Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Adevăratele cifre ale crizei financiare, în studiul “McKinsey Global Institute”

Adevăratele cifre ale crizei financiare, în studiul “McKinsey Global Institute”
30 Ianuarie 2010

Potrivit unui studiu recent publicat de compania de consultanţă în management, McKinsey, între 2000-2008 creşterea datoriei agregate publice şi private în principalele ţări avansate economic a fost de peste 40.000 de miliarde de dolari.
Circa 75% din astfel de creştere a fost generată nu de statele cu datorie publică ci de sectorul privat, prin datorii ale familiilor, băncilor şi întreprinderilor, notează un editorial publicat în ediţia de vineri de ziarul italian Il Messaggero.
Într-un articol scris de fostul preşedinte al Italiei, Carlo Azeglio Ciampi, imediat după declanşarea bulei împrumuturilor subprime, el a apreciat că una din principalele cauze ale crizei din SUA, care ulterior s-a transformat într-o criză globală, trebuia căutată în faptul că dinamica economiei a fost “drogată” timp de prea mulţi ani, generând o “euforie nesănătoasă”.
Acum, aşa cum recunosc toţi, drogul a fost furnizat de datoriile private, lăsate să crească nu numai de către SUA ci şi de multe alte state, în timp ce toate aceste ţări afişau datorii publice reduse, ca dovadă de seriozitate şi soliditate financiară, pentru a atrage investitorii.
Ironia este că tocmai datorită bulei îndatorării private, SUA şi ţări ale Uniunii Europene (UE) atât din Vest (Marea Britanie, Irlanda, Spania) cât şi din Est (în principal ţările baltice) au putut beneficia de aproape un deceniu de taxe de dezvoltare mult mai mari decât în Vechea Europă (Germania, Italia, Franţa).
Aceasta din urmă, fiind focalizată pe noua politică de austeritate a euro, era puternic angajată pentru a îngrădi datoria publică. În plus, având o dinamică prudentă a consumurilor familiilor şi fiind bazată pe economia “reală” mai mult decât asupra serviciilor “avansate”, era considerată “în declin”.
În lumina exploziei devastatoare a ceea ce a fost definit drept “bula bulelor” se impune revizuirea aprecierii pozitive prea superficial atribuite unor noi modele de dezvoltare bazate pe tehno¬finanţe, datorită cărora în ţările anglo-saxone se crede că se poate ţine uşor sub control masa datori ilor generatoare de “euforie”.
În acelaşi timp, trebuie reevaluată şi creşterea mai moderată, dar cu picioarele pe pământ, a unor ţări ca Germania şi Italia, care nu au fost cuprinse de febra imobiliară şi financ iară.
În cadrul actual, datoria publică nu mai poate fi suficientă pentru a măsura soliditatea financiară a unei economii naţionale. Această nouă paradigmă este adoptată acum şi de McKinsey Global Institute, în studiul său intitulat “Datoria şi deleveraging.
Bula globală şi consecinţele ei” (ianuarie 2010). Masa de statistici furnizate de McKinsey este impresionantă, institutul măsurând “datoria agregată” şi luând în considerare nu numai suma datoriei publice, a familiilor şi întreprinderilor nefinanciare, ci adaugând chiar datoria băncilor. Studiul McKinsey evidenţiază care sunt sectoarele/ţară care, în termeni absoluţi, au determinat cel mai mult creşterea îndatorării agregate a lumii între 2000-2008.
Pe această listă figurează: familiile americane, britanice şi spaniole; întreprinderile americane, spaniole şi britanice; băncile americane, britanice şi franceze; şi datoriile suverane ale SUA, Japoniei şi Franţei.
După cum se vede, Germania şi Italia nu apar niciodată pe primele trei poziţii, lucru care explică în mare parte de ce PIB-urile lor creşteau mai puţin. Economia germană şi cea italiană nu erau “dopate” de datorii.
McKinsey mai furnizează un diagnostic actualizat şi precis privind care sectoare/ţară vor avea nevoie de o operaţiune consistentă de reducere a îndatorării, lucru deloc uşor de realizat. Lista cuprinde: familiile americane, britanice, spaniole, canadiene şi sud-coreene; sectoarele imobiliare american, britanic şi spaniol; sectorul non-financiar şi o parte din cel financiar spaniol.
Barack Obama, în discursul privind Starea Uniunii, şi-a exprimat regretul pentru erorile comise în cursul primului său an de preşedinţie, dând de înţeles că, pe viitor, se va acorda un spaţiu mai mare investiţiilor şi ajutoarelor pentru familii în locul băncilor, în timp ce Nicloas Sarkozy a revendicat la forumul de la Davos primatul întreprinzătorului asupra speculatorului şi pe cel al locului de muncă asupra câştigului suplimentar.
Între timp, însă, se profilează la orizont cu mai mare claritate o nouă urgenţă: cea a deficitelor publice prin care ţări ca SUA, Marea Britanie şi Spania au încercat să se opună exploziei bulei. “Castana fierbinte” s-a deplasat acum de la datoriile private la datoriile suverane iar soluţia problemei nu este deloc mai clară decât ceea ce se numeşte acum, printr-o expresie deja intrată în uzul curent, ‘exit strategy’.
sursa http://www.financiarul.ro/
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one