Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Kazahii vor să dea o gaură în bugetul României

30 aprilie 2010

Autor: Ciprian Mailat
Statul nu va recupera datoria Rompetrol de 571 milioane euro în 2010 Grupul Rompetrol, controlat de kazahii de la KazMunaiGaz (KMG), vor să eşaloneze datoria către statul român în valoare de 571 de milioane de euro, pe care o are de achitat până pe 30 septembrie.

Conform directorului financiar al grupului petrolier, Dimitri Grigoriev, oficialii companiei negociază cu autorităţile române o amânare a plăţii pe o perioadă de trei-patru ani.

„Nu pot spune că Rompetrol Group şi Rompetrol Rafinare vor fi capabile să plătească datoria. Înţelegem că este foarte important pentru statul român să primească aceşti bani. Cred că vom găsi o soluţie care va satisface interesele ambelor părţi. Cred că una dintre posibilităţi, satisfăcătoare pentru ambele părţi, este restructurarea datoriei şi plata ei în următorii trei-patru ani”, a spus, ieri, reprezentantul Rompetrol.

Motive: criza şi pierderile din ultimii trei ani

Potrivit acestuia, grupul a avut în ultimii trei ani pierderi de 400 de milioane de dolari, printre cauze numărându-se criza economică, dinamica pieţei petroliere şi evoluţia marjelor de rafinare. De la conversia datoriilor în valoare de 571 de milioane de euro în obligaţiuni, Rompetrol a plătit dobânzi de 260 de milioane de dolari, sumă care include şi dobânda pentru anul în curs, potrivit reprezentanţilor companiei.

Grupul Rompetrol trebuie să ramburseze de 2,4 miliarde de lei (0,47% din PIB), în contul datoriilor istorice ale rafinăriei Petromidia, angajate printr-o emisiune de obligaţiuni de stat din anul 2003. La acea dată, la conducerea companiei se afla omul de afaceri Dinu Patriciu, care a vândut în 2007 pachetul majoritar către KMG. Anul trecut, Patriciu a ieşit din acţionariatul Rompetrol, astfel că nu mai are nicio legătură cu datoriile grupului.

Statul mizează pe banii Rompetrol

Rambursarea obligaţiunilor Rompetrol a fost luată deja în considerare ca sursă de venituri la buget în 2010 la nivelul datoriei totale de 2,4 miliarde de lei (0,47% din PIB), dar guvernul se aşteaptă ca suma care va fi încasată să se ridice la doar jumătate din restanţa scadentă în acest an, conform proiectului programului de convergenţă al României pentru perioada 2009-2012, redactat în luna februarie. Oficialii ANAF nu au putut fi contactaţi ieri. (A contribuit Teodora Vasâlca)

571 de milioane de euro reprezintă răscumpărarea obligaţiunilor Rompetrol al cărei termen expiră pe 30 septembrie 2010
sursa http://www.evz.ro/
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one