Put some informations about your eshop here (address, contacts etc.)
În Evanghelia după Ioan, citim cum Iisus spune: "Lucraţi, nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului".

Iisus foloseşte comparaţia cu hrana pentru a face să se înţeleagă ce aduce el omenirii. Sînt două feluri de viaţă şi două feluri de hrană: hrana pentru trup, care dă o "viaţă muritoare"... şi hrana pentru suflet, venită din cer, care dă "viaţa veşnică".

Creat de Dumnezeu şi făcut pentru Dumnezeu, omului îi este foame şi sete de Dumnezeu. Nimic în afară de Dumnezeu nu‑l poate satisface pe deplin. Toate felurile de hrană pămîntească lasă fiinţa umană nesăturată. Iisus nu ne invită să dispreţuim "pîinea de toate zilele", ci să dorim şi "pîinea vieţii veşnice".

Iisus nu ne cere să devenim leneşi în "munca" necesară pentru viaţa cetăţii umane însă ar vrea să "lucrăm" cu aceeaşi ardoare pentru a căuta o viaţă care nu va fi muritoare! Spre deosebire de Buddha, Iisus nu invită să suprimăm dorinţele noastre, ci, dimpotrivă, să le amplificăm; nu vă mulţumiţi să doriţi fărîma de viaţă trecătoare, care este a voastră în mod natural, ci mergeţi pînă acolo încît să doriţi o viaţă veşnică şi faceţi ce trebuie pentru aceasta, ca să o trăiţi încă de pe acum!

Preot Cornel Cadar
sursa http://www.evenimentul.ro/
 

De prin presa adunate ( da clik meniu) - 16 - AUGUST - 2010 ARHIVA-CONTINUARE PE - www.selectiipresa1marian.webgarden.ro

 
 

Curtea de Conturi a sesizat Parchetul în cazul Sterling

8 aprilie 2010
Scris de Oana Voinea
Curtea de Conturi a informat Parchetul de pe långă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul că, în urma analizei documentelor aferente contractului cu Sterling, a constatat abateri ale Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale (ANRM) de la legalitate, precum şi existenţa unor fapte care încalcă legea penală şi recomandă Guvernului revizuirea contractului.
Raportul Curţii efectuat la ANRM, privind modul de încheiere şi derulare a Acordului petrolier cu Compania Sterling Resources Ltd, a fost transmis Camerei Deputaţilor pe 23 martie 2010 şi desecretizat, în urma deciziei Curţii din 1 aprilie 2010.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a primit, ieri, raportul Curţii de Conturi referitor la Acordul petrolier încheiat cu Sterling, care a fost întocmit la solicitarea Camerei. Raportul a fost iniţial clasificat de către Curtea de Conturi drept „secret de serviciu“, iar, în data de 1 aprilie 2010, la solicitarea preşedintelui camerei Deputaţilor Roberta Anastase, a fost desecretizat. Astfel, raportul urmează să fie distribuit deputaţilor spre informare, a precizat secretarul Camerei Sever Voinescu, care a arătat că acest raport a fost cerut de la Curtea de Conturi ca urmare a verificărilor efectuate de comisia parlamentară de anchetă.
Curtea de Conturi a verificat, în perioada 07 septembrie 2009 - 05 februarie 2010, la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), modul de încheiere şi derulare a Contractului de explorare şi împărţire a producţiei (Contractul EPSA) şi transformarea acestuia în Acord petrolier, avånd ca obiect execuţia de operaţiuni petroliere în Perimetrele Midia şi Pelican, din platoul Continental al Mării Negre.
Potrivit raportului, Curtea de Conturi a constatat, în urma controlului efectuat la ANRM, în baza documentelor puse la dispoziţie, „abateri de la legalitate şi regularitate, precum şi fapte pentru care există indicii că au fost săvårşite cu încălcarea legii penale“.
Pentru faptele pentru care există indicii că au fost săvårşite cu încălcarea legii penale, Curtea de Conturi a transmis documentele spre soluţionare Ministerului Public- Parchetului de pe långă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Midia şi Pelican, neînregistrate în patrimoniul statului

