Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Statul, partener sau părtaş

7 iulie 2010

Lidia Moise Economie
Legea parteneriatului public-privat este controverstată încă de la geneza sa, deoarece ocoleşte sistemul competitiv al licitaţiilor, este neclară şi lasă loc aranjamentelor de culise politice.

„Asta înseamnă că vom avea autostrăzi?“, se întreba un cititor anonim al portalului de ştiri HotNews. „Da, suspendate şi suprapuse“, îi răspunde ironic un altul. Publicul a intuit bine problemele acestei noi legi, creionată în pripă, superficial, lăsând mult spaţiu pentru interpretare şi, evident, pentru favoruri pe care politicienii le pot face sponsorilor din mediul privat. Şi totuşi, parteneriatul public-privat a devenit o modă, o tendinţă a ultimilor ani pentru rezolvarea unor proiecte pe care statele europene nu le-au putut finanţa singure. Drumul a fost deschis de Germania, imediat după reunificare, şi mai apoi a fost urmat de Franţa, Italia şi Marea Britanie.

Lipsa cronică de bani a statului şi restricţia de a limita cheltuielile până la un deficit fiscal care va fi sever controlat la nivelul de 3% din economie va face imposibilă, în viitor, finanţarea masivă a investiţiilor. Soluţia de avarie practicată în aproape toată Europa, ca de altfel în întreaga lume, este parteneriatul între autorităţile publice, centrale sau locale, şi companiile private. În ultimii ani, mai ales, statele europene au extins parteneriatul public-privat de la proiectele de autostrăzi, de energie sau de transport public la construcţia de spitale, şcoli, parcări sau centre sportive. Italienii au şi un cimitir construit şi operat în parteneriat public-privat.

Fascinaţia guvernelor pentru parteneriatul public-privat este dată de faptul că acesta poate declanşa investiţii ample, fără eforturi financiare majore din partea statului.

Mai mult, Institutul Statistic Eurostat a decis că activele puse la bătaie în acest tip de afaceri ies din spaţiul public şi, ca atare, nu mai sunt înregistrate în bilanţurile autorităţilor respective, dacă partenerul privat îşi asumă, prin contract, riscurile de construcţie sau de cerere şi accesibilitate. Legea noastră nu lămureşte chestiunea.

Parteneriatul public-privat poate fi o poveste de succes, deoarece prin acest mecanism s-au construit autostrăzi, s-au modernizat căi ferate şi servicii publice. Însă aranjamentul nu este scutit de controverse. În Marea Britanie, de pildă, a izbucnit un scandal în jurul parteneriatelor înjghebate în timpul domniei Partidului Laburist, cărora li se reproşează acum costuri ascunse de 206 miliarde de lire sterline, care vor fi plătite de contribuabili peste şapte-opt ani. Actualul cabinet caută soluţii pentru a remodela legislaţia, astfel încât contabilitatea acestor afaceri mixte să fie transparentă.

Ocolirea licitaţiilor

Comunitatea oamenilor de afaceri din România aşteaptă de mai bine de un an o legislaţie care să permită un parteneriat public-privat, ca formă de colaborare între autorităţile publice şi lumea afacerilor. Legea emanată însă de parlament este controversată şi aspru criticată de analişti, deoarece pare să deschidă calea unor afaceri puse la cale preferenţial.

În esenţă, legea românească a parteneriatului public-privat dă posibilitatea autorităţilor statului să lanseze o ofertă de colaborare, după ce şi-au făcut un studiu de oportunitate, pe cheltuiala proprie. Apoi, instituţia implicată lansează oferta către mediul privat, prin intermediul anunţurilor publice. Pasul cel mai controversat este selectarea partenerului prin negociere directă, fără o licitaţie publică. „De fapt, această lege a fost făcută pentru a ocoli licitaţiile“, a observat Sorin Ioniţă, directorul Societăţii Academice din România (SAR). Ioniţă consideră că Legea concesiunilor oferea un cadru suficient pentru parteneriatele de acest tip, iar noua reglementare nu are alt scop decât ocolirea licitaţiilor. Trebuie însă spus, deşi negocierea directă este practica europeană în materie de parteneriate public-privat, că ea se desfăşoară într-un cadru legislativ extrem de precis reglementat, care aşază clar bornele înţelegerilor şi asigură transparenţa procesului.

