Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Ministerul Educaţiei nu mai vrea elevi-„roboţei“

19-martie-2010

Scris de Gabriela Vlasceanu
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, nu mai vrea ca în unităţile de învăţămånt preuniversitar să existe „tocilari“. Nu mai doreşte ca elevii, şcolarii şi liceenii să fie „roboţei de rezolvat probleme“. Potrivit proiectului Legii educaţiei, învăţămåntul obligatoriu va avea zece ani, iar clasa a IX-a va trece de la liceu la gimnaziu. „Învăţămåntul obligatoriu va fi pånă la 16 ani. La vårsta de 16 ani, după ce termină învăţămåntul obligatoriu, tinerii vor avea posibilitatea, potrivit legii, să intre pe piaţa muncii“, a declarat Funeriu. Învăţămåntul obligatoriu va cuprinde grupa pregătitoare, patru clase primare şi cinci clase la gimnaziu. Potrivit proiectului Legii educaţiei, în clasa pregătitoare vor intra copiii care au împlinit pånă la 15 septembrie vårsta de 6 ani sau care vor împlini această vårstă pånă la sfårşitul anului calendaristic.
„Trecerea clasei a IX-a la gimnaziu va avea loc într-o primă variantă în anul şcolar 2012-2013, a doua variantă luată în calcul fiind ca elevii care încep clasa a V-a la toamnă să fie primii care vor termina nouă clase la gimnaziu“, a precizat ministrul Funeriu. Numărul orelor de curs dintr-o săptămână va fi redus de la o medie de 25 la 20 în mediul primar şi de la 30 la 25 la gimnaziu. Elevii care acum sunt în clasele terminale nu trebuie să intre în panică, deoarece nu vor fi făcute schimbări pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte examenele şi evaluările. „Şi pentru anul şcolar 2010-2011 va fi păstrată aceeaşi admitere la liceu, urmând ca din anul şcolar viitor, admiterea să poată prevedea şi o probă suplimentară, la acele licee care vor dori acest lucru. Bacalaureatul ar putea fi modificat din anul şcolar 2010-2011, probele scrise fiind două - una translocaţională de limba română şi o limbă străină, iar a doua la o materie din profilul liceului respectiv“, a explicat ministrul educaţiei. În ceea ce-i priveşte pe elevii minorităţilor, aceştia vor studia istoria şi geografia în limba maternă, dar denumirile geografice şi istorice vor fi traduse în română. Totodată, aceştia vor studia limba română după manuale speciale.

Muncă multă până a deveni profesor cu drept de practică

„Titulaturile de educator şi învăţător vor dispărea, toate cadrele fiind numite profesori. Cei care vor dori să devină profesori vor avea nevoie şi de studii de masterat didactic, care vor dura doi ani şi vor fi susţinute financiar prin burse echivalente cu salariul de profesor debutant. Masteratul profesorilor ar putea fi pus în aplicare începând cu anul şcolar 2010-2011. După terminarea studiilor de masterat, absolvenţii vor face un an de stagiatură, având un profesor-mentor, căruia i se va reduce catedra didactică la 14 ore. După terminarea anului de stagiatură, va avea loc definitivarea în învăţământ printr-un examen naţional organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Cel ce va lua definitivatul va fi profesor cu drept de practică şi va putea apoi să susţină examenul de titularizare, care se va desfăşura la nivelul şcolilor, în funcţie de necesităţile unităţilor“, se propune în proiectul legii educaţiei.
În învăţământul superior vor exista trei categorii de universităţi, primele fiind cele care vor pregăti în special studii de licenţă, putând în mod punctual să aibă şi programe de masterat. O a doua categorie va cuprinde universităţile care vor avea şi studii de licenţă şi de masterat şi care vor putea, punctual, să aibă şi studii de doctorat, iar a treia categorie - universităţile care vor merge cu studiile până la studii doctorale şi postdoctorale.

Grevă generală de o zi în 22 aprilie
Cadrele didactice vor face grevă generală de o zi în 22 aprilie, iar începând de luni nu vor mai trece în catalog notele şi calificativele elevilor. Mai mult decât atât, în 25 martie, sindicaliştii din învăţământ vor organiza un miting în Piaţa Victoriei, urmat de un marş de protest care se va încheia la Ministerul Educaţiei. Potrivit liderului Federaţiei „Spiru Haret“, Marius Nistor, tot în 25 martie, în toate şcolile nu vor fi ţinute orele, pentru a se dezbate proiectul legii educaţiei. Sindicaliştii ameninţă că, dacă în urma acestor acţiuni de proteste nu vor fi găsite soluţii pertinente pentru problemele pe care le ridică angajaţii din educaţie, la începutul lunii iunie ar putea fi declanşată greva generală pe termen nelimitat, care va duce la neîncheierea situaţiei şcolare, deci la blocarea anului şcolar.
În replică la anunţul sindicaliştilor de a nu mai trece note în catalog începând de luni şi de a organiza o grevă generală în 22 aprilie, ministrul educaţiei a declarat: „Aceste măsuri trebuie să fie comentate de părinţi şi elevi, şi nu de Ministerul Educaţiei“. El a precizat că există fondurile necesare pentru achitarea, la timp, a salariilor şi a tuturor drepturilor prevăzute în lege.
sursa http://www.curentul.ro
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one