Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Scutul antirachetă, un moment istoric

Scutul antirachetă, un moment istoric
10-feb-2010
Vladimir Tismaneanu

N

u este nicio exagerare când spunem că momentul deciziei de amplasare în România a interceptorilor antirachetă este unul crucial, comparabil cu intrarea ţării în NATO. Evident, această decizie, aprobată de supremul for de apărare naţională, a fost una politică, susţinută de Traian Băsescu, preşedintele României. Parteneriatul strategic cu Statele Unite este fundamentul doctrinei de apărare a ţării, un fapt recunoscut şi susţinut de forţele politice responsabile. Nu e vorba nicicum de o victorie de imagine a unui lider ori a unui partid politic, ci de şansele României de a participa la cel mai important proiect politico-militar occidental al următoarelor decenii. În plus, această cooperare militară dintre România şi SUA va avea palpabile efecte în plan economic, politic şi cultural.

Ce poţi însă adăuga la declaraţia lui Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, portavoce a cercurilor pentru care NATO şi Occidentul, în genere, sunt numele unor vechi fobii? Decât că ar fi fost cel puţin riscant pentru România, stat NATO, ca echipa Iliescu-Geoană să facă jocurile în următorii 5 ani. România nu-şi poate permite erori de decizie care să-i submineze credibilitatea ca aliat loial. Şi totuşi, întrebat cum comentează implicarea României în sistemul de dezvoltare a scutului antirachetă, fostul preşedinte al României, omul care se jura acum câţiva ani cu devotamentul său pentru cauza NATO, a răspuns, în primă instanţă: „Nu ştiu, nu am văzut, nu pot să mă pronunţ“. La insistenţele jurnaliştilor, care s-au interesat dacă amplasarea sistemului ar fi benefică pentru România, Iliescu a răspuns: „Eu aş fi împotrivă“. În sinea lui, probabil însuşi Mircea Geoană se cruceşte. Interesul naţional nu este însă obiect de negoţ, istoria veacului trecut ne învaţă că erorile de perspectivă duc la cataclisme cu efecte cumplite.

* * *

Un moment istoric

Trebuie să ne păstrăm luciditatea, să operăm cu argumente, să nu uităm că România a fost practic colonizată de Kremlin vreme de atâtea decenii. Că Iranul se pregăteşte să producă arme nucleare. Că nu trăim, sub nicio formă, în plin „sfârşit al istoriei“, că există forţe pentru care ordinea liberală este una satanică şi trebuie distrusă. Că nu toate ţările occidentale membre ale NATO au fost de la început încântate să susţină poziţia americană privind caracterul universal al apărării în cadrul Alianţei. Dincolo de unele comentarii acide, scutul nu este sub nicio formă o ameninţare pentru Moscova. Dar imaginarul de tip fortăreaţă asediată nu a dispărut în Est. Aceste lucruri ar trebui să dea de gândit celor care se avântă, uneori de-a dreptul iraţional, în afirmaţii hazardate pe teme despre care e cazul să vorbim ponderat şi informat. Este greu să nu observăm perpetuarea mentalităţii de campanie electorală, chiar şi acum, când ar fi cazul să se calmeze spiritele. Mizele deciziei româneşti de a accepta propunerea americană sunt enorme. Desigur, declaraţiile buimăcitoare, gen Iliescu, nu trebuie hiperbolizate. Lucrul esenţial este că s-a realizat un pas extraordinar de important în integrarea României în sistemul de apărare euro-atlantică. Iar observatorii ruşi, care nu cedează impulsurilor populiste, recunosc că opţiunea pentru România era una raţională şi previzibilă.

