Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

România a ieşit din recesiune

România a ieşit din recesiune
Autor: CAPITAL Online
Publicat: 10 Februarie 2010


Economia României a înregistrat în ultimele trei luni ale anului trecut o uşoară creştere comparativ cu trimestrul al treilea, ceea ce înseamnă că a ieşit din recesiune din punct de vedere tehnic, dar a scăzut cu 6,6% - 7% pe întreg anul 2009, potrivit estimărilor analiştilor.

Trei din cei cinci analişti intervievaţi de Mediafax consideră că economia României crescut uşor în ultimele trei luni din 2009 comparativ cu trimestrul al treilea, potrivit datelor ajustate la factorii sezonieri. Cu toate acestea, economistul-şef al BCR, Lucian Anghel, a afirmat că datele ajustate sezonier ar putea indica o cifră aproape de zero pentru evoluţia ultimului trimestru faţă de intervalul anterior, în timp ce Cătălina Molnar, economist la RBS Bank România, a răspuns că există riscuri ca economia să nu fi ieşit din recesiune în trimestru patru din 2009, fără a preciza exact ce evoluţie anticipează referitor la PIB.

Avem un trimestru de creştere

Pentru termenul de ieşire din recesiune nu există o definiţie economică general acceptată, însă la nivel internaţional se afirmă că o economie a ieşit din recesiune atunci când înregistrează primul trimestru de creştere, după mai multe intervale de scădere. În mod similar, se afirmă că o economie a intrat în recesiune după ce PIB-ul a înregistrat două trimestre consecutive de scădere, comparativ cu trimestrul anterior, potrivit datelor ajustate sezonier.

Ajustarea sezonieră are drept scop eliminarea efectelor sezoniere din cadrul seriei de date pentru a se evidenţia evoluţia economică reală din perioade consecutive, iar INS calculează aceste date începând cu anul 2009.

Creştere de 0,6% în trimestrul patru

"Estimez că PIB-ul a coborât în ultimele trei luni din 2009 cu 5,3% faţă de perioada similară din 2008, dar că a avansat cu 0,6% comparativ cu trimestrul anterior, potrivit datelor ajustate la factorii sezonieri. Astfel, dacă se adeveresc aceste previziuni, economia a ieşit tehnic din recesiune", a afirmat Laurian Lungu, managing partner la Macroanalitica.

Economistul consideră că ieşirea din recesiune a fost determinată de o conjuctură pozitivă formată din efectul de bază favorabil, din faptul că alegerile prezidenţiale au creat o cerere suplimentară în economie şi din revigorarea economiei Uniunii Europene.

El anticipează că economia va înregistra în acest an o creştere economică cuprinsă între 1,5% şi 2%, după scăderea de 7% de anul trecut.

Şi senior economistul ING Bank România Nicolaie Chidesciuc crede că economia a crescut în trimestrul IV din 2009 cu 0,6% faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor ajustate sezonier, şi previzionează că va continua să avanseze în trimestrele următoare.

Scădere anuală a PIB de 4,8%

"Mă aştept că cifrele din ultimul trimestru al anului trecut vor confirma că România a ieşit din recesiune. În termeni anuali, contracţia PIB-ului s-a redus la 4,8%, datorită contribuţiei pozitive ale industriei şi agriculturii, ceea ce înseamnă că economia a scăzut cu 6,6% în 2009", a precizat oficialul ING Bank România.

Economistul-şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru, estimează că PIB-ul a scăzut în trimestru patru cu 5,5% faţă de perioada similară din 2008, dar că a urcat cu 0,1% comparativ cu trimestrul al treilea de anul trecut.

Creştere de 1% în 2010

"Probabil că am atins deja minimul şi cel mai probabil am reintrat în trimestrul patru pe partea ascendentă pentru PIB, care va continua şi în primele trei luni ale acestui an. Pe întreg anul 2009, economia a scăzut cu 7%. În 2010, economia va creşte cu 1%, susţinută de industrie, dar şi de creşterea uşoară a sectorului de servicii, în timp ce construcţiile vor continua să fie pe minus", a explicat Dumitru.

Anghel estimează că PIB-ul a scăzut cu 6,7 - 7% în 2009, dar că va înregistra în acest an o majorare cu 1 - 2%, susţinută de industrie şi de uşoare creşteri în comerţ şi servicii, care vor fi contrabalansate de construcţii.

Molnar consideră că economia a avut în trimestrul patru o rată anulă de scădere de 5% şi că a înregistrat anul trecut o contracţie de 6,8%.

Construcţiile îşi vor reveni cel mai greu

"Pentru 2010, anticipez un avans de circa 1%, datorită creşterii cererii externe, care va ajuta industria să fie unui dintre cei mai buni performeri. La polul opus, cel mai afectat sector va fi cel al construcţiilor, pentru că a intrat şi cel mai târziu în recesiune datorită finalizării proiectelor care se aflau în desfăşurare", a încheiat Molnar.

Produsul Intern Brut al României a înregistrat în trimestrul trei din 2009 o scădere în termeni reali cu 0,6% faţă de perioada aprilie-iunie, declinul economiei în serie brută faţă de perioada similară din 2008 fiind de 7,1%. După primele nouă luni ale anului 2009, PIB-ul a fost cu 7,4% sub nivelul perioadei corespunzătoare din 2008.

SURSA:Mediafax
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one