Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Informatorii lui Ion Iliescu: 5.000 de lei pontul

16 iunie 2010


Autor: Vlad Stoicescu, Liviana Rotaru
O "sursă" a controversatei unităţi de contraspionaj 0215 rupe tăcerea, vorbind în premieră despre activitatea celor care au dirijat lichidarea “golanilor” în iunie 1990.

Fila nescrisă a mineriadei ar putea începe aşa: în penitenciarul de maximă siguranţă din Giurgiu a eşuat un informator. Niţă Alămaru avea 18 ani, câţiva securişti în cercul de cunoştinţe şi ceva legături în subterana veteranilor ţărănişti atunci când Revoluţia a erupt.
La nici o lună distanţă a început să ofere informaţii contra bani. Multe informaţii şi mulţi bani. În ianuarie 1990 era unul dintre membrii fondatori ai organizaţiei de tineret a Partidului Naţional Ţărănesc. Aşa că, Alămaru a fost distribuit în rolul calului troian.
Şase luni mai târziu, pe 14 iunie 1990, informatorul avea deja la activ câteva luni puse în slujba maşinăriei „doi şi-un sfert” (UM 0215), primul serviciu secret al României postrevoluţionare şi unul dintre actorii nevăzuţi ai celei mai sângeroase mineriade.
Mărturie din spatele gratiilor
Iunie 2010. O cheie cu dinţii tociţi intră în butucul încuietorii, răsucindu-se într-un sunet metalic. Telefoanele mobile au rămas la intrare, schimbate pe un jeton care e, simultan, permisul de intrare şi biletul spre libertate. Înăuntru au voie doar praful şi căldura sufocantă.
Din orice colţ al privirii se ridică rânduri de sârmă. Printre ochiurile gardurilor stau agăţate zeci de degete, ticăind în mişcări nervoase. Baletul uşilor pare nesfârşit: deschide, închide, deschide, închide. “Aţi uitat că sunteţi la închisoare aici?”. N-am uitat. Ce căutăm aici? O rotiţă din mecanismul infernal al mineriadei din iunie 1990.
Niţă Alămaru stă astăzi în spatele gratiilor, la cincizeci de kilometri de oraşul pe care „şefii” săi de altădată l-au îngenuncheat în iunie 1990. Condamnat la 12 ani de închisoare în 2007, pentru o crimă cu iz conjugal, Alămaru descrie, în premieră absolută, detaliile implicării UM 0215 în evenimentele din 1990.
Serviciul de contraspionaj al Ministerului de Interne, asamblat de Gelu Voican Voiculescu cu sprijinul unor cadre ale Securităţii dispuse să facă orice pentru a intra în graţiile puterii FSN, a reactivat şi extins reţeaua moştenită, inundând partidele istorice cu membri conspiraţi şi Piaţa Universităţii cu “oameni de bine” deghizaţi în “golani”.
Niţă Alămaru e doar un nume într-un catalog care conţine zeci, poate sute, de intrări. Mai mult decat atât însă este primul pion al represiunii de acum douăzeci de ani care acceptă să vorbească deschis despre mineriadă şi rădăcinile sale, coborând adânc în inima serviciilor secrete de la Bucureşti. Refuză un singur lucru: o poză.


