Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Modelul Băsescu – hulit, adulat, copiat

14 iulie 2010

Adriana Saftoiu & Sever Voinescu Interviu
Cu toţii am clamat intrarea în politică a oamenilor tineri. Vedeam în apariţia lor o posibilă împrospătare a unei atmosfere politice toxice, din ce în ce mai toxice, în ciuda şansei istorice de a ne alătura NATO şi UE. Vedeam în venirea tinerilor politicieni o posibilă îndepărtare a anchilozei administrative ca mod de a fi, în şi pentru manevrarea bugetului de stat în folos propriu.

Partidele, toate, au făcut pasul: găsim astăzi, în parlament, în PSD chiar la vârf, tineri pesedişti, tineri pedelişti şi tineri penelişti.

Putem vorbi de o predare de ştafetă în partide? Sau doar de o punere în vitrină a unor trofee, în fapt, nedorite?

După o sesiune parlamentară bogată în evenimente (amintim doar moţiunea de cenzură), revista 22 i-a invitat pe Adriana Săftoiu (PNL) şi pe Sever Voinescu (PDL) să ne spună cum se desfăşoară lucrurile în interiorul partidelor din care fac parte, unul în opoziţie şi altul la putere, cum se raportează personalitatea fiecăruia în parte la „disciplina de partid“, cum se desfăşoară munca lor în parlament, unde ne aflăm în raport cu reforma clasei politice şi, desigur, care e lectura lor politică vis-à-vis de turbulenţele prin care România trece astăzi.

„Criza e generată de o serie de măsuri care nu s-au luat vreme de 20 de ani“ - spune Adriana Săftoiu, reluată de Sever Voinescu în termeni similari: „este de fapt criza unei structuri defectuoase a bugetului de stat, care se perpetuează de foarte mulţi ani încoace“. Şi prestaţia Guvernului Boc este apreciată asemănător de către cei doi: „În momentul acesta, chiar dacă Emil Boc spune un lucru corect, nu mai inspiră încredere“ (Adriana Săftoiu), iar „soluţia, din punctul meu de vedere, nu poate fi alta decât un guvern de politicieni, dar politicieni pricepuţi“ (Sever Voinescu). Greşeala fundamentală a PDL este, în evaluarea lui Sever Voinescu, „continuarea politicii de politizare“ şi puţinătatea „dialogului cu forţele politice din opoziţie“; după cum greşeala PNL este, după examenul Adrianei Săftoiu, „să-şi imagineze că va câştiga prin faptul că pierde PDL“. În fine, Adriana Săftoiu pune punctul pe i, referitor la reformarea partidelor, care ar fi posibilă doar „pe baza principiilor, şi nu împotriva unor oameni“.
Raportarea permanentă la preşedintele Băsescu se face de către toţi, „toată lumea a preluat acest model, pe cât e de hulit“ (A. Săftoiu), iar capcana politicii de azi este că „ne cantonăm în bătălii om la om“, ignorând principiile, spune tot ea.

Introducere de RODICA PALADE

* * *

ADRIANA SĂFTOIU şi SEVER VOINESCU în dialog cu ANDREEA PORA

Cine credeţi că ar trebui să-şi asume responsabilitatea pentru criza în care ne aflăm? Şi întreb acest lucru pentru că de la asumarea responsabilităţii pot deriva şi soluţiile.
ADRIANA SĂFTOIU: Dacă vorbim strict pe criza în care suntem acum, în mod evident, cred că un rol îl are guvernul, tocmai prin faptul că nu a luat măsurile care ar fi trebuit. Pe de altă parte, oricât de mult
mi-ar plăcea să fiu omul acela de partid care vine şi spune că toţi ceilalţi sunt răi, iar noi buni, n-o pot face. S-au făcut greşeli majore timp de 20 de ani. În momentul acesta, criza s-a adâncit printr-o aglomerare de runde de alegeri, şi ne-am trezit în 2010 când spunem adevăruri extrem de dureroase. Eu aud adevăruri foarte dureroase de cel puţin şase ani, ca să nu zic din 2004. Suntem doar în stadiul de a constata şi de a nu face absolut nimic. Nu pot să cred că acum descoperim cât de mulţi oameni sunt în România care primesc ajutor social, fără să li se fi cuvenit acest ajutor. Nu pot să cred că toţi miniştrii Muncii de până acum n-au ştiut lucrul acesta. Cine ar fi trebuit să stopeze aceste ajutoare sociale, cine ar fi trebuit să ceară toate aceste dosare la reanalizat? Doar în 2010 am descoperit acest lucru? Mi-e greu să cred.
SEVER VOINESCU: Criza economică pe care o trăim azi este, de fapt, criza unei structurări defectuoase a bugetului de stat, care se perpetuează de foarte mulţi ani încoace. Acest stil de a face politică pe socoteala bugetului de stat a fost practicat de toate guvernele şi, pe cale de consecinţă, de toate partidele. Recunosc că guvernele din care partidul meu a făcut parte din 2009 încoace nu au fost extrem de abile în a gestiona această situaţie de criză şi e evident că în momentul acesta preţul politic îl plăteşte mai ales PDL. Ceea ce mă îngrijorează este că acest fel de a guverna, nesocotind complet regulile economice fundamentale, pare a fi singurul fel de a guverna în această ţară. N-am văzut nici un guvern în ultimii ani care să guverneze în alt stil, să aibă o altă abordare a bugetului de stat decât ca pe o resursă din care, într-un fel sau altul, direct sau indirect, îşi plătesc voturile de la momentul alegerilor. Mi-e teamă că soluţiile au mici şanse să fie găsite în interiorul actualei clase politice.