Pericolul subevaluării

Într-o etapă ulterioară, se formează o companie mixtă, în care statul intră în parteneriat cu o firmă privată. Ambii, stat şi firmă, sunt acţionari. Aici apare primejdia de a subevalua contribuţia publică, în general, apărută sub forma activelor puse la bătaie, sub forma capitalului noii firme, observată de Cristian Pârvan, secretarul executiv al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Legea nu conţine nicio vorbă despre sistemul de finanţare a afacerii mixte, ce poate şi ce nu poate face noua companie în materie de bani. Italienii, care şi-au finanţat multe proiecte prin sistemul parteneriatului public-privat, au inclus, în timp, în aşa-numita Lege Maroni, care reglementează domeniul, şi chestiunea finanţării afacerii. Parteneriatele de acest tip nu sunt în mod obligatoriu seducătoare pentru bănci, deoarece nu toate proiectele de afaceri sunt aducătoare de profit cert.

Ca atare, legea ar fi trebuit să conţină reglementări precise privind posibilitatea emiterii de obligaţiuni, în scopul finanţării. Absenţa unor detalii, care să clarifice toate ipotezele privind domeniul eligibil, modul de finanţare a afacerii, operarea acesteia, modul în care poate intra ca al treilea partener un finanţator de tipul unei bănci, întăreşte impresia că actuala formulă a legii satisface nişte nevoi punctuale de ajutorare a amicilor politicienilor pentru a depăşi criza.

Problema moralităţii

Florin Pogonaru, preşedintele AOAR, admite că legea este imperfectă, însă spune că problema vine mai degrabă din tarele morale ale societăţii româneşti, care a suferit un eşec constant în lupta împotriva corupţiei. „Există o chestiune a bunului simţ, care e dată de morală şi de mentalitatea unei societăţi. Dacă o societate nu funcţionează în parametrii normali, fie ajungi la extrema în care orice trecător poate depune o contestaţie, ceea ce va bloca proiectul, fie ajungi la înţelegeri oculte între prieteni de circumstanţă. Sistemul legal al societăţii se încadrează într-o lege care funcţionează. Degeaba introduci restricţii în legi, deoarece ajungi la abuz de legislaţie, ceea ce, în esenţă, te îndepărtează de la scop“, a observat Pogonaru.

Avertismentul său se extinde şi asupra a ceea ce el numeşte riscul abuzului de legislaţie. „Avem abuz de legislaţie semnalat de Comisia Europeană. Riscăm să facem o legislaţie atât de performantă încât să nu mai funcţioneze. Am ajuns în situaţia ca orice trecător să poata contesta o licitaţie, ceea ce amână realizarea proiectelor şi îndepărtează investitorii serioşi“, avertizează Pogonaru.

Nu putem nici să declarăm concesiunile sau încredinţarea directă ca fiind afaceri nocive pentru societate, continuă Pogonaru, care consideră că „totul depinde de modul în care sunt coordonate“.

Sorin Ioniţă susţine însă că nimic nu împiedică investitorii să preia proiectele statului în cadrul legislaţiei privind concesiunile. „Era suficient să ai un caiet de sarcini foarte bine alcătuit, un contract bine articulat, care să răspundă tuturor problemelor“, spune Ioniţă.

Totuşi, practica europeană şi efectele amplei crize economice din ultimii ani au arătat că sunt situaţii în care concesiunile nu sunt eficiente pentru investitori. Unul dintre avantajele în afaceri ale sistemului de parteneriat stat-privat este faptul că riscurile financiare nu mai apasă doar pe umerii partenerului privat, aşa cum stau lucrurile în cazul concesiunilor.

Abandonul răsunător al proiectului autostrăzii Comarnic-Braşov de către consorţiul format din grupul francez Vinci, cel mai mare constructor din lume, şi Aktor - Grecia este un semnal în acest sens.

Finanţatorii au considerat că afacerea nu este suficient de profitabilă sub cupola concesiunii.

Deşi a evitat să detalieze problemele afacerii, preşedintele Băncii Comerciale Române (BCR), Dominic Bruynseels, a explicat într-un interviu acordat revistei 22 că proiectele ambiţioase de infrastructură pot fi dezgheţate prin ceea ce el numeşte „voinţă politică“. //

* * *

Lobby interesat

Comunităţile de lobby ale oamenilor de afaceri au susţinut vehement Legea parteneriatului public-privat, deoarece au interese puternice, spune Sorin Ioniţă. „Din păcate, graba întocmirii acestei legi este justificată de unele afaceri punctuale, care trebuie începute“, spune Ioniţă. Directorul SAR consideră însă că se deschide larg uşa afacerilor îndoielnice cu iz politic, în care condiţiile sunt mai relaxate şi, din această perspectivă, periculoase.