Nimeni nu neagă necesitatea unor dezbateri substanţiale. Important însă este să nu cădem în partizanate facile. În New York Times (5 februarie 2010) analistul strategic Radu Tudor este citat cu următoarea afirmaţie legată nu de scut, ci de Traian Băsescu: „A dorit să câştige credit anunţând că în al doilea mandat el este puternicul şi marele contributor la securitatea naţională a României“. Aşadar, atunci când mizele sunt la acest nivel, când se pune problema viitorului însuşi al NATO, a relaţiilor pe lungă durată cu Federaţia Rusă şi nu numai, când Europa Centrală şi de Est este recunoscută ca parte inseparabilă a doctrinei de apărare a Vestului democratic, jurnalişti şi politicieni din România aruncă în joc asemenea petarde propagandistice. Dar ceea ce contează este începutul unui capitol politic şi strategic decisiv al epocii de după Războiul Rece.

Unul capabil să atenueze aprehensiunile şi anxietăţile legate de imprevizibilitatea comportamentelor internaţionale ale unor regimuri autoritare ori neoautoritare.

Ne raportăm astfel la şansele ţării de a fi apărată împotriva oricărui posibil atac extern bazat pe arme ultramoderne. În mod normal (dar câte lucruri sunt normale în România?), analiştii şi comentatorii ar fi trebuit să procedeze reflexiv, urmând un precept din filosofia lui Hegel: „Problema istoriei este istoria problemei“. Aşa stau lucrurile şi în cazul scutului antirachetă. Este aşadar necesar să procedăm retrospectiv, pentru a putea face afirmaţii valide cu valoare prospectivă.

Retrospectiv, aşadar, este bine să ne amintim că România a acordat sprijin politic activ strategiei celui de-al treilea pilier. În prima formulă, cea susţinută de Administraţia Bush, urma ca radarul şi interceptoarele să fie amplasate în Cehia şi, respectiv, în Polonia. Poziţia administraţiei republicane privea scutul drept o extensie a sistemului naţional de apărare al Statelor Unite.

NATO, în summitul de la Bucureşti din 2008, şi-a asumat politic proiectul, însă nu era clar cât de puternică va fi angajarea sa, mai ales în planul extrem de sensibil al finanţării. Noul sistem, cunoscut sub numele de gradual adaptative approach, va avea patru faze de implementare. În primele două faze, se vor folosi tehnologiile de-acum testate, reducând masiv (susţine administraţia americană) costurile acestei formidabile iniţiative. Contextele politice sunt astăzi diferite: recesiunea globală a impus regândirea multor investiţii, inclusiv şi poate prioritar, în domeniile ce ţin de tehnologiile militare.

Administraţia Obama şi-a conturat poziţia pe parcursul primului an, continuând doar parţial linia Partidului Democrat, configurată în anii ’80, în timpul polemicilor febrile legate de Iniţiativa de Apărare Strategică (SDI) a preşedintelui Ronald Reagan. Îmi amintesc perfect cum prin 1985, la Philadelphia, când lucram la Foreign Policy Research Institute, am participat la o prelegere ţinută de fizicianul şi astronomul Robert Jastrow, unul dintre campionii SDI (a fost ani de zile directorul unuia dintre cele mai puternice centre de cercetare din cadrul NASA). Mulţi din sală au ridicat sceptic din sprâncene ascultând cuvintele conferenţiarului, acuzat, asemeni unui Herman Kahn, de a fi un fel de Doctor Strangelove. Între timp însă, ceea ce părea pentru mulţi o himeră, pie in the sky, s-a dovedit o posibilitate tehnologică reală. Noua formulă, cea promovată acum de Administraţia Obama, vede scutul antirachetă ca pe o opţiune ce va include participarea NATO şi protecţia completă a Americii de Nord şi a tuturor statelor membre ale Alianţei.