Ar fi o soluţie plecarea Guvernului Boc?
S.V.: Am spus tot timpul, şi înainte de moţiune, şi după, că Guvernul Boc trebuie foarte serios remaniat. Soluţia, dacă vreţi, de ordin teoretic, din punctul meu de vedere, nu poate fi alta decât un guvern de politicieni, dar politicieni pricepuţi.
A.S.: În momentul acesta, păstrarea lui Emil Boc în fruntea guvernului este efectiv un dezastru. Pentru cel puţin un argument: el nu mai inspiră încredere. Chiar dacă Emil Boc spune un lucru corect, nu mai inspiră încredere. A fost atât de ezitant, de evaziv, cu atâtea măsuri care s-au dovedit contradictorii, încât nu mai are autoritate. E extrem de greu să-ţi conduci armata în război, dacă soldaţii, plutonierii nu te mai recunosc, nu mai au încredere în tine.

Preşedintele pare totuşi să aibă încredere în continuare în el, dacă e să ne referim doar la declaraţia făcută recent la TVR 1. Spunea că neînţelegerile nu sunt cu Emil Boc.
A.S.: Sunt convinsă că Traian Băsescu îl apreciază pe Emil Boc, ca om de partid şi colaborator. Dar Traian Băsescu nu mi-a inspirat deloc în interviul de la Televiziunea publică că ar spune: eu, Traian Băsescu am încredere în Emil Boc, prim-ministru al României. Aici sunt două lucruri diferite.
S.V.: Într-adevăr, există un deficit foarte serios de încredere în acest guvern, atât dinspre politicieni, cât şi dinspre societatea civilă şi e limpede că încrederea e elementul principal în momente de criză economică. Dar aş vrea să fac un pas mai departe şi să întreb care ar fi soluţia. Din câte văd eu în actualul parlament, o soluţie politică e foarte greu de găsit. E vorba de un tip de atitudine politică venită dinspre PNL mai ales, dinspre PSD poate că e explicabil, şi anume aceea de a se ţine în continuare departe de guvernare, crezând că în felul ăsta câştigă puncte. Cred că motivul real pentru care partidele opoziţiei nu vor să participe în acest moment la guvernare vine dintr-un fel de traumă a alegerilor prezidenţiale. Sunt lideri politici care nu se împacă nici acum cu faptul că Traian Băsescu este în continuare preşedinte şi atunci se comportă în felul acesta, refuzând orice dialog şi blocându-se în acest gen de opoziţie distructivă, care, până la urmă, cred că nici electoral nu va aduce multe voturi.
A.S.: Aici e vorba nu de o traumă că Traian Băsescu şi-a recâştigat mandatul. Este o traumă a PNL din mandatul 2004-2008. E un PNL foarte neîncrezător în Traian Băsescu. Evident, sunt oameni din PNL care se pot înţelege doar pe anumite teme sau subiecte. Poate că ar putea chiar să colaboreze, dar, în ceea ce priveşte relaţia cu Traian Băsescu, e o relaţie perfect viciată de perioada 2004-2008. Mai mult decât atât, lor li se pare că, în acest moment, Traian Băsescu nu te-ar invita la guvernare pentru a ţine cont şi de ideile tale. Atunci când chemi partidele, în asemenea criză, la consultări, firesc ar fi fost ca din măsurile pe care ţi le propun şi unii, şi alţii, să te uiţi să spui: da, domnilor de la PNL, asta e o idee bună, cred că merge şi o preluăm.

* * *

ALB

„Presiunea sistemului asupra ta, tu fiind un personaj singular, presiunea de a semăna cu ceilalţi, presiunea de uniformizare este colosală. Şi lupta ta ca să rămâi acelaşi care ai fost înainte de a intra în politică, lupta asta îţi consumă aproape toată energia. De-asta spun că dacă aşteptăm ca aceşti 4-5-10 oameni să fi produs la un an după ce au intrat în politică marea răsturnare a sistemului politic e o utopie.“ (Sever Voinescu)

NEGRU

„Unii politicieni pot fi angajaţi ca moderatori de talk-show. Fiecare partid are galeria lui de circari. Au învăţat această meserie teribil de bine. Şi noi am contribuit la devierea presei. E un cerc vicios. Aici e vorba de o construcţie, iarăşi, globală, în care trebuie să fim toţi, toate părţile implicate: cetăţeanul care priveşte circul, presa, ca parte a societăţii civile, şi politicianul care colaborează la circ.“ (Adriana Săftoiu)

* * *

În toamnă există posibilitatea fie să treacă moţiunea de cenzură, fie să nu treacă un alt guvern. Credeţi că opoziţia va intra astfel la guvernare?
S.V.: Din câte văd, opoziţia nu vrea asta. Cel puţin vocile cele mai stridente din PSD şi PNL vorbesc despre alegeri anticipate ca proiect al lor. Eu nu cred în soluţia asta, pentru simplul motiv că e ceva în istoria postdecembristă care se impune ca o lecţie, că în momentul în care bate vânt de alegeri administraţia se blochează, se aşteaptă rezultatul alegerilor, după care mai rămâne blocată o perioadă bună, până ce noii guvernanţi îşi preiau posturile, care vor fi, evident, din primele zile preocupaţi de politizare. Or, soluţia asta nu poate duce România decât în dezastru. În consecinţă, nu cred că asta este soluţia. Cred că trebuie să găsim soluţia în actualul parlament.