Abaterile de la legalitate şi regularitate constatate de Curtea de Conturi sunt nerespectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 508 din 26 iulie 1991 de către SC Rompetrol SA, neevidenţierea şi neînregistrarea în patrimoniul public al statului de către ANRM a perimetrelor Midia şi Pelican, din platoul continental al Mării Negre, contrar prevederilor legale în vigoare. Alte abateri înregistrate de Curtea de Conturi sunt nerespectarea prevederilor legale în vigoare de către ANRM în derularea Contractului de explorare şi împărţire a producţiei (Contractul EPSA), neevaluarea preliminară de către ANRM a impactului proiectului Hotărârii Guvernului nr. 1446 din 12 noiembrie 2008, contrar prevederilor legii, neconcordanţa datelor din Nota de fundamentare întocmită de ANRM la această hotărâre de Guvern, precum şi nesolicitarea avizului Consiliului Concurenţei asupra acestui proiect de hotărâre a Guvernului.
Curtea de Conturi precizează că raportul va fi transmis şi Guvernului, căruia i se solicită mandatarea/împuternicirea ANRM pentru reanalizarea actului adiţional nr. 11/2008 la Contractul de explorare şi împărţire a producţiei (Contactul EPSA), în baza aspectelor consemnate în raport, şi luarea măsurilor ce se impun pentru intrarea în legalitate.
De asemenea, Curtea solicită Executivului completarea Legii petrolului nr.238 şi a normelor metodologice aferente, în privinţa „condiţionării încheierii acordurilor petroliere“. Astfel, CC transmite Guvernului să completeze actul normativ în sensul acordării dreptului de folosinţă asupra terenurilor necesare efectuării operaţiunilor petroliere prin acordurile petroliere numai cu acceptul proprietarilor de drept şi în condiţiile legii. În plus, Curtea de Conturi cere modificarea legii în privinţa activităţilor aferente transferului de tehnologie şi perfecţionare profesională stabilite prin acordurile petroliere, în sensul virării sumelor aferente într-un cont distinct, deschis la Trezoreria statului şi utilizarea sumelor de către autoritatea competentă, aşa cum se procedează pentru aceeaşi activitate în cazul Licenţelor miniere conform Legii minelor nr. 85/2003.
Totodată, se solicită limitarea perioadei de explorare, fără drept de prelungire. „Continuarea etapei de explorare să se facă numai în baza încheierii unui nou Acord petrolier“, se arată în documentul transmis Guvernului.

Sancţiuni

Pe de altă parte, Curtea a solicitat luarea măsurilor ce se impun pentru intrarea în legalitate şi aplicarea de sancţiuni de către: ANAF, pentru verificarea legalităţii acordării de facilităţi fiscale pentru titularii şi operatorii din Contractul EPSA, precum şi a îndeplinirii obligaţiilor de plată faţă de bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, către Garda Naţională de Mediu pentru verificarea executării de operaţiuni petroliere în perimetrele Midia şi Pelican fără autorizaţii/avize/acorduri de mediu, Inspectoratul de Stat în Construcţii, pentru verificarea executării de operaţiuni petroliere în perimetrele Midia şi Pelican fără autorizaţii de construire.
Cabinetul Tăriceanu a concesionat, în 5 septembrie 2007, prin mai multe hotăråri de guvern, 17 perimetre de extracţie de gaze. Potrivit unor documente apărute în presă, toate hotărårile de guvern au avut la bază note de fundamentare întocmite de şeful cancelariei premierului, Dorin Marian, şi de Bogdan Gabudeanu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Respectivele note de fundamentare au fost semnate de Călin Popescu Tăriceanu şi avizate de ministerele Economiei, Justiţiei, Finanţelor şi Mediului.
sursa :http://www.curentul.ro/
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one