A existat un moment relativ critic în relaţiile dintre Washington şi statele Europei Centrale în toamna anului 2009, când s-a renunţat la strategia Administraţiei George W. Bush, considerată ca fiind relativ agresivă. O strategie care irita Moscova şi nu părea să obţină suportul entuziast al aliaţilor vest-europeni. Era nevoie de un nou concept, dar şi de o reafirmare a relaţiilor profunde şi durabile dintre Statele Unite şi acea parte a continentului european unde au început două războaie mondiale şi pentru care s-a desfăşurat competiţia globală care a fost Războiul Rece. După expirarea acordurilor START, era urgentă o revalidare a unui set de reguli în relaţiile dintre unica supraputere planetară şi Federaţia Rusă, deţinătoarea unui stoc masiv de rachete nucleare. În actuala administraţie se află oameni care cunosc foarte bine dinamicile politice de la Kremlin. Să-l amintesc pe Michael McFaul, profesor la Universitatea Stanford, senior fellow la Hoover Institution şi actualmente consilierul preşedintelui Obama pe chestiuni ruse (director, în acelaşi timp, al biroului Rusia din cadrul Consiliului de Securitate Naţională).

Eroarea de comunicare a deciziei de renunţare la strategia anterioară (anunţul a fost făcut pe 16 septembrie, chiar în ziua comemorării invaziei Poloniei de către Armata Roşie în 1939) a fost rectificată prin declaraţiile extrem de clare făcute de vicepreşedintele Joe Biden în timpul vizitei sale din toamna anului trecut la Varşovia. Între timp, în negocieri directe cu Polonia şi Republica Cehă, s-au oferit semnificative expresii de susţinere morală şi militar-tehnologică din partea Statelor Unite. Proiectul actual este conceput să devină unul al întregii Alianţe Nord-Atlantice. O alianţă civilizaţională, cum a numit-o Vaclav Havel, cu care România democratică se identifică politic, militar şi moral. //

Reacţii interne şi externe

Traian Băsescu, preşedintele României: „Vechea amplasare a sistemului nu acoperea teritoriul României, decât într-o mică parte a zonei de vest, noua amplasare garantează acoperirea integrală a teritoriului României pentru eventuale lovituri cu rachete balistice sau cu rachete cu rază medie de acţiune“.

Emil Boc, premierul României: „Este un succes politic, diplomatic, militar şi strategic al României. Prezenţa pe teritoriul nostru a unor vectori în cadrul programului înseamnă garanţii de securitate maxime pentru România“.

Mircea Geoană, preşedintele PSD: „Sunt şi riscuri, în clipa în care adăposteşti astfel de elemente. Te expui şi la riscuri explicite din partea celor împotriva cărora se creează un astfel de scut. Numai printr-o dezbatere publică sănătoasă şi informată şi cu un vot democratic în parlament vom putea avea o decizie finală“.

Ion Iliescu, preşedinte de onoare al PSD: „Eu aş fi împotrivă“.

Teodor Meleşcanu, senator PNL: „În viitorul foarte apropiat va exista chiar şi o implicare a Rusiei într-un asemenea proiect, nu neapărat prin instalaţii de lansare, dar, sigur, prin colaborarea la accesul la date, transmiterea acestor date, deci este un alt sistem decât cel care a provocat primele reacţii“.

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei: „Aşteptăm ca partenerii americani să ofere explicaţii cuprinzătoare asupra acestor chestiuni, în contextul dialogului nostru“.

Dmitri Rogozin, reprezentantul Rusiei la NATO: „Pare a fi în conformitate cu teoria lui Freud - înseamnă că există unele gânduri cum că sistemul ar putea fi direcţionat împotriva Rusiei, altfel de ce ar încerca să ne convingă în legătură cu ceva despre care noi nu am cerut lămuriri?“.

Philip J. Crowley, asistent al secretarului de stat al SUA: „România a acceptat să găzduiască un interceptor SM-3, parte a noului scut antirachetă care va proteja aliaţii NATO împotriva ameninţărilor balistice emergente din Iran. Opţiunea sa extinde apărarea antirachetă în Sud-Estul Europei şi ne aşteptăm ca această etapă să devină operaţională în 2015. Nu este o capabilitate îndreptată împotriva Rusiei“.
sursa http://www.revista22.ro/
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one