Care credeţi că ar fi principala greşeală pe care a făcut-o Cabinetul Boc, Sever Voinescu?
S.V.: Cred că a fost o greşeală continuarea politicii de politizare şi aici vorbesc mai ales de momentul acelei nefericite ordonanţe pe care Guvernul Boc a dat-o, împreună cu PSD, în 2009. Acest fapt atârnă greu în incapacitatea sau lipsa de abilitate a administraţiei de azi de a gestiona criza. De asemenea, cred că guvernul ar fi trebuit să fie şi încă mai are timp să fie mai deschis în dialogul cu forţele politice din opoziţie. Nu numai că de acolo pot veni idei foarte bune – ideile bune sunt peste tot, nimeni nu deţine monopolul ideilor bune –, dar şi pentru că asta ar fi făcut probabil un parlament ceva mai permisiv şi ceva mai raţional în momentul acesta, când e nevoie de susţinere politică.

Care e greşeala majoră pe care o face acum PNL, Adriana Săftoiu?
A.S.: Greşeala PNL e să-şi imagineze că va câştiga prin faptul că pierde PDL. Faptul că PNL crede că prin erodarea PDL vin acele voturi la noi mi se pare o greşeală fundamentală. Când spun asta mă gândesc la faptul că simt o anumită discrepanţă între ce spunem şi ce facem. Cred că avem nevoie de ceva mai multă acţiune şi chiar de a fi combatanţi nu cu persoanele, pentru că de multe ori cred că ne calăm prea mult discursul pe o persoană, Traian Băsescu, şi nu mergem pe problemă. Pe de altă parte, trebuie să recunosc că pentru mine parlamentul este o mare dezamăgire, pentru că de multe ori lucruri extrem de importante nu sunt dezbătute, ci blocate într-un vot al majorităţii, care nu e o majoritate foarte morală. Aici putem da exemple de legi care au trecut pur şi simplu numai pentru că majoritatea le-a impus nu numai prin vot, ci printr-un abuz de procedură. Aş fi vrut ca pe Legea educaţiei, de pildă, să am o dezbatere adevărată, dar ea nu a avut loc. De fiecare dată când am ajuns la articolele sensibile, au fost blocate pe proceduri incredibile, abuzive. Şi nu e singurul subiect. N-am reuşit în parlament să ne ridicăm peste ceea ce stabileşte comunitatea mică de partid, aceea care ia nişte decizii într-un birou şi o impune pur şi simplu în parlament. De-asta cred că parlamentul e nefuncţional şi cetăţeanul are sentimentul că nu se regăseşte în el.
S.V.: Acelaşi tip de frustrare există şi la majoritate. Avem foarte des impresia că, abuzând de proceduri, opoziţia încearcă să aneantizeze o voinţă majoritară, ceea ce, totuşi, în orice sistem parlamentar din lume, este inacceptabil. Am avut scene incredibile în parlament. Sunt solidar cu dezamăgirea Adrianei, şi eu o simt, însă o simţim din motive diferite.
A.S.: Toţi evităm să pronunţăm un cuvânt: UDMR. Ce a schimbat atitudinea UDMR? Jocuri de culise, pe subiecte foarte importante. Iar pe mine dacă ceva, nu că m-a dezamăgit, m-a dus până la sentimentul de neputinţă, e că parlamentul e supus doar jocurilor de culise. Nu spun că e valabil doar acum, că nu s-o fi întâmplat şi pe vremurile celelalte, dar aveam speranţa că după 2008, cu un nou parlament, cu vot uninominal, cu foarte mulţi tineri se poate face ceva. Dar constaţi că după un an jumătate am devenit o masă amorfă care acceptăm abuzuri de procedură şi acceptăm ca acele jocuri de culise să impună regula. Declaraţia lui Ioan Olteanu m-a uimit: „în sistem, minoritatea vrea să domine majoritatea“. Acesta este cuvântul de bază: cineva trebuie să domine.
S.V.: Până la urmă, nu putem avea o altă formă de manifestare a unei decizii decât prin vot. Orice guvern e clădit pe o majoritate şi e evident că acea majoritate votează într-o direcţie şi opoziţia în altă direcţie. Dacă ajungem să nu mai respectăm acest adevăr minimal, fundamental, atunci sigur că derapăm. Personal, nu vreau să fiu contemporan cu asemenea derapaj. Apoi, e vorba de moralitatea majorităţii. Până la urmă, în parlament, când vorbim de voturi, sunt toţi egali, fiecare are un vot. Moralitatea persoanei care ţine în mână acel vot e o discuţie pe care o putem face, dar nu ştiu dacă ne duce undeva.