INSIGNA DE „INTANGIBIL”
“Niţă, ai grijă! Se iau mai mult de ţigani”
Niţă Alămaru rosteşte cuvintele apăsat: “Dacă eşti portar, păzeşti. Dacă te ocupi de informaţii, asta faci, vorbeşti cu oamenii”. Nu regretă nimic şi nici nu crede că e ceva de regretat. Povestește impetuos – „la starea de spirit, departamentul din 0215 pentru care lucram eu, se urmăreau legionari, masoni, satanişti” – şi recunoaște realist – „făceam note informative despre deţinuţii politici şi membrii PNŢ”.
Aventura lui Alămaru a început înainte de 1989, când a fost prins de agenţii Securităţii lipind manifeste pentru ţărănişti. Un apropiat al deţinuţilor politici – “eram vecin cu domnul Constantinescu Claps, care îmi povestea că a făcut 17 ani de închisoare” –, tânărul Niţă a sărit rapid în barca informatorilor, deşi astăzi susţine că nu a dat detalii despre țărăniști înainte de Revoluţie.
În 1990, la sugestia unui ofiţer de contrainformaţii, Alămaru a închis cercul, intrând în PNŢ: „Le câştigasem încrederea. Au văzut că risc, a fost şi chestia cu manifestele. Eu duceam şi corespondenţa, că evitau să vorbească între ei. Claps şi Coposu îşi trimiteau mesaje cifrate”.
Misiunea lui Alămaru după Revoluţie? „Am lucrat cu ’doi şi-un sfert’ pentru că am considerat că fac bine. Nu am dat informaţii despre ce fac acasă Costel Constantinescu Claps (n.r. preşedintele organizaţiei PNŢ Bucureşti), Vasile Valuşescu (n.r. membru supleant în comitetul de conducere) sau Constantin Dumitrescu (n.r. reprezentantul foştilor deţinuţi politici în conducerea centrală a PNŢ). Eu spuneam ce mai era la partid, care era starea de spirit şi nu am făcut-o ca să îi torn pe ei”.
Fir roşu în Valea Jiului
Însă afacerile erau afaceri, chiar dacă partenerul purta ecusonul contraspionajului: „Mă întâlneam cu ofiţerii de la 0215 la Casa Gorjeană, la Piaţa 1 Mai sau lângă parcul Cişmigiu. Primeam bani pentru informaţiile furnizate – 3000 de lei, 5000 de lei. Erau bani, nu glumă”.
Despre Piaţa Universităţii, Niţă Alămaru îşi aminteşte aşa: „Mă duceam în piaţă, aveam acolo oamenii mei, care mă ştiau de la partid şi care îmi povesteau tot ce mişcă. Peste tot erau agenţi infiltraţi, agitatori care provocau. Ei erau cei mai răi, , . Cei de la 0215 lucrau ca taximetrişti şi se învârteau pe acolo”.
În această atmosferă, în care naivii se amestecau, până la contopire, cu informatorii, peste idealurile Pieţei agenţii 0215 au aşezat, cu grijă, violenţa: „Poliţia era depăşită, armata nu se băga. . Şi s-a găsit soluţia asta cu minerii, masă bună de manevră. . Au luat legătura cu ofiţerii din Valea Jiului, care aveau foarte mare influenţă, mai ales în sindicate”.
Pe Niţă Alămaru l-au anunţat, anticipat, ofiţerii de la „doi şi-un sfert” pentru care aduna informaţii: „, aveam şi insignă de la Primăria Capitalei, să mă recunoască şi să nu-mi facă nimic. Nici familia nu mi-am anunţat-o. Fratele meu a fost bătut. L-au prins că vinde ziare la Universitate, l-au urcat în dubă şi l-au dus la Măgurele. Când am aflat, am dat un telefon şi l-au adus cu maşina acasă”.


IPOTEZA
La mineriadă se lucrează cu autogenul
În 2007, Niţă Alămaru le-a spus procurorilor care instrumentau dosarul mineriadei că ştia încă din seara de 11 iunie că „urmează să aibă loc o acţiune în forţă”, lucru asupra căruia fusese avertizat de un anume colonel Georgescu.
Mai mult, declara Alămaru, primii mineri care au ajuns în dimineaţa de 14 iunie la sediul PNŢ „erau cadre de la 0215, serviciul Tehnic”. În plus, informatorul oferea o pistă de lucru interesantă, declarând că au fost extrase documente dintr-un fişet zidit într-unul din pereţii sediului PNŢ: „Locul era marcat printr-un tablou, lucru ştiut de la ofiţerul de legătură. L-am indicat unor cadre civile venite cu minerii. Au spart zidul cu un baros, au tăiat uşile şi au scos mai multe dosare”.
În discuţia cu reporterii EVZ, Alămaru a evitat subiectul, spunând doar că „era o misiunea acoperită” şi lansând o insinuare cu bătaie lungă – „acolo a fost sediul unui minister”. Consiliul Naţional al Apelor despre care vorbeşte Alămaru funcţionase înainte de 1989 în sediul PNŢCD, în perioada 1979-1984 fiind condus de Ion Iliescu.
sursa :http://www.evz.ro/
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one