternică aici decât orice argument: dacă în următoarele luni sancţiunile economice impuse de ONU nu-şi vor face efectul, avioanele Ierusalimului s-ar putea ridica de la sol, cu direcţia Iran, chiar şi fără permisiunea prealabilă a Casei Albe.

Iar acest scenariu, analizat la rece, are astăzi cele mai mari şanse de a deveni realitate. O întrebare rămâne, totuşi, în suspensie: cui îi va fi România loială, dacă interesele Israelului şi cele ale NATO se vor situa pe poziţii divergente?


PROGNOZA “THE ATLANTIC”

Până în iulie 2011, bombele israeliene vor cădea peste Iran

În preziua sosirii în România a preşedintelui israelian Shimon Peres, revista americană "The Atlantic" a ieşit pe piaţă cu o copertă pe care scrie, cu litere de tipar, „Israelul se pregăteşte să bombardeze Iranul”.

Sub semnătura lui Jeff Goldberg (ale cărui simpatii neoconservatoare i-au adus acuzaţia că ar încerca, de fapt, să forţeze administraţia americană să reanalizeze oportunitatea unui atac asupra Iranului), "The Atlantic" analizează perspectivele unui scenariu cu implicaţii incalculabile pentru securitatea globală, punând o întrebare simplă: care sunt şansele, procentual, ca Israelul să atace Iranul în viitorul apropiat? Răspunsul: peste 50%. Termenul limită: iulie 2011.

* „Beniamin Netaniahu nu are aşteptări prea mari de la sancţiunile impuse de Occident. Perioada de aşteptare, pe care premierul israelian este dispus să o acorde metodelor nonmilitare ale Vestului, se va încheia în decembrie. Israelul încearcă. până atunci, să găsească un răspuns la întrebarea cea mai presantă pentru evrei: care sunt circumstanţele în care Obama ar autoriza folosirea forţei pentru stoparea programului nuclear iranian? Dacă israelienii ajung la concluzia fermă că Obama nu va lansa, indiferent de împrejurări, un atac asupra Iranului, atunci numărătoare inversă pentru o acţiune militară proprie va începe. ‘Dacă alegerea este între a permite Iranului să obţină bomba şi a încerca să facem noi ceea ce Obama refuza să facă, atunci probabil că va trebui să încercăm’, mi-a spus, sub protecţia anonimatului, un oficial israelian de vârf”


* “Netaniahu este cel mai americanizat prim-ministru din istoria Israelului şi un om care înţelege rolul esenţial pe care îl au SUA în securizarea existenţei statului evreu. Ar risca el alienarea permanentă a americanilor pentru o tentativă extrem de riscantă de a opri Iranul? ‘Singurul motiv pentru care Bibi Netaniahu ar pune în pericol relaţia cu SUA ar fi ca ameninţarea iraniană să capete proporţiile Holocaustului. În cel de-Al Doilea Război Mondial, evreii n-au avut nicio putere să-l împiedice pe Hitler să-i măcelărească. Astăzi, şase milioane de evrei trăiesc în Israel şi cineva îi ameninţă cu anihilarea. Dar acum avem puterea de a-i opri. Bibi ştie că între aceste două lucruri are de ales’, mi-a spus un oficial israelian foarte apropiat de premierul Netaniahu”


* „Iranul a ameninţat că va anihila un stat. În termeni istorici, această declaraţie este uluitoare. Este o ură monumentală care, pur şi simplu, nu e contestată în spaţiul public. Sigur, au existat condamnări formale, dar nu există un şoc, un j’accuse. Lucrurile rele tind să devină şi mai rele dacă nu sunt atacate de timpuriu. Liderii iranieni discută despre distrugerea Israelului şi simultan îşi construiesc armele necesare acestui deziderat”, mi-a spus Netaniahu”


* “Ce poate explica magnitudinea sentimentului iranian oficial de ură îndreptat asupra Israelului şi evreilor? Răspunsul ar putea fi găsit în gândirea religioasă musulmană care îi descrie pe evrei ca fiind contaminaţi. Clericii musulmani predică de câteva secole despre „cele mai murdare elemente ale rasei umane”. L-am întrebat pe Ali Asghar Soltanieh, un diplomat iranian de frunte, de ce liderii de la Teheran descriu adesea Israelul nu în termenii unui duşman regional, ci ca pe o boală infecţioasă. ‘Nu eşti de acord? Nu vezi că lucrul acesta e real?’, mi-a răspuns”



Articolul din "The Atlantic" conturează un scenariu cu trei personaje principale și multe victime