Există o formulă de guvernare pe care au uzitat-o toate formaţiunile politice, cea a partidului-stat, care ajunge la putere în scopul unui acces la resursa publică pentru el şi clientelă. Acum toată lumea acuză clientelizarea, politizarea, dar există o cât de mică sinceritate a acestui tip de discurs, astfel încât cetăţeanul să aibă măcar o minimă certitudine că din acest moment complicat va ieşi ceva, o cutumă care va fi respectată în viitorii ani? Că lucrurile nu se vor repeta cu PSD, PNL sau oricine va fi la putere?
S.V.: Partidul-stat e cel care-şi suprapune structura lui de partid peste structura statului şi nu mai există decât prin structura administrativă a statului. O spun cu mare îngrijorare, este pericolul cel mai mare care paşte PDL acum. Referitor la politizare, ne aflăm într-o spirală din 1990 încoace. Fiecare partid care a venit la putere a politizat cât a putut de mult, pe ideea că partidul de dinainte a politizat. Partidul de dinainte a politizat pe ideea că cel anterior a făcut la fel. De asemenea, partidul care politizează acum e ferm convins că partidul care va veni la guvernare va politiza la fel. E nevoie, ca să ieşim din această spirală, de un partid care să aibă curajul politic de a spune stop, eu nu mai fac asta.

Şi cine ar putea fi acel partid? Cumva PDL?
S.V.: Mi-e greu să răspund la întrebarea asta, mai ales că suntem la guvernare şi se vede bine ce am făcut. Există un risc aici, dar un risc pe care un partid trebuie să şi-l asume. Riscul este că, dacă eu sunt la guvernare şi mă opresc din această politizare, n-am nicio garanţie că viitorul partid care va urma la guvernare o va face. Există o prejudecată falsă, o iluzie pe care toate partidele politice o au, şi anume aceea că, dacă pe mine mă prind alegerile la butoanele administraţiei, le câştig. Istoria electorală a României, din 1996 încoace, ne indică că partidul care se afla la guvernare în momentul alegerilor generale a pierdut. Cu alte cuvinte, nimic din experienţa noastră anterioară nu poate fi un argument pentru această logică, dar ea este aproape intrinsecă gândirii politice în România.
A.S.: Referitor la sinceritate: nu o vei vedea decât în măsura în care faptele o dovedesc, când partidul care spune „noi vom depolitiza“ face acest lucru. După 20 de ani e vreun partid care să ne fi convins că a fost sincer? Se pare că nu. Iar totul pleacă de la un lucru simplu, dar extrem de greu: legea. Am făcut Legea funcţionarului public. S-a presupus că prin acea lege o să depolitizăm instituţiile. Uite că nu s-a întâmplat. De fapt, toată problema României pleacă de la legi, de la modul în care sunt făcute legile şi de la cine le respectă. Dacă toate abuzurile se pot face de la simplul parlamentar la primul ministru, până la un funcţionar este pentru că legile sunt făcute aşa încât să ne permitem. Până când cineva nu va avea curajul să facă legi care să nu permită nimănui nimic, nici măcar celui care face legea, vom mai fi în această discuţie, aproape moromeţiană. Vorbim, constatăm, acuzăm, votăm, dăm diagnostice. Dar terapia, aia unde e? Cine o deţine, care este personajul misterios care deţine terapia? Pentru mine, terapia constă în legi.

* * *

Greşeala PDL

A fost o greşeală foarte serioasă continuarea politizării. Şi aici vorbesc mai ales de momentul acelei nefericite ordonanţe pe care Guvernul Boc a dat-o, împreună cu PSD, în 2009. Ea atârnă greu în incapacitatea administraţiei de azi de a gestiona criza. Cred că guvernul ar fi trebuit să fie mai deschis în dialogul cu forţele politice din opoziţie. Parlamentul ar fi ceva mai permisiv şi mai raţional în momentul acesta. (Sever Voinescu)

Greşeala PNL

Greşeala PNL e să-şi imagineze că va câştiga prin faptul că pierde PDL. PNL crede că prin erodarea PDL vin acele voturi la noi, ceea ce mi se pare o greşeală fundamentală. Când spun asta, mă gândesc la faptul că simt o anumită discrepanţă între ce spunem şi ce facem. Cred că avem nevoie de ceva mai multă acţiune, de multe ori cred că ne calăm discursul pe o persoană, Traian Băsescu, şi nu mergem pe problemă. (Adriana Săftoiu)

* * *

Revin, credeţi că există vreun partid care, presupunând că fixează regula depolitizării, o va şi respecta atunci când ajunge la putere?
A.S.: Nu cred. Partidele politice nu se vor reforma şi nici nu-şi vor respecta aceste „sincerităţi“, în fapt ipocrizii de campanie, pentru că nu mai avem societate civilă. Atât cât s-au curăţat partidele în 2000 s-a datorat clar societăţii civile, care a venit cu lista la fiecare partid şi a zis: din analiza noastră reiese că aveţi o listă neagră. Şi unele partide s-au conformat. PD de atunci, într-un fel sau altul, s-a conformat, a ţinut cont de această presiune. Mai există acum vreo presiune din exterior? Nu o văd.
S.V.: Există o presiune totuşi. De pildă, observ o oarecare mişcare la vârful PSD, mă aştept ca la congresul lor din octombrie să fie unele schimbări în echipa lor de vicepreşedinţi şi sunt convins că persoanele care părăsesc aceste poziţii le părăsesc pentru că există o presiune publică extraordinară legată de numele lor. Nu cred că partidele sunt total imune în acest moment la presiunile care vin din afara lor. Adriana poate are dreptate că aceste presiuni nu mai sunt chiar atât de articulate şi pur şi simplu se vorbeşte de cazuri. Există totuşi o oarecare reactivitate din interiorul partidelor politice către ceea ce se întâmplă în afară.