Am insistat pentru transparenţă

„Noi am susţinut constant apariţia ei, e recomandată de CEDO şi de Comisia Europeană, care consideră că este o soluţie pentru refacerea economiei. Am insistat însă asupra transparenţei obligatorii în aplicarea acesteia, pentru delimitarea clară a domeniilor în care ea poate fi aplicată şi pentru criterii precise de selecţie şi derulare a afacerii“, spune Cristian Pârvan. O analiză atentă a proiectelor este interesantă, deoarece ele vor mai fi doar dacă statul le-ar finanţa direct.
sursa :http://www.revista22.ro/

Vara fierbinte a premierului Emil Boc


Rodica Culcer Politica
Ca o fatalitate, inundaţiile devastatoare sunt însoţite la noi de crize politice. În 2005, premierul Călin Popescu Tăriceanu le invoca pentru a justifica revenirea asupra deciziei privind alegerile anticipate, iar momentul marca începutul rupturii de Traian Băsescu. Au urmat trei ani de conflicte şi tensiuni „între palate“, care au culminat cu tentativa de suspendare a preşedintelui din 2007. În 2010, inundaţiile au sosit pe fondul unei crize economice profunde, care a scos la iveală, în mod dramatic, întârzierea reformelor, şi al unor tensiuni mocnite între vechea gardă şi „reformatorii“ din PDL. Cum vechea gardă stăpâneşte guvernul prin premierul Emil Boc şi tripleta Blaga-Videanu-Berceanu (BVB), iar reformatorii sunt parlamentari şi europarlamentari apropiaţi ai preşedintelui Băsescu, începem să desluşim începutul unui clivaj în interiorul echipei aflate la putere.

Poate nu ne-am fi gândit la comparaţia cu situaţia din 2005, dacă europarlamentarul Cristian Preda nu ar fi declarat, într-un interviu incendiar, publicat în România liberă: „mă tem de un scenariu de genul Radu Vasile sau Călin Popescu Tăriceanu: de un prim-ministru care e atât de sigur pe sine, că nu mai vrea să plece“. Atacul direct al fostului consilier prezidenţial, acompaniat de criticile Sulfinei Barbu, la adresa întârzierii cu care guvernul a solicitat ajutor de la UE, de regretele lui Ioan Oltean faţă de amânarea remanierii şi de tristeţile lui Sever Voinescu, provocate de mutarea „sufletului PDL“ la guvern, în dauna trupului partidului, ridică un colţ al cortinei în spatele căreia se dau luptele pentru viitorul PDL şi poate chiar al ţării.

Iritat de presiunile celor care cer imperativ remanierea, guvernul a valorificat politic inundaţiile din Moldova, străduindu-se să-şi demonstreze eficienţa şi apropierea de oameni, pentru a deturna atenţia publicului de la modul în care a gestionat criza economică. Premierul a fost peste tot, a ridicat saci, a suportat şi protestele violente – inclusiv cu ouă şi roşii -, şi-a expediat miniştrii în teritoriu şi a anunţat o rectificare bugetară. Nicăieri însă Emil Boc nu a reuşit să se intersecteze cu Traian Băsescu, prezent şi el în localităţile afectate şi încercând să preia controlul în punctele nevralgice. Ne putem aştepta, de pildă, ca digul de la Săuceşti să repete istoria podului de la Mărăcineni. Deşi Traian Băsescu nu a dezavuat nicio secundă guvernul în public, el a dezaprobat tacit mărirea TVA, poate şi pentru că, atunci când şi-a asumat misiunea ingrată de a anunţa el însuşi intenţia de reducere a salariilor şi pensiilor, a justificat sacrificiul cerut prin dorinţa de a proteja economia de o mărire a TVA şi a cotei unice.

Fie că domnul Băsescu a fost nemulţumit de atitudinea şi prestaţia guvernului, fie că este iritat de rezistenţa vechii gărzi din PDL la reformarea partidului şi de atitudinea sa sfidătoare – dacă ne gândim numai la voturile miniştrilor Berceanu şi Blaga în favoarea amputării Legii ANI -, cert este că între premier şi preşedinte nu mai domneşte armonia de altădată, nici în privinţa acţiunii guvernamentale, nici în privinţa reformării PDL.