* “Oficialii israelieni nu consideră că Iranul, în eventualitatea în care va intra în posesia bombei atomice, va ataca imediat. Dificultăţile ridicate ar fi mult mai subtile. Ramurile teroriste finanţate de Teheran şi-ar spori activităţile, simţindu-se protejate de umbrela nucleară iraniană. Mai mult, fanaticii islamişti din lumea întreagă s-ar simţi îmbărbătaţi de un asemenea semn providenţial, crezând că a sosit vremea triumfului final. Un Iran înarmat nuclear ar determina şi alte state arabe să se replieze diplomatic. Ar ieşi de pe orbita Washingtonului şi ar intra pe cea a Teheranului, ca să-şi asigure protecţia. În fine, poate că cea mai mare ameninţare este transformarea Israelului într-o ţară neatractivă pentru propriii cetăţeni. Dacă Israelul nu va mai fi pentru cei şase milioane de evrei care trăiesc acolo un teritoriu sigur, atunci raţiunea existenţei statului evreu se va şubrezi. Iranul chiar încearcă să inducă o asemenea idee, atunci când vorbeşte despre ‘distrugerea experimentului sionist’. Cu alte cuvinte, evreii din America n-au de ce să se teamă, doar cei din Israel”


* „Unii generali israelieni nu cred în ideea unui atac întreprins de statul evreu. ‘Mai bine ne-am cheltui energiile făcând lobby pe lângă Obama. Suntem foarte buni la astfel de operaţiuni, dar atacarea Iranului e totuşi un plan prea ambiţios pentru noi. Americanii o pot face, prin comparaţie, cu un minim de efort’”


* „Când l-am întrebat pe Shimon Peres ce crede, mi-a răspuns cu o parabolă prin care mi-a sugerat că ţara sa ar trebui să ştie exact care îi este locul şi că e sarcina preşedintelui american să decidă cum trebuie protejat viitorul Occidentului. ‘Imediat după ce Kennedy a fost ales preşedinte, David Ben-Gurion s-a întâlnit cu el la New York’, a început Peres. ‘După întrunire, în drum spre lift, Kennedy i-a spus „Domnule prim-ministru, am fost ales cu sprijinul evreilor. Ce pot face pentru dumneavoastră?”. Insulat de întrebare, Ben-Gurion i-a răspuns:” Puteţi fi un mare preşedinte al Statelor Unite. Trebuie să înţelegeţi că a avea în fruntea SUA un mare preşedinte este un eveniment extraordinar”

CIVILIZAŢIA SUPERIOARĂ

“Nu putem trăi în prezenţa unui Iran care are bomba atomică”

„Un atac asupra Iranului, indiferent cine l-ar comanda, ar fi un dezastru. Dar un Iran înarmat nuclear ar fi un dezastru şi mai mare. Sigur, vor fi reacţii, civili protestând în stradă pentru că o forţă externă atacă o ţară musulmană. Dar, dacă mă întrebaţi, sunt dispus să-mi asum asta. Nu putem trăi în prezenţa unui Iran care are bomba atomică”, declara în iulie Yusef Al Otaiba, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite la Washington.

Relaţiile ostile dintre ţările arabe ale Orientului Mijlociu şi teocraţia islamică de la Teheran sunt o noutate doar pentru cei cu serioase lacune la capitolul istoria mondială a ultimelor două milenii. Orice diferend între arabi şi evrei iscat în ultimul secol, mai ales după apariţia statului Israel, păleşte în comparaţie cu problemele istorice dintre arabi şi moştenitorii persanilor.

De altfel, numeroase articole de specialitate, dedicate programului nuclear iranian în ultimul deceniu, au punctat că unul din motivele majore pentru dorinţa Teheranului de a intra în posesia bombei atomice este sentimentul de superioritate al iranienilor, în raport cu statele „inferioare” din regiune. Un Pakistan înarmat nuclear este, de exemplu, o contradicţie istorică pentru Iran. Iar programul nuclear al Teheranului se scrie, din acest punct de vedere, sub următorul slogan: o sursă aproape mistică de autonomie şi putere.

Orientul Mijlociu, la răscruce

În viziunea liderilor teocraţiei islamice, bomba atomică ar asigura supravieţuirea (programul nuclear ar fi un garant al autonomiei şi puterii, precum şi o sursă de încredere în forţele proprii) şi succesul (programul nuclear ar plasa Iranul în prima linie pe scenă internaţională, scoţându-l din izolarea ultimilor 25 de ani).

Jocul Teheranului, care încearcă să inducă ideea că pericolul nuclear ar trebui să-i pună în gardă doar pe evrei, a fost demult înţeles de statele arabe din Orientul Mijlociu. Deocamdată, ele orbitează pe traiectoria intereselor lumii Occidentale. Chiar Israelul se bazează pe disponibilitatea Arabiei Saudite de a-şi pune la dispoziţie spaţiul aerian în eventualitatea unui atac asupra facilităţilor atomice iraniene.


Piloții israelieni și-ar putea struni avioanele de luptă F16 într-un atac fulgerător asupra Iranului

În ultimă instanţă însă, supravieţuirea este cuvântul de ordine în regiune. Dacă Iranul construieşte bomba, iar SUA nu reuşesc să domolească ambiţiile Teheranului, conjunctura s-ar putea întoarce cu 180 de grade. Este unul din lucrurile care îngrijorează la Ierusalim. Şi, mai ales, unul din elementele care ar putea cântări decisiv într-un eventual proces decizional privind atacarea Iranului.
sursa :www.evz.ro
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one