Există o asemenea reactivitate la PDL, de exemplu? De a se debarasa de faimoasa tripletă Blaga-Berceanu-Videanu?
S.V.: Urmează să vedem. Dar eu ce vă pot spune din interiorul PDL este că presiunea asta se metabolizează în interiorul partidului şi e foarte posibil să se întâmple.
A.S.: Eu n-am încredere în reformări de genul ăsta în partide, pentru că vizează persoane. În momentul de faţă eu nu văd principiile de la care să nu mă abat nici măcar când e vorba de preferatul meu, de pupila mea. Văd doar nişte războaie care se pot duce cu câteva persoane şi cărora le pot reproşa eu ceva, tu altceva. De dinafară ni se pare că, sigur, scăpăm de tripleta cutare pentru că n-ar mai fi în graţiile preşedintelui Băsescu şi că noul val de tineri din PDL, care îi face jocul preşedintelui Băsescu, o să susţină asta. Tu poţi să spui: l-aţi ales pe Crin Antonescu nu pentru că e valoros, ci pentru că Tăriceanu era piatră grea la momentul acela. Dar unde sunt principiile? Războaiele duse împotriva unor oameni nu rezolvă problema.

Problema acestor principii s-a ridicat şi s-a soldat cu un eşec la PDL. N-am văzut nici măcar propuneri firave de astfel de principii nici la PSD, nici la PNL şi atunci despre ce reformă pe bază de principii să vorbim?
S.V.: Presiunea e mai mare la PDL pentru că e la guvernare.
A.S.: Şi pentru că e firesc să stai mai degrabă cu reflectorul pe PDL. Dar eu nu spuneam că noi suntem mai buni şi ei sunt mai răi. Am spus că, în momentul de faţă, atâta timp cât partidele nu sunt capabile de o restructurare nu împotriva unor persoane, ci pe baza unor principii, nu vor şti exact unde vor să se ducă. Dacă vreau să declar că sunt un partid clientelar, acolo mă duc. Dar să spun că nu vreau să fiu un partid clientelar, dar în acelaşi timp partidul are în birou o listă în aşteptare şi când câştigă alegerile scoate lista şi spune: Popescu să-l punem acolo, Georgescu dincolo. Şi vine cutare şi spune: îl schimbaţi pe Gică Prosop, care e de treabă, cu Georgescu. Bă, taci, Georgescu ne-a ajutat, a dat bani, trebuie răsplătit. Când o să renunţăm la toate aceste lucruri...

Vorbeaţi de presiunea societăţii civile… Mai dă măcar două parale clasa politică pe societatea civilă şi pe principiile ei? Şi vă dau ultimul exemplu: Legea ANI, unde societatea civilă a pus presiune enormă, s-a dus la comisii, s-au scris scrisori, proteste. Şi care a fost rezultatul? Întreaga clasă politică a votat în pofida presiunii societăţii civile.
S.V.: Nu cred că te poţi aştepta la o reacţie uniformă a clasei politice. Sunt oameni politici care sunt mai permisivi faţă de această presiune şi oameni politici mai opaci. Problema este că adesea punctul de vedere al primilor în interiorul partidelor este mai degrabă minoritar. În ce priveşte Legea ANI, cred că este poate cea mai mare dezamăgire a mea ca parlamentar. Ca deputat, am votat ceea ce trebuia să fie această Agenţie. Lucrurile au derapat la Senat şi sunt dezamăgit.
Nu putem să spunem că, dacă Senatul a derapat, atunci toată clasa politică e blamabilă pentru asta. Aş vrea să discutăm punctual, fiecare cum a votat.

De ce PNL, care a susţinut legea sub mandatul lui Tăriceanu a votat împotriva ANI?
A.S.: În Camera Deputaţilor, PNL a votat pentru Legea ANI.

Şi de ce s-a sucit în Senat?
A.S.: Nu ştiu dacă s-a sucit.

Cum nu, când Crin Antonescu a spus chiar că Agenţia trebuie desfiinţată?
A.S.: Nu pot să răspund în locul d-lui Crin Antonescu în niciun caz. Pot să remarc această contradicţie în atitudine. Măcar pentru faptul că a fost o lege promovată sub guvernarea Tăriceanu, ministrul Justiţiei Chiuariu a fost un apărător al acestei legi…

A avut dreptate Traian Băsescu acuzând televiziunile mogulilor, pe care, iată, le-a trecut ca vulnerabilitate în Strategia naţională de apărare?
A.S.: Eu cu asta nu pot fi de acord, n-aş fi pus presa ca vulnerabilitate, n-aş fi definit-o aşa. Presa trebuie să fie sancţionată de publicul ei. Toate aceste campanii nu ar fi prins dacă cetăţeanul nu ar fi parte a lor. Punem şi cetăţeanul care se uită la aceste campanii drept vulnerabilitate?
S.V.: Toată discuţia s-a dus într-o zonă care nu mai are nici o legătură cu Strategia naţională de apărare. Toată lumea pare că a înţeles că în această Strategie naţională de apărare se face o listă a lucrurilor rele care trebuie combătute, dacă se poate, cu serviciile secrete şi cu cătuşe. Între lucrurile astea rele, iată că „dictatorul“ a pus şi presa. Or, o Strategie naţională de apărare are cu totul şi cu totul alt rost. În plus, dacă bine-mi amintesc, acolo nu se vorbeşte despre presă, ci de campanii de presă. Dacă vorbim de campaniile de presă, aici toţi suntem de acord, toţi avem experienţe cu totul deprimante în legătură cu felul în care aceste campanii se duc. Este un document în care un stat explică pericolele la care trebuie să răspundă, de orice gen. M-a nedumerit faptul că a trecut cu totul neobservată listarea printre vulnerabilităţi a politizării excesive a administraţiei. De la început lucrurile au pornit, ca dezbatere, prost, s-au dus într-o zonă care n-are nici o legătură cu Strategia de apărare şi zona aceea este consolidarea imaginii de dictator a lui Traian Băsescu şi a unui om care are în plan să distrugă presa liberă. Ceea ce, evident, pentru oricine vede presa din România, este de un ridicol fără margini.