Într-adevăr, guvernul a opus sistematic rezistenţă recomandărilor preşedintelui privind reducerea cheltuielilor, deşi ele îi ofereau un colac de salvare, căci un partid care vrea să lase povara crizei exclusiv pe umerii salariaţilor şi ai pensionarilor se condamnă la dispariţie. Abia în ultimele zile au fost anunţate eliminarea unor structuri aberante, precum agenţia antigrindină, şi reducerea a 60.000 de posturi din administraţia locală, printr-o ordonanţă care va modifica Legea administraţiei locale din 2006.

Anul trecut, pe vremea guvernării PDL-PSD, o iniţiativă similară eşua în urma unui desant al baronilor locali în frunte cu Liviu Dragnea. Si anul acesta, prima reacţie a primarilor a fost de a respinge decizia guvernului, astfel încât fermitatea domnului Vasile Blaga va fi serios pusă la încercare.

Ezitant, aproape reticent, când vine vorba de reforme în sectorul bugetar, guvernul nu a şovăit totuşi să impună taxe şi impozite împovărătoare, prin două ordonanţe, despre care specialiştii spun că ar fi ininteligibile, şi să adauge intempestiv cinci puncte procentuale la TVA, în dispreţul celor obligaţi să aplice această măsură peste noapte. FMI l-a lăudat şi a eliberat a cincea tranşă a împrumutului, dar în acelaşi timp a revizuit ţinta inflaţiei de la 3,5% la 7,9%, ceea ce înseamnă nu numai creşterea preţurilor, ci şi scumpirea creditului, căci BNR va încerca să tempereze fenomenul. Cum se va relansa economia în aceste condiţii nu ştie nimeni, pentru că guvernul nu a emis niciun plan de relansare şi de stimulare a economiei, ignorând complet programele recente ale unor guverne de dreapta curajoase, cum ar fi cele de la Budapesta şi de la Londra, sau măsurile probusiness, adoptate de vecina noastră Bulgaria, unde mulţi români îşi mută firmele. Cristian Preda îi cerea, de altfel, premierului
să-şi prezinte viziunea economică, pentru că el nu este doar „un negociator cu FMI“.

Premierul şi tripleta BVB nu par însă preocupaţi de viziune şi de reforme, nici în economie, nici în administraţie, nici în propriul partid. Toate propunerile privind reforma PDL, inclusiv cele propuse de Monica Macovei şi Cristian Preda, au fost respinse deja categoric de vechea gardă, care domină atât partidul, cât şi guvernul. Propunerea de lărgire a echipei de prim-vicepreşedinţi, de la doi la patru, a fost şi ea blocată, ceea ce împiedică împrospătarea echipei de conducere. Obiectivul actualilor lideri pare a fi menţinerea dominaţiei asupra guvernului şi a partidului deopotrivă, chiar dacă ambele se prăbuşesc în sondaje.

Mecanismul pe care se bazează ei este însă eficient doar când este dublat de o disciplină de fier, ceea ce nu mai este cazul, pentru că au apărut mai mulţi contestatari, care se tem că partidul va dispărea, dacă nu se reinventează, iar unii ar dori chiar renegocierea alianţelor.

Există suspiciunea că, simţindu-se ameninţat de reformatorii apropiaţi de Traian Băsescu şi de termenul de 1 septembrie fixat de preşedinte pentru o evaluare a Executivului, premierul ar fi decis să facă front comun cu vechea gardă şi să se distanţeze de preşedinte, fără să fie deocamdată vorba de o ruptură. Consecinţele unei asemenea decizii sunt greu de calculat. În tot cazul, după inundaţii, se vor simţi rapid efectele măririi TVA, ale reducerilor salariale şi ale noilor taxe şi impozite, concomitent cu lipsa oricărui plan de stimulare a economiei reale. Executivul va fi nevoit să gestioneze criza pe cont propriu, fără sprijinul preşedintelui, contestat de o parte a PDL, atacat de opoziţie şi detestat de populaţie. Indiferent de prognoza meteo, premierul Emil Boc va avea parte de o vară fierbinte, chiar arzătoare. //
sursa ;http://www.revista22.ro/
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one