De ce credeţi că opoziţia şi televiziunile continuă acest tip de campanie „Băsescu, răul suprem, dictatorul“? Care e miza?
A.S.: Ce câştigă televiziunile n-am habar. Ce nu câştigă partidele am spus-o, nu cred că e o metodă bună. Pe de altă parte, nici nu pot să spun: nu mă pot raporta la Traian Băsescu. N-am cum, pentru că Traian Băsescu are o ubicuitate remarcabilă. El a anunţat măsuri pe care ar fi trebuit să le anunţe guvernul, el este pe teren, deşi chiar nu cred că în asemenea caz preşedintele trebuia să stea să vadă cum se face podul. El fiind peste tot, te raportezi la el. Modul în care o faci, da, asta poate să difere de la om la om, de la modul în care înţelege el să argumenteze făcutul sau nefăcutul.
S.V.: Cred că e ceva mult mai profund aici, prin aceea că, atunci când Traian Băsescu nu se duce la inundaţii, toată presa strigă de ce nu se duce la inundaţii. Când se duce la inundaţii, toată presa strigă de ce se duce.
A.S.: Sunt de acord şi am spus-o public. Pe de altă parte, atunci când începi să-l înveţi pe om cu un anumit comportament, când el dispare, şi poate că era normal să dispară, îţi spui: nu-i normal, pentru că normal era ca Traian Băsescu să se ducă la inundaţii. Deci, practic, noţiunea de normal-anormal nu ştiu care mai e, diferă de la om la om, nu mai există un criteriu imuabil, ne raportăm la acesta, ne raportăm la Traian Băsescu, care ne-a obişnuit aşa şi, dacă nu mai face aşa, înseamnă că s-a întâmplat ceva.
S.V.: Mi se pare că obsesia clasei politice în România, din 2005 încoace cel puţin, pentru Traian Băsescu este profund nocivă clasei politice. Sigur, Traian Băsescu este un personaj politic foarte puternic, o ştim toţi, dar asta dovedeşte că, de partea cealaltă, toţi politicienii, raportându-se obsesiv numai la el, sunt slabi. Eu doresc să trăiesc într-o ţară, chiar şi acum, cu Traian Băsescu preşedinte, în care să discutăm teme fără a pomeni numele Băsescu. Dar e imposibil.
A.S.: N-ai cum, pentru că e foarte prezent. Pe de altă parte, politicienii, mai ales cei de vârf şi cei mai vocali, îl copiază pe Traian Băsescu. Exact cei care spun că nu le place modelul Traian Băsescu încep să-l copieze. Dar dacă, în perioada 2000-2004, mi se părea firesc ca Traian Băsescu să fie foarte vocal, să fie omul de opoziţie care spunea – asta a fost marea priză şi noutate pe care a oferit-o Traian Băsescu politicianul –, avea curajul să spună lucrurilor pe nume. Să spună: asta nu merge, asta nu se face, aici furaţi. Dar când devii preşedinte, eşti la capătul unui mandat, intri în alt mandat, ai făcut tu alegerile de prim-miniştri, au fost buni sau te-au dezamăgit, visul, coşmarul, nu poţi să continui doar spunând lucrurilor pe nume. Traian Băsescu rămâne acelaşi politician care m-a obişnuit din 1996, de când a fost în Guvernul Ciorbea, şi-i spunea lui Ciorbea, primul lui ministru, că nu e bun, nu-şi face treaba. Dar să continue şi ca preşedinte să spună acelaşi lucru, că nimic nu merge, că totul e greşit... Acum eşti preşedinte, ai pârghii, ţi-ai pus prim-miniştrii. Personal, de-asta nu mai am încredere. În exact acelaşi stil vin ceilalţi, care ce fac? Constată, arată cu degetul. De făcut, cine face? Eu acum pot să am o scuză, sunt în opoziţie, n-am o pârghie, dar puterea, cu Traian Băsescu, plus partidul ce fac? Nu-mi place că această raportare se face tot în stilul lui Traian Băsescu. Toată lumea a preluat acest model, pe cât e de hulit, pe atât se pare că e de adulat.

* * *

Pro Băsescu

Asta dovedeşte că toti competitorii lui Traian Băsescu sunt de fapt slabi.
Dacă nu poţi rămâne tu însuţi, cu proiectele tale, cu ideile tale, ca lider politic, indiferent de provocările pe care ţi le aruncă cel împotriva căruia lupţi... Eu aşa îmi şi explic de ce Traian Băsescu a avut un şir fără fisură de victorii. Toţi ceilalţi au intrat într-un fel sau altul în siajul lui, nici unul n-a avut puterea să fie altfel, altceva.
(Sever Voinescu)

Contra Băsescu

Mi-e teamă de un lucru: că politicienii, mai ales cei de vârf şi cei mai vocali, îl copiază pe Traian Băsescu. Exact cei care spun că nu le place modelul Traian Băsescu încep să copieze acest model. Nu-mi place că
această raportare se face tot în stilul lui Traian Băsescu. Toată lumea, absolut toţi politicienii, inclusiv Crin Antonescu, au preluat acest model. Pe cât îl hulim, pe atât se pare că e de adulat.
(Adriana Săftoiu)

* * *

Vă referiţi inclusiv la Crin Antonescu?
A.S.: Absolut la toată lumea, în momentul de faţă nu exclud pe nimeni. Politicienii copiază acest model, din păcate.
S.V.: Şi asta dovedeşte că ceilalţi sau cei care sunt competitorii lui, de fapt, sunt slabi. Dacă nu poţi rămâne tu însuţi, cu proiectele tale, cu ideile tale, ca lider politic, indiferent de provocările pe care ţi le aruncă cel împotriva căruia lupţi, atunci evident că eşti destinat... Eu aşa îmi şi explic de ce Traian Băsescu a avut un şir fără fisură de victorii. Toţi ceilalţi au intrat într-un fel sau altul în siajul lui, nici unul n-a avut puterea să fie altfel, altceva, şi atunci a fost evident că Traian Băsescu a dominat scena.

Traian Băsescu are probleme, înţeleg, inclusiv cu PDL. Din moment ce o parte din partid a luat Legea ANI, a făcut-o ghemotoc şi i-a aruncat-o în faţă...
S.V.: Eu am spus acum câteva luni că mă aştept ca PDL să fie ceva mai băsescian decât este şi atunci a ieşit o întreagă nebunie cu cuvântul ăsta. Am şi eu senzaţia că PDL nu este pe de-a-ntregul o reflectare a voinţei politice şi acţiunii politice a lui Traian Băsescu. Din punctul meu de vedere, ar trebui să fie mai aproape de Traian Băsescu decât este.
A.S.: Cred că tocmai aici e marea problemă a PDL, că, încercând să fie cât mai băsescian, nu mai ştie nici măcar ce vrea să fie. Cred că asta a fost şi marea greşeală: preşedintele care uneori a fost pedelist şi PDL care uneori a vrut să fie băsescian. Cred că trebuia să se rupă undeva lucrurile. Episodul cu Legea ANI e un exemplu în acest sens. Preşedintele uită că n-are o majoritate. Pe de altă parte, sunt inconsecvenţe care pot părea mărunte sau care n-ar avea un efect asupra societăţii. Pot să dau un exemplu: o atitudine faţă de TVR. Eu aş spune nu că a avut o atitudine corectă sau incorectă, ci că a avut o atitudine faţă de nişte oameni, pentru că eu aş fi înţeles ca depolitizarea reală a Televiziunii şi Radioului să o discute cu toate partidele şi s-o impună chiar PDL, care să fie primul partid care să-mi dea exemplu în acest sens. Mergeam până la capăt, asta mi se pare consecvenţă. Tocmai de aceea, nu numai în cazul lui Traian Băsescu, ci al tuturor politicienilor, am constatat aceeaşi inconsecvenţă, că bătăliile se duc cu oameni, şi nu cu principii. Dacă principiul e depolitizarea, prima regulă în această lege era ca nici un partid politic să nu fie reprezentat în consiliile de administraţie. Flamura acestei depolitizări a dus-o PDL.
S.V.: Eu am o poziţie publică deja ştiută în legătură cu chestiunea politizării şi se ştie că eu critic PDL. Dar trebuie spus că, în cazul judecătorilor de la CCR, candidaturile susţinute de PNL şi PSD erau ale unor oameni evident de partid, cu carieră serioasă în partidele respective, în vreme ce propunerile venite dinspre PDL şi preşedintele Băsescu au fost cu totul altele. Mi se spune: bun, cu carnet, dar în sufleţelul lor ei erau... Dacă ajungem să sondăm sufleţele nu ştiu unde ajungem.

Totuşi, odată cu Traian Băsescu, s-au pus pe tapet nişte lucruri care până la el nu se discutau.
A.S.: Sunt de acord. E ca şi cum aş merge la medic şi îmi spune în fiecare zi: ai boala asta şi eu spun: bun, dar nu vrei să-mi scrii o reţetă? Traian Băsescu a câştigat alegerile alături de o echipă. L-a numit pe Tăriceanu, nu l-am numit eu. Tăriceanu a stat 4 ani, 2 ani şi 3 luni PD a fost acolo. Cred că reforma Constituţiei trebuia să înceapă în prima zi, atunci în 2005, ca în 2009 să intri cu altă Constituţie. Nu s-a întâmplat. E foarte bine că s-a condamnat comunismul. Mai mult de atât s-a întâmplat ceva? Nu. Acum are o echipă. Şi-a ales-o. Ceea ce mă deranjează şi la Emil Boc, şi la Traian Băsescu e că atunci când explică criza economică, veşnic se limitează la 1 an şi 7 luni. Dar sunt totuşi 2004-2010 în care PD a fost la guvernare. Nu poţi să spui: am fost doar preşedinte şi n-am avut puterea. Ţi-ai format echipele. Dacă le-ai format prost, ai o problemă de management. Nici cu asta nu suntem de acord? Nu preşedintele a luat PSD? Eram la PD, cunosc cazul d-lui Gabriel Oprea. E în momentul de faţă în majoritate.
Mi s-ar părea normal ca Traian Băsescu măcar aici să aibă o reţinere. Nu pot să spun că e plin de greşeli, dar nici nu pot să spun că a avut numai intenţii bune, dar n-a avut echipă.

Adriana Săftoiu, are PNL nişte proiecte reformatoare, principii, pentru că tot vorbeaţi de ele, pentru susţinerea cărora să abandoneze această luptă interminabilă cu „dictatorul“? Astfel încât România să nu rămână cantonată în stagnare? Care sunt acelea?
A.S.: Pe acest model al nostru, o să revin şi o să spun, da, Traian Băsescu fiind peste tot, PNL se raportează în neştire la el. PSD la fel. Consider că, de la un punct încolo, nu asta e treaba mea. Eu vreau să spun despre mine, dar nu veţi fi măgulită de răspunsul ăsta. Eu mi-am văzut de Legea educaţiei şi n-am simţit nevoia, în comisie, să tamponez legea numai pentru că venea de la Preşedinţie şi PDL. Din contră, au fost şi lucruri bune şi au fost lucruri pe care eu le-am propus şi care au fost primite. Nu înseamnă că eu nu mi-am făcut Legea manualelor şcolare şi că nu am discutat-o, adică nu i-am spus ministrului să facă această lege şi el mi-a spus: poţi să o faci, noi nu o promovăm pentru că tu nu eşti de la noi. Eu încerc să ies din această capcană: să cred că nu pot să fac nimic şi să spun că n-am făcut nimic pentru că preşedintele a fost Traian Băsescu. Dar, global, nu pot să nu văd că Traian Băsescu e acolo şi că n-ai cum să nu te raportezi la el.

La PDL, care sunt principiile şi proiectele pe care le susţine şi care nu-i vin de la Cotroceni, pentru care se luptă şi în care crede, dincolo de Traian Basescu? Există?
S.V.: PDL este totuşi un partid proaspăt, sunt numai trei ani de când s-a înfiinţat. Evident că a fost prins în lupte electorale. Acum are şi această guvernare în criză. Prin urmare, PDL e nevoit să capete vigoare interioară într-un context care, teoretic, nu-ţi permite lucrul ăsta. Identitatea de dreapta a PDL este, din punctul meu de vedere, marea provocare în acest moment şi asta este o chestiune care, cel puţin pentru viitor, e limpede că nu va mai avea nici o legătură cu Traian Băsescu, ci cu puterea PDL de a fi partidul de dreapta în care eu am intrat. Eu am intrat crezând într-un proiect PDL şi necrezând neapărat în situaţia de fapt a PDL din ziua în care am intrat. În ceea ce-l priveşte pe Traian Băsescu, mi se pare că meritul cel mai important pe care îl are până acum este cel de a fi pus în criză un sistem politic mamut, care rămăsese încremenit. Cutremurul pe care l-a produs în acest sistem politic îşi produce efecte pe deplin astăzi şi energiile care sunt în momentul ăsta consumate, în interiorul clasei politice, pentru a răspunde acestei provocări, sunt practic totale. Adică oamenii politici nu fac altceva pe fond decât să răspundă provocărilor pe care Traian Băsescu le-a lansat.
A.S.: Dacă PNL e un partid înfiinţat mult mai demult decât PDL, în schimb are o conducere nouă şi cred că această conducere are obligaţia să definească mult mai clar principiile PNL şi să-şi asume mult mai mult decât PDL ceea ce înseamnă dreapta. În momentul de faţă, dacă discuţi cu oamenii, îţi spun că nici un partid n-are ideologie, nici un partid n-are o direcţie. Cât timp nu reuşim să ne identificăm clar şi să spunem: asta vreau eu să fac, doar simplul fapt că e firesc să fii partid de opoziţie, să fii la putere, să spui: vreau să iau locul PDL, vreau să dau eu preşedintele... .
Dar, repet, şi noi facem aceeaşi greşeală, ne cantonăm în bătălii om la om. Mai departe de ce suntem acum nu vom fi nici peste 4 ani. Nu numai noi, ci clasa politică în ansamblu. //

* * *

ALB

Ceea ce mă deranjează, şi la Emil Boc, şi la Traian Băsescu, e că, atunci când explică criza economică, veşnic se limiteaza la 1 an şi 7 luni. Dar sunt totuşi 2004-2010, în care PD a fost la guvernare. Ţi-ai format echipele. Dacă le-ai format prost, ai o problemă de management. Nu preşedintele a luat PSD? Nu pot să spun că e plin de greşeli, dar nici nu pot să spun că a avut numai intenţii bune, dar n-a avut echipă. (Adriana Săftoiu)

NEGRU

Mi se pare că obsesia clasei politice, din 2005 încoace cel puţin, pentru Traian Băsescu este profund nocivă. Sigur, Traian Băsescu este un personaj politic foarte puternic. O ştim toţi, dar asta dovedeşte că, de partea cealaltă, toţi politicienii, raportându-se obsesiv numai la Traian Băsescu, sunt slabi. Eu doresc să trăiesc într-o ţară în care să discutăm teme fără a pomeni numele Băsescu. Dar e imposibil. (Sever Voinescu)
sursa :http://www.revista22.ro